UPDATE Supraveghere video în școli, intervenții imediate „prin toate mijloacele legale”, acțiuni în cadrul „Școala Altfel”, promovarea Educației pentru sănătate – printre măsurile din Planul național de combatere a violenței școlare / Proiectul a fost adoptat de guvern, cu jumătate de an întârziere

Foto: © Marmogar | Dreamstime.com

„Dotarea unităților de învățământ cu sisteme de supraveghere audio-video funcționale și având funcția de stocare a datelor” sau programul „Împreună prindem curaj”, cu implicarea câtorva sute de școli anual, se numără printre măsurile propuse în proiectul Planului național de combatere a violenței școlare pentru următorii 3 ani, inclus pe agenda ședinței de miercuri a guvernului. Documentul este pe cale să fie adoptat acum, la sfârșitul lunii august, deși inițial era programat spre adoptare la finalul lunii martie.

UPDATE 2 Proiectul a fost adoptat în ședința de guvern, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în briefingul de presă organizat la la finalul acesteia.

Obiectivele Planului național, în versiunea finală inclusă pe agenda ședinței de guvern, vizează cinci tipuri de violență în mediul școlar: cazuri de violență între preșcolari/elevi, cazuri de violență exercitată de personalul școlii asupra copiilor, cazuri de violență comisă de elevi asupra personalului școlii, cazuri de violență a părinților în spațiul școlii – asupra elevilor sau personalului, respectiv cazuri de violență anti-școală.

Tipurile de violență definite în document:

a) cazuri de violență între preșcolari/elevi: bullyingul, cyberbullyingul; vătămarea corporală/ lovirea/ aruncarea cu obiecte; imobilizarea; obligarea copiilor cu alergii alimentare sau intoleranțe alimentare de a mânca/ingera alimente declanșatoare de reacții alergice/ intoleranțe alimentare; amenințarea, șantajul, hărțuirea, calomnia, terorizarea, lipsirea de libertate; atingeri nedorite, ciupiturile sau mângâierile fără consimțământ; solicitările care pun elevii în posturi foarte asemănătoare sau identice cu expunerea sexuală; instigarea / incitarea la violență/ură /discriminare; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; ademenirea minorilor în scopuri sexuale; agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, violul, coruperea sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, exploatarea sexuală, pornografia infantilă; uciderea/omorul; traficul de minori; alte acțiuni care pot provoca traume emoționale și care au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare.

b) cazuri de violență exercitată de personalul școlii asupra antepreșcolarilor / preșcolarilor / elevilor: favorizarea unor copii în defavoarea celorlalți; defavorizarea evidentă a unor copii; neglijare: neasigurarea unei supravegheri adecvate, neasigurarea unui mediu fizic sigur, lăsarea unui copil în grija unui adult neautorizat, accesul la obiecte dăunătoare; injuriile și jignirile, disprețuirea, tachinarea; smucirea, zdruncinarea, scuturarea, tragerea, împingerea, ciupirea, aplicarea pedepselor fizice; vătămarea corporală/ lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice/ aruncarea cu obiecte; imobilizarea copilului; obligarea copiilor cu alergii alimentare sau intoleranțe alimentare de a mânca/ingera alimente declanșatoare de reacții alergice/ intoleranțe alimentare; amenințarea, șantajul, hărțuirea, terorizarea, lipsirea de libertate; semnele obscene, glume/bancuri/comentarii cu conotații sexuale comentarii cu conotație sexuală privind aspectul fizic al unei persoane; atingeri nedorite, ciupituri sau mângâieri fără consimțământ; solicitări care pun elevii în posturi foarte asemănătoare sau identice cu expunerea sexuală; instigarea/incitarea la violență/ură/discriminare; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; ademenirea minorilor în scopuri sexuale; agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, violul, coruperea sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, exploatarea sexuală, pornografia infantilă; tentativă de omor; uciderea/ omorul; traficul de minori; alte acțiuni care pot provoca traume emoționale și care au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare.

c) cazuri de violență a elevilor asupra personalului școlii: vătămarea corporală/ lovire/aruncarea cu obiecte; imobilizarea persoanei; amenințarea, șantajul, hărțuirea, calomnia, terorizarea, lipsirea de libertate; semnele obscene, limbaj/ remarci/ insinuări cu conotații sexuale comentarii cu conotație sexuală privind aspectul fizic al unei persoane, apelative umilitoare sau sexiste, semne obscene; agresiunea sexuală, violul, coruperea sexuală; atingeri inadecvate cu conotație sexuală; solicitări care pun personalul în posturi foarte asemănătoare sau identice cu expunerea sexuală; alte acțiuni care pot provoca traume emoționale și care au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare; instigarea/incitarea la violență/ură/discriminare; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; tentativa de omor; uciderea/omorul; alte acțiuni care pot provoca traume emoționale și care au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare.

d) cazuri de violență a părinților în spațiul școlii, asupra personalului școlii și asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor;

e) cazuri de violență anti-școală: violarea secretului corespondenței; alarmă falsă; incendiere sau tentativă de incendiere; port sau folosire fără drept de obiecte periculoase; desfășurarea jocurilor de noroc; distrugerea bunurilor școlii, vandalism; furt și tentativă de furt; tâlhărie.

Planul are o durată declarată de 3 ani (până în 2027), iar măsurile sunt împărțite în 6 direcții de acțiune:

  1. Dezvoltarea capacității instituționale pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente
  2. Prevenirea violenței, promovarea stării de bine și a coeziunii comunității școlare;
  3. Reducerea cazurilor de violență în mediul școlar;
  4. Managementul cazurilor de violență din mediul școlar și gestionarea eficientă a resurselor, în vederea susținerii victimelor, a reabilitării autorilor actelor de violență și revenirii la condiția unui mediu sigur în școală;
  5. Îmbunătățirea competențelor personalului școlilor pentru prevenirea și combaterea violenței, în vederea menținerii unui mediu sigur, favorabil proceselor de învățare și atingerii reușitei școlare.
  6. Monitorizarea măsurilor cuprinse în Planul național de combatere a violenței școlare.
Prevederi privind supravegherea audio-video

Sistemele de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ, sisteme care au făcut obiectul unei ordonanțe aprobate în iunie, sunt prevăzute și în planul de combatere a violenței școlare. La capitolul „Reducerea cazurilor de violență în mediul școlar”, una dintre măsurile prevăzute este „Dotarea unităților de învățământ cu sisteme de supraveghere audio-video funcționale și având funcția de stocare a datelor”, cu finanțare din bugetul instituțiilor responsabile (Administrația publică locală, Ministerul Educației, ISJ/ISMB),  și din fonduri nerambursabile.

Potrivit dosarului ce trebuie întocmit de școli și care e atașat ca anexă la Planul de combatere a violenței școlare, astfel de sisteme trebuie menționate pentru: corpuri de clădire, anexe, sală de sport, teren de sport, curte interioară, laboratoare, căi de acces în școală, căi de acces adaptate pentru persoane cu dizabilități, gard împrejmuitor.

Alte măsuri incluse în Planul de combatere a violenței școlare: 

Context:

Planul Național de Combatere a Violenței Școlare a fost pus în consultare publică în urmă cu jumătate de an

Înainte să fie făcut public proiectul, pe 16 martie, Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, spunea: „Încercăm să punem în practică mai multe strategii și aș începe cu cea care este încă în lucru, de faptul că știți bine că prin hotărâre de guvern se va aproba Planul Național de Combatere a Violenței Școlare. Este un document în lucru care să spunem, care unește tot ce încercăm să facem în această zonă”. 

Edupedu.ro nota, atunci, că, potrivit calendarului de acte normative de aplicare a noii Legi a învățământului preuniversitar, Planul ar fi trebuit să fie aplicat din luna martie a.c.., dar, dintre cele trei acte necesare pentru adoptarea planului – două hotărâri de guvern și un ordin de ministru, doar ordinul de ministru fusese aprobat până în acel moment.

Planul național de combatere a violenței școlare, inclus ca Anexă la Hotărârea de Guvern aflată miercuri pe agenda ședinței de guvern:
Citește și:
UPDATE Școlile pot decide cu acordul majorității simple a părinților, elevilor majori, dar și a angajaților să instaleze sisteme de supraveghere audio-video / Acestea pot fi instalate „doar cu informarea persoanelor vizate”, în situații excepționale / Dispare mențiunea că încălcarea normelor privind datele personale este o abatere disciplinară – ordonanță actualizată, aprobată de Guvern

Școlile să fie dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, biblioteci online sau offline cu ghiduri pentru părinți, elevi, profesori și un concurs anual – măsuri propuse în Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pe următorii 3 ani – proiect

Sorin Ion, secretar de stat: Planul național de combatere a violenței școlare este încă în lucru / Documentul ar trebui să intre în vigoare la finalul lunii martie, potrivit calendarului cu actele care aplică legile Educației

Photo © Marmogar | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version