Subiecte și bareme pentru simularea de Evaluare Națională 2022, la limba și literatura română, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila organizează săptămâna aceasta, la nivelul judeţului, simulări pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, simulările la nivel naţional nefiind anunţate încă în mod oficial de Ministerul Educaţiei. Potrivit unor surse din minister, simulările pentru Evaluarea Națională 2022 încep însă pe 4 aprilie.

Simulările pentru Evaluarea Națională organizate la nivelul ministerul educației în toate școlile din țară încep pe 4 aprilie, au spus surse din ministerul educației pentru Edupedu.ro. Până atunci, Inspectoratele școlare județene sunt libere să organizeze când doresc propriile simulări pentru elevi.

Precizăm că, până la apariția ordinului de ministru, datele pot suferi modificări.

Astfel, la Brăila, elevii de clasa a VIII-a au susținut marţi, 25 ianuarie, simularea Evaluării Naţionale la proba de Limba şi literatura română, iar miercuri, 26 ianuarie, o vor susține pe cea la proba la Matematică.

În ceea ce priveşte simularea Bacalaureatului, elevii de clasa a XII-a/a XIII-a din județul Brăila vor susţine joi, pe 27 ianuarie, proba la Limba şi literatura română, iar vineri, pe 28 ianuarie, proba obligatorie a profilului şi specializării (Matematică/Istorie).

Mai jos, subiectele și baremul pentru simularea la Evaluarea Națională 2022, la limba și literatura română, organizată la nivelul județului Brăila:

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Subiecte și bareme la simularea de Evaluare Națională 2022, la Matematică, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila
Ce s-a scos din programa de Matematică și Limba Română pentru simularea la Evaluarea Națională 2022
DOCUMENT Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională și BAC 2022. Ordinul de ministru a fost trimis inspectoratelor școlare
Exit mobile version