Sunt adolescent, ce cărți să citesc vara asta? Recomandările de vacanță ale lui Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a

Timpul ne dovedește și încă dintotdeauna ne-a dovedit cât este de scurt. Ne este atât de scurt, încât „niciodată nu avem timp destul pentru literatură și în general pentru ceea ce contează cu adevărat”. Așa cum frumos m-a îndrumat doamna profesoară Genoveva Cerchez, să nu stăm pe loc sub nicio formă și să o credem pe cuvânt.

Vreau să vă prezint aici câteva cărți bune nu care să umple timpul (urăsc această formulare, nici nu are de ce să existe pentru cititori avizați), ci unele care să ne atemporalizeze. Nu sunt cărți din programa de Bacalaureat, acelea se știu și se găsesc în programă.

(Ca o paranteză, cărțile de bac nu sunt „rele”, așa cum tot sunt murdărite, ci sunt cărți emblemă pentru literatura noastră, cu modele de viață și de condiție. E normal să nu ne placă o carte, dar trebuie să ne argumentăm opinia. A, da. Și trebuie să fie citită cartea. Asta rămâne pentru altă discuție.)

Sunt cărți, zic eu, care sigur vă vor trage în lumea lor și care vor fi pe cel puțin unul dintre gusturile voastre.

„Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele)”, de Jerome K. Jerome

Jerome K. Jerome are un deosebit talent de a se juca, literar, cu necaz, ironii și amuzament. Stilul său de scriere e hazliu și nu are cum să nu te facă măcar să chicotești.

“Trei într-o barcă” e un clasic bestseller din toate timpurile. E o carte bazată pe o călătorie cu barca, făcută de trei bărbați și un câine. Acțiunea are loc în Anglia, iar autorul face referire la anumite evenimente din istoria britanică pentru a face cartea mai captivantă.

Într-o zi, George, Harris și Jerome (autorul) decid să plece într-o călătorie cu barca pe Tamisa (fluviu care traversează Londra), alături de câinele lor, Montmorency. Aveau nevoie de o pauză de la viața lor plină, iar în plimbarea lor de două săptămâni întâlnesc oameni noi, înfruntă o vreme groaznică și, deseori, se simt nostalgici. Atunci când ceva se întâmplă în prezent, aceștia fac legătura cu anecdote din trecut, iar povestea devine și mai amuzantă.

„Povestea Mea”, de Michelle Obama

“Povestea mea” e o călătorie prin viață, o poveste despre șanse și oportunități, despre vulnerabilitățile negrilor, despre acel controversat și atât de cunoscut vis american devenit realitate.

Pentru Michelle, prima doamnă a SUA, totul este posibil, demonstrat de-a lungul anilor, prin experiența de viață. Calitățile ei o vor duce la succes, în funcții sau locuri care, de obicei, persoanelor de culoare nu le este accesibil.

S-a născut în South Shore, un cartier al orașului Chicago și a crescut într-o căsuță cochetă unde învață să prețuiască orice lucru. Ambițioasă și curajoasă, Michelle se formează totuși într-un mediu armonios, ne relatează ea, pe lângă poveștile despre cum părinții ei au vrut să fie școlită la cel mai bun colegiul din Chicago, despre întâlnirea și viața cu Barack Obama sau despre viața ei de mamă.

Autobiografia lui Michelle Obama este o carte despre emoție, modestie și frumusețea unei femei. Din ea aflăm multe lucruri din spatele vieții celor două personaje politice îndrăgite de întreaga lume, unele frumoase, iar altele triste. Dorința lui Michelle Obama de a face lucruri cât mai bine e impresionantă, chiar dacă acest lucru pare imposibil de cele mai multe ori.

„Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade

Fără doar și poate, „Romanul adolescentului miop” este o carte de citit în adolescență, întrucât, aș zice, e o carte despre sufletul adolescentului și pentru sufletul adolescentului, cu un text care te face să te simți înțeles și îți spune (sigur) că nu ești deloc singur. Mie mi-a fost recomandată pe lista de lecturi din clasa a VI-a și nu am citit-o atunci, însă nu o înțelegeam ca acum.

„Romanul adolescentului miop” nu este tipul de roman clasic, în care personajul trece printr-o serie de întâmplări, “pe firul narativ”. Această carte adună la un loc sentimente, personaje și întâmplări diverse, drame și gânduri specifice perioadei de adolescent, notate sub remarca: “Ceea ce fac e bine?”.

Un mic extras foarte fain, o esență: Iată ceea ce se petrece în sufletele noastre, acum la apropierea sfârșitului de an: ne copleșește melancolia. Suntem obosiți (…), sleiți de căldură și ne întristăm, totuși, când se apropie sfârșitul anului. Ne arătăm mulțumiți și râdem, și vorbim, dar în suflete păstrăm toți un început de nostalgie.

„Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee

Romanul de neuitat al unei copilării petrecute într-un sudic oraș adormit din SUA și al trezirii de conștiință care l-a zguduit, “Să ucizi o pasăre cântătoare” a devenit un bestseller instant când a fost publicat pentru prima dată în 1960. A câștigat premiul Pulitzer în 1961 și a fost transformat ulterior într-un film câștigător al Premiului Academiei, de asemenea un clasic.

Compasional, dramatic și profund emoționant, romanul lui Harper Lee duce cititorii la rădăcinile comportamentului uman – la inocență și experiență, bunătate și cruzime, dragoste și ură, umor și patos.

Povestea din “Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, este relatată din punctul de vedere al Scout (Jean-Louise Finch), o fată de șase ani, prin diferite evenimente care se întâmplă în orașul Maycomb și, în special, întâmplări legate de procesul lui Tom Robinson, un bărbat de culoare care a fost acuzat că a violat o tânără femeie albă și care trebuie să suporte multiple atacuri rasiale. Tatăl lui Scout, Atticus Finch, este avocatului lui Tom și îi povestește întâmplările fiicei lui, Scout, astfel încât să realizeze că toți oamenii ar trebui tratați în mod egal.

„Nu înțelegi niciodată cu adevărat o persoană până nu iei în considerare lucrurile din punctul său de vedere … Până când nu te urci în pielea lui și te plimbi în ea”.

Despre semnificațiile din text: Bau, păsărea cântătoare, fiecare personaj în parte, despre acțiune – ține de fiecare să le dea o însemnătate.

„Minunata lume nouă” de Aldous Huxley

Dacă în „1984”, de George Orwell, se vorbește despre dictatura estetică, Aldous Huxley vorbește despre dictatura fericirii și a comodității, o ideologie în totalitate aparținând regimurilor democratice din vest. Sistemul își asigură existența nu prin represiunea fizică, ci prin mutilarea spiritului și condiționarea conștiinței.

Bernard este un bărbat care trăiește în minunata lume nouă, o societate perfect previzibilă, din care nefericirea a fost eliminată, laolaltă însă cu o mulțime de alte lucruri. Societatea din romanul lui Huxley e construită, valorificând cele mai complexe descoperiri științifice și inginerești, aplicate la scală largă: e o societate unitară care a renunțat la modelul de concepție și creștere familial (dată fiind inegalitatea distribuției de resurse și intervenții educaționale într-un asemenea model).

Oamenii sunt concepuți și dezvoltați în eprubete, nu au părinți, sub atenta supraveghere a personalului pregătit, sunt condiționați pentru tipul de existență pe care urmează să-l ducă, în funcție de importanța rolului în administrarea societății: folosind distribuții hormonale și nutritive diferite încă din primele săptămâni de viață, oamenii sunt ierarhizați biologic pentru a fundamenta și a legitima ierarhia socială ulterioară în mai multe clase: alfa, beta, delta, epsilon.

„Un an în Provence”, de Peter Mayle

În „Un an în Provence”, autorul Peter Mayle reușește să capteze cititorul cu povestiri trăite în cotidianul unui englez care încearcă să se obișnuiască cu Franța rurală, într-o mică localitate din regiunea Provence, și cu situațiile pline de haz care se formează atunci când două moduri de viață diametral opuse – cea britanică și cea franceză – se întâlnesc într-un paradis mov al lavandei.

Mutarea la poalele munților Lubéron, undeva între orașele Aixis și Avignon, a fost începutul unei noi vieți pentru Peter Mayle căci, britanic fiind, pentru el mai plăcut nu e nimic decât să scape de ceață, mâncăruri reci, în schimbul unui bronz și savorii rafinamentului bucătăriei franțuzești. „Un an în Provence” începe cu un prânz delicios, iar până să se fi terminat, personajele acestei cărți trec prin rafalele Mistralului, dau de curiozitatea localnicilor, suportă “invaziile” musafirilor, dar au și numeroase ocazii în care mănâncă și beau mult. Romanul este structurat în douăsprezece capitole, pentru fiecare lună calendaristică fiind alocat unul.

Fiecare lună petrecută în Provence are specificul ei, activitățile pentru munca câmpului, mâncare, obiceiuri, sărbătorirea evenimentelor familiale, religioase, legarea prieteniilor, stabilirea contractelor și angajamentelor, petrecerea timpului liber.

„Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”, de Nikos Kazantzakis

“Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”, de Nikos Kazantzakis, e o călătorie departe de limbaj, către un portal de emoție pură, viață pură. Prin natura sa, Zorba e greu de definit. E ceva greu de prins, ca un “săpun, în cadă”. Atunci când crezi că ai dat de el – oops! – a plecat din nou.

Cartea începe cu deznădăjduitul narator la cafenea, care răsfoiește cărțile unui roman vechi. Cum caută niște cuvinte familiare, calde, apropiate de el, e abordat de un bărbat puțin bătrân care caută de lucru. E un miner, bucătar, muzician, tată. Numele lui e Alexis Zorbas.

Naratorul nostru lasă deoparte cartea și, pe măsură ce Zorba se apropie și vorbește cu el mai mult, apare o prietenie. Zorba – omul simplu și neînvățat, dar experimentat și cu viața trăită la maxim și naratorul călătoresc pe insula Creta, unde vor locui într-o căbănuță lângă mare și vor avea în grijă o mină de cărbune.

Romanul este povestit la persoana I, ca un fel de jurnal ținut de către Basil, alter-ego-ul lui Kazantzakis, un tânăr intelectual, „șoarece de bibliotecă”, chinuit de introspecții.

Aventura vieții lui Basil, pornită în portul Pireu, e redată simplu, natural și cursiv; Alexis Zorbas îi devine mentor și prin povestirea fluidă ai ocazia și să vezi întreaga și frumoasa Grecie, marea, Creta cu vegetația ei aridă și sărăcăcioasă, femei, piatră albă, cărbunele, mina, liniștea interioară. Mai vezi și cum dansul grecesc, liber, depășește oricât cuvintele și discursul.

“Pricepeam că Zorbas ăsta era omul pe care-l căutam fără nădejde de-atâta amar de ani; o inimă vie, un suflet mare, neșlefuit, care avea buricul legat de maica lui, Pământul. Ce însemna artă, dragoste de frumos, puritate, patimă – muncitorul ăsta mi le lămurise cu cele mai simple vorbe”, spune Basil despre noul lui prieten care îi dă o nouă viziune asupra vieții, în carte.

„Marile speranțe”, de Charles Dickens

Personajul principal al romanului este Pip, un tânăr orfan, iar povestea este despre viața sa și cotiturile pe care le atinge. Pip a fost crescut de sora lui, cunoscută doar sub numele de doamna Joe, și de soțul ei. La începutul romanului, băiatul se află într-un cimitir, unde sunt îngropați părinții săi. Este abordat de un bărbat ciudat, care este de fapt un condamnat evadat, care îi cere lui Pip să-i aducă niște instrumente pentru a putea scăpa de tot, iar Pip îl ajută.

Pip devine ucenicul lui Joe, dar nu îi este bine, nu este foarte fericit până când, într-o zi, apare un avocat numit Jaggers și îi anunță pe băiat că moștenește o mare avere și că trebuie să se mute imediat la Londra.

Ajuns să aibă anumite “speranțe”, viața lui Pip se va schimba radical, fiind pus față în față cu procesul maturizării și realitatea. Se va comporta urât, va retrăi în mizerie și va cunoaște bogăția. Până când…

„Focus”, de Daniel Goleman

În “Focus”, de Daniel Goleman, un conducătorul ascuns al excelenței, psiholog, jurnalist de renume mondial și autor al inteligenței emoționale, acesta investighează știința din spatele concentrării, demonstrând de ce performanții în orice domeniu – afaceri, educație, arte, sport – trebuie și pot să se folosească de acest “mușchi psihologic”.

În peste șapte capitole, Goleman descrie trei tipuri de focalizare: interioară, o alta și una exterioară. Concentrarea interioară este necesară atunci când trebuie să acordăm atenție intuiției și valorilor noastre de orientare. O altă concentrare ne permite să ne conectăm cu oamenii din viața noastră. Focalizarea exterioară ne permite să navigăm în lumea largă. Beneficiile utilizării celor trei tipuri de atenție sunt evidente pentru oamenii de toate vârstele, în toate categoriile sociale, crede Goleman, permițând oamenilor să fie atât productivi, cât și fericiți.

Deși informațiile din carte sunt relevante pentru toți oamenii, unele dintre gândurile lui Goleman despre copii sunt cele mai convingătoare. El subliniază că, pentru copii, (auto)controlul este cea mai importantă abilitate mentală pentru o viață cât mai împlinită. „Copiii care pot ignora impulsul, filtrează ceea ce este irelevant și rămân concentrați pe un obiectiv cel mai bun din viață”, spune el. Învățarea social-emoțională este, potrivit lui Goleman, cheia dobândirii acestei abilități. El explorează, de asemenea, o gamă largă de tehnici pentru tineri, de la lecții de inteligență emoțională la jocuri de îmbunătățire a abilităților cognitive, până la atenție și metode de formare a atenției.

Combinând decenii de descoperiri ale cercetărilor cu aplicații practice, Goleman a produs o carte care oferă ceva pentru toată lumea, chiar și pentru educatori sau profesori.

__________

În concluzie, fie că preferăm cartea în format papier, fie textul electronic, internetul or librăriile sunt pline ochi de oferte de carte (prilej să o sprijinim pe cea autohtonă), de titluri unul mai atrăgător decât celălalt, de o invitație caldă la pătrunderea în lumi care, din păcate, nu ne sunt extraordinar de accesibile acum. Să fim curioși!

În plus:

Activități pentru pasionații de filologie, artă, analiză umanistă. Probabil că dorești să te detașezi de lumea reală, să petreci timp cu tine, să îți pui întrebări. (Cert e că sigur nu te plictisești. Altfel nu ești filolog adevărat.) Uite câteva idei de activități pe timpul verii:

• traduceri: ia o carte în limba română și încearcă să o traduci într-o limbă dorită, fie că vrei să excelezi în acea limbă sau că vrei să consolidezi ceea ce abia ai început să înveți. Abuzează de dicționar, găsește cât mai multe valențe pentru cuvinte și nu vei duce lipsă de vocabular. 😊
• scrie! Ori pe blog-ul tău personal, ori în rol de contribuitor alături de o publicație, ori în revista locală, fă-te auzit! Notează-ți gândurile și, cu un strop de inspirație, creează-ți povestea de vis. Așa cum îți poate fi și viața! Împărtășește-ți slova la concursuri de creație literară.
• „Cursa spre decodarea unei limbi misterioase”, „Cum să vezi mai multe și să îți pese mai puțin”, „Persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a – cum e cel mai bine să privim lucrurile?” sunt doar câteva dintre miile de videoclipuri scurte de pe TED-Ed unde regăsim animat răspunsuri la întrebări excelente puse și nepuse.