Cei 1.000 de lei brut, oferiți de Guvern miercuri, ca sumă care să fie primită pentru următoarele 6 luni de către cadrele didactice, nu va fi luată în calcul ca bază pentru toate celelalte sporuri sau indemnizații pe care le primesc acestea, potrivit informărilor trimise de sindicate în teritoriu. Membrii de sindicat, care trebuie să spună dacă sunt sau nu de acord cu propunerea guvernanților, au fost înștiințați că este vorba despre o sumă separată, nu inclusă în salariul de bază.
La fel, pentru personalul nedidactic, cei 400 de lei brut, promiși de Guvern, ar urma să nu fie luați în calcul la stabilirea altor elemente salariale.
S-ar fi propus și ca perioada de grevă să fie plătită prin recuperarea activităților,
Mesajul trimis de conducerea Federației către membri de sindicat, obținut de Edupedu.ro:
„1.000 lei brut sumă fixă pentru personalul didactic predare si auxiliar (această sumă nu va fi bază de calcul pentru dirigenție, gradație de merit, inv. special etc. – cel puțin asta am înțeles)
400 lei brut sumă fixă pentru nedidactic (la fel nu reprezintă bază de calcul pentru alte elemente salariale)
Principiul de bază pentru noua grilă este ca salariul de bază al debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie iar celelalte salarii vor fi corelate în raport de grade/trepte profesionale și vechimea în muncă.
Legea se va aplica în trei etape, în prima etapă (1 ianuarie 2024) se va acorda 40% din diferența dintre venitul din decembrie 2023 și salariul final la aplicarea integrală a legii.
Plata perioadei de grevă prin recuperarea activităților“.
Sindicatele au desfășurat un referendum printre toți membri, cu răspuns da/nu pentru ceea ce a oferit Guvernul.
Articol în curs de actualizare
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.