„Suplimentul de diplomă” de Bacalaureat, dat exemplu elevilor de ministrul Educației pentru viitoarea formă de certificare a competențelor la specializarea aleasă, care ar putea fi inclusă în proiectul Legii Educației / Deca: Cei care au informatică în profil ar trebui să aibă o probă de informatică și nivelul de competențe la care se ajunge ar trebui certificat

1.012 vizualizări
https://www.dreamstime.com/three-students-talking-their-studies-campus-education-concept-friendship-group-people-image147648226
Foto: © Olha Romaniuk | Dreamstime.com
Ligia Deca a vorbit în cadrul conferinței de deschidere a proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!” că proiectul Legii învățământului preuniversitar ar putea include un supliment la diploma de Bacalaureat: „Mi se pare absolut normal ca după bacalaureat să avem un supliment la diplomă care să certifice nivelul înalt de competență”. Declarațiile au fost făcute la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală. Întrebările despre proba de Informatică au venit din partea elevilor de clasa IX-a, specializarea Matematică-Informatică.
  • Săptămâna trecută, ministrul Educației a declarat că amână termenul pentru proiectele de legi ale Educației: „Am discutat astăzi cu prim-ministrul și am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni.” – detalii aici
  • Dacă vor fi adoptate cele două Legi ale învățământului până la sfârșitul anului 2022, atunci elevii care întră în clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024 vor da diferit examenul de Bacalaureat, după cum au declarat oficialii din Ministerul Educației.

Potrivit dosarului de presă cu rezultatele de la Bacalaureat 2022, 914 elevi au luat nota 10 la Informatică. În 2021 au fost 918 note de 10 la Informatică. Acum informatica este una dintre cele 11 discipline pentru proba la alegere.

„Da, cei care au informatică în profil ar trebui să aibă o probă de informatică și nivelul de competențe la care se ajunge, că este informatică, că vorbim de limbi străine, că vorbim de științe, ar trebui certificat. Mai simplu fiind spus, fiecare competență în plus trebuie certificată și făcută publică, transparentizată prin suplimentul la diplomă. Asta îmi doresc și sper să facem operaționalizarea în textul legislativ, în așa fel încât să reușim să ajungem la acest deziderat în momentul în care vom dat bacalaureatul pe nouă formulă”, a precizat ministrul Educației.

Aceasta a mai vorbit și despre proba de competențe digitale: „Cred că avem nevoie de niște competențe digitale, există un profil al competențelor digitale pe care îl avem deja la nivelul Uniunii Europene, îl operaționalizăm și cred că, pentru toată lumea, profilul de competențe digitale este absolut necesar, indiferent de profilul ales în liceu”.

Redăm dialogul dintre elevi și Ligia Deca:

Întrebare: Întrebarea mea este despre informatică, materia noastră principală. Am văzut că noua lege exclude informatica ca materie de la examenul de bacalaureat. Mă întrebam dacă noi care am ales acest profil, special pentru această materie, vom reuși să o urmăm.

Ligia Deca: Mulțumesc mult pentru întrebare! O să mai dezvălui ceva. Și eu sunt absolventă a unui liceu, profilul meu a fost intensiv informatică, așa că pot să empatizez. Ceea ce ne dorim noi cu bacalaureatul – și poate operaționalizarea în proiectul de lege pus în dezbatere publică n-a fost suficient de clar – este ca pe lângă testarea competențelor din profilul absolventului, pe care ar fi trebuit să-l avem indiferent de tipul de liceu urmat, ar trebui să putem testa și certifica competențele pe care dumneavoastră le-ați obținut ca urmare a specializării sau a orientării pe care v-ați asumat-o, în cazul dumneavoastră – informatica. Mi se pare absolut normal ca și după bacalaureat să avem un supliment la diplomă care să certifice nivelul înalt de competență și este păcat ca universitatea sau angajatorul, care va dori după aceea în baza diplomei să vadă unde v-ați potrivi mai bine, să nu poată face lucrul acesta.

Da, cei care au informatică în profil ar trebui să aibă o probă de informatică și nivelul de competențe la care se ajunge, că este informatică, că vorbim de limbi străine, că vorbim de științe, ar trebui certificat. Mai simplu fiind spus, fiecare competență în plus trebuie certificată și făcută publică, transparentizată prin suplimentul la diplomă. Asta îmi doresc și sper să facem operaționalizarea în textul legislativ, în așa fel încât să reușim să ajungem la acest deziderat în momentul în care vom dat bacalaureatul pe nouă formulă.

Întrebare: Știm că din România provin niște specialiști foarte buni în IT. Eu, având specializarea matematică-informatică, aș dori să știu de ce prevederile noii legi pun mai mult accent pe materia TIC în loc de materia Informatică, care este opțională pentru materia de BAC și pentru admiterea la facultate. Mi se pare că elevii din România pasionați de informatică ar trebui să poată să aprofundeze această materie, în afară de TIC.

Ligia Deca: E normal să fim pasionați de ceea ce ne-am ales ca profil. Sigur trebuie să reclădim planul-cadru, curricula și să le actualizăm. Cred că avem nevoie de niște competențe digitale, există un profil al competențelor digitale pe care îl avem deja la nivelul Uniunii Europene, îl operaționalizăm și cred că, pentru toată lumea, profilul de competențe digitale este absolut necesar, indiferent de profilul ales în liceu. Pentru cei care fac performanță, sigur că ceea ce dumneavoastră justificați ca informatică este mai aproape de interesul dumneavoastră, am spus că deja ne dorim să avem acest focus. Asta nu înseamnă că nu trebuie să testăm acest minim de competențe digitale pentru toată lumea.

Sigur că dumneavoastră care dați o probă de informatică, care are un nivel mult superior, nu o să aveți o problemă la proba de competențe digitale, dar noi trebuie să constatăm această competență digitală pentru toți viitorii cetățeni activi. Indiferent ce ar face, toți trebuie să putem utiliza online banking, toată lumea trebuie să poată să intre pe o platformă a administrației publice să-și plătească impozitele, toți trebuie să putem un e-mail și să știm cum îl utilizăm. Este o diferență sigur de ceea ce faceți dumneavoastră, dar proba minimală trebuie testată. Sigur, pentru profilul pe care dumneavoastră vi l-ați ales, trebuie să aveți o reflectare în probele de bacalaureat. Nu e vorba de un accent, poate că pare un accent, dar la nivel național să creștem nivelul de competențe digitale.

VIDEO la minutul 54:11:
Informații de context

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, elevii care încep clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024 vor susține examenul de Bacalaureat diferit, dacă se aprobă legile în această variantă. Astfel, elevii de clasa a XII-a vor susține o singură probă ce conține verificarea competențelor pe mai multe materii, vor fi două probe de limbi străine, proba de competențe digitale, iar cea specifică profilului va fi facultativă.

Vezi mai jos structura bacalaureatului, potrivit proiectului legii Educației:

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, proba facultativă se va susține astfel:

  • a) pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, o probă scrisă din matematică și informatică cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • b) pentru profilul real, specializarea științele-naturii, din filiera teoretică, o probă scrisă din fizică, chimie și biologie cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, o probă scrisă din istorie și științe socio-umane, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică o probă scrisă din limba și literatura română și limba și literatura unei limbi de circulație internațională studiate, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
  • e) pentru filiera profesională, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire;
  • f) pentru filiera vocațională, o probă specifică profilului sau specializării.

Societatea de Științe Matematice din România a solicitat Ministerului Educației ca Matematica să fie probă obligatorie pentru elevii de la profilul real, la Bacalaureatul propus în proiectul legii Educației. – Mai multe detalii aici

Amintim că fostul ministru al Educației a anunțat în luna august că Limba română va avea examen separat la Bacalaureatul din anul 2027 și va atinge și partea de gramatică: „Este foarte probabil ca varianta finală a proiectului de lege care să ajungă în guvern să cuprindă un examen de Bacalaureat 2027 la care proba de limba și literatura română, inclusiv gramatică, să fie probă scrisă de sine stătătoare”. – detalii aici

Secretarul de stat Bogdan Cristescu a declarat că proba facultativă, singura care reflectă cunoștințele și competențele create de specializarea pe care a urmat-o liceanul, „nu va mai cuprinde itemi de la pragurile de doi, de trei, de cinci, cum sunt acum, ci va cuprinde itemi specializați cu un anumit grad de dificultate”, spune Cristescu. Acesta crede că chiar dacă această probă e facultativă, „atât timp cât ea – plecăm de la ideea că va fi mai dificilă, poate – dar atâta timp cât ea nu va condiționa promovarea Bacalaureatului mie mi-e greu să văd un copil care nu va da această probă ca măcar să vadă unde este”. – detalii aici

Foto: © Olha Romaniuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Resurse didactice pentru educație financiară, propuse de ministerul Educației învățătorilor și profesorilor / Luni, 11 aprilie, este Ziua educației financiare

Ministerul Educației a transmis către Inspectoratele județene școlare, într-o notă, informații și resurse didactice despre Ziua Educaţiei financiare, în care profesorii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal sunt încurajați…
Vezi articolul

Rezultate admitere la liceu. Top 20 specializări în Prahova. Cele mai mari medii de admitere în 2024 sunt de la colegiile naționale Mihai Viteazul, I.L. Caragiale, Nichita Stănescu, Al.I. Cuza, Regina Maria din Ploiești și Nicolae Grigorescu din Câmpina

Rezultatele de la admiterea la liceu, etapa 1, arată că în județul Prahova primele 20 de specializări după ultima medie de intrare sunt de la 6 colegii naționale din Ploiești și Câmpina.…
Vezi articolul

Elevii și profesorii din 10 județe se întorc la școală luni, 20 februarie, în prima zi din modulul 4 / Se țin activități ”Școala altfel” sau Săptămâna ”Verde” în județul Gorj, afectat de cutremure

Elevii și profesorii din 10 județe care au avut vacanța ”mobilă” în săptămâna 13-17 februarie 2023 se întorc la cursuri luni, 20 februarie, în modulul 4, potrivit structurii anului școlar…
Vezi articolul