Suplimentarea cu 25% a costului standard pentru școlile defavorizate ar urma să fie amânată pentru încă un an, după cum se arată într-un document de lucru al Guvernului, obținut de Economedia.ro. Prevederea din Legea Învățământului Preuniversitar fusese deja amânată la sfârșitul anului trecut pentru anul școlar 2025-2026.
- Măsura a fost introdusă la doar o săptămână după publicarea rezultatelor PISA 2022, evaluarea internațională ce indică, în România, diferențe majore între rezultatele elevilor din medii favorizate și ale celor din medii defavorizate, ceea ce plasează România pe ultimul loc între țările participante la PISA, din punct de vedere al echității educaționale.
Proiectul așa-numitei ordonanțe „trenuleț” prevede, la articolul XXX, alineatul 1, prorogarea până în anul școlar 2026-2027 a prevederilor din articolul 138, alineatul 5 din Legea 198/2023.
Articolul 138, (5): „Costul standard pentru unitățile de învățământ defavorizate, stabilite anual pe baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, este suplimentat cu 25%.”
Această măsură se află la a doua prorogare. La sfârșitul anului 2023, Guvernul a amânat suplimentarea costului standard pentru școlile defavorizate pentru anul 2025-2026, după cum a scris Edupedu.ro.
Ce este costul standard per elev
Școlile din România primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază:
- Costul pentru cheltuielile cu salariile;
- Costul pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, pregătirea profesională, evaluarea elevilor.
Acest coeficient se calculează diferit în funcție de zona de temperatură în care este școala, de numărul elevilor/copiilor pe care îi are înscriși și de tipul de școală/grădiniță.
Proiectul ordonanței „trenuleț” conține mai multe prorogări:
- Amânarea până în anul 2026 a prevederilor din articolul 134 din aceeași lege, respectiv din articolul 147 din Legea Învățământului Superior, conform căruia cheltuielile pentru educație trebuie să reprezinte cel puțin 15% din cheltuielile bugetului general consolidat;
- Amânarea până în anul 2026 a prevederilor din articolul 49, alineatul 3 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, conform căruia alocarea de buget pentru cercetare ar fi trebuit să atingă 1% din PIB încă din anul 2020;
- Amânarea până în anul 2026 a prevederilor articolului 116 din Legea Învățământului Preuniversitar, potrivit căruia inspectoratele școlare sunt desființate și înlocuite cu direcții județene aflate în subordinea Ministerului Educației;
- Amânarea până la data de 1 ianuarie 2026 a prevederilor articolului 77, alineatul 4 din Legea Învățământului Preuniversitar, potrivit căruia cel puțin 1 milion de copii ar fi trebuit să beneficieze de programul Masă sănătoasă încă din anul școlar 2023-2024.
De precizat, Ilie Bolojan, președintele PNL, a anunțat ieri că forma OUG „trenuleț” care a circulat în presă nu este cea finală.