Sunetul chimiei: Vibrații moleculare transformate în muzică, într-un experiment liceal britanic la care a participat și un cercetător român

2.222 de vizualizări
Sursa: Pubs.acs.org/
Un grup de elevi de liceu din Marea Britanie au transformat vibrațiile moleculelor în muzică, prin experimente supervizate de chimiști de la Universitatea Bradford și cu participarea unui cercetător de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Alexandru Lupan. UBB anunță, într-un comunicat, că studiul este redat într-un articol publicat recent în Journal of Chemical Education.

Co-semnatarul român al studiului, Alexandru Lupan, este lector în cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a UBB.

Potrivit comunicatului universității clujene:

  • În cadrul studiului, elevii de liceu au măsurat vibrațiile moleculelor precum apa, cafeina, sau unele mai puțin comune precum acidul cinamic și 4-bromoanilina, pe care le-au sintetizat ei înșiși. Au folosit radiație infraroșie pentru a măsura aceste vibrații și un software de modelare moleculară pentru a le vizualiza.
  • Prin multiplicări matematice simple, elevii au convertit apoi lungimile de undă mici absorbite de către molecule din radiația infraroșie, în lungimi de undă mai mari, corespunzătoare undelor sonore. Aceasta le-a permis să reprezinte vibrațiile din molecule ca note muzicale.
  • Lucrând împreună, elevi de la clasele de muzică, alături de cei de la profilul chimie, au reușit apoi cu aceste date să compună o serie de piese muzicale care să “reprezinte” acele molecule.

UBB notează că profesorii și elevii speră ca astfel de explorări ale moleculelor într-o manieră multidisciplinară să ajute nu doar la dobândirea unor noi cunoștințe despre moleculele din jurul nostre, ci și la împletirea îndeaproape a artei cu știința pentru câți mai mulți oameni, autorii proiectului argumentând că acestea sunt două fețe indispensabile ale umanității.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dumitru Murariu, vicepreședinte al Academiei Române, numit președinte al Consiliului Național de Etică în cercetare – CNECSDTI, for rămas cu o conducere interimară după ce l-a spălat de plagiat pe fostul ministru Bode / Noua componență a Consiliului

Dumitru Murariu, vicepreședinte al Academiei Române, a fost desemnat președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), for pentru care a fost anunțată o…
Vezi articolul

Conferință internațională, în București, pe teme despre dezvoltarea culturală a creștinilor arabofoni în sec. XVI-XIX, despre tradițiile artistice și viața intelectuală în Orientul otoman. Eveniment în cadrul proiectului TYPARABIC, intrarea este liberă

În zilele de 19 și 20 martie a.c. se va desfășura la Biblioteca Sfântului Sinod (Mănăstirea Antim), Str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29, Sector 4, București, a treia conferință internațională…
Vezi articolul

Cercetătorii Ad Astra acuză Agenția Spațială Română de lipsă de transparență și cere informații privind participarea la programele europene de lansatoare, observarea pământului, tehnologie și securitate

Asociația Ad Astra a cercetătorilor acuză Agenția Spațială Română (ROSA) de lipsă de transparență, în contextul în care Guvernul se pregătește să plătească restanțele istorice cumulate de Româna la Agenția…
Vezi articolul