Subiecte și bareme la Limba și Literatura Română, de la simularea județeană pentru examenul național de Bacalaureat 2025 a elevilor de clasa a XII-a, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Călărași

4.391 de vizualizări
Elevii de clasa a XII-a din județul Călărași au susținut astăzi, pe 16 decembrie, proba la Limba și Literatura Română, din cadrul simulării pentru Bacalaureat 2025. Pe 16 decembrie, elevii au avut proba la Limba și Literatura Română, iar marți, 17 decembrie susțin proba la matematică sau istorie. Subiectele au fost elaborate de Inspectoratul Județean Călărași (ISJ) pe formatul celor de la Bacalaureat. Lucrările nu vor fi evaluate digital, ci în format clasic, în fiecare școală.

„Aceste simulări au ca scop identificarea nivelului la care se află elevii și depistarea punctelor slabe care ar putea necesita activități remediale, în vederea unei reușite a elevilor din județ”, potrivit declarațiilor inspectorului școlar general adjunct Călin Nicușor al ISJ Călărași. Simularea examenului la Limba și Literatura Română a inclus întrebări de tip grilă. Acestea au fost structurate pentru a acoperi principalele capitole din programa școlară.

Inspectorul a susținut pentru Edupedu.ro că „Baremul de corectare a fost conceput să acorde puncte pentru fiecare pas corect din rezolvare, fiind asemănător cu cel de la examenul propriu zis. Timpul de lucru este de două ore, iar susținerea și evaluarea lucrărilor se vor realiza la nivelul fiecărei școli, în format clasic, fără acces la platforma de evaluare digitalizată. Notele nu se trec în catalog (cu excepția situațiilor în care elevii solicită notarea în catalog), nu se contestă și nu se afișează”. De asemenea, baremul de corectare a fost conceput să acorde puncte pentru fiecare pas corect din rezolvare, fiind asemănător cu cel de la examenul propriu zis.

La profilul real, cât și la cel umanist, elevii au avut de rezolvat diferiți itemi pe baza unui fragment dintr-un text al lui Nicolae Manolescu, „Scriitorul cu mediator”, din volumul „Teme”, iar la subiectul al treilea, cel de 30 de puncte, cerințele s-a axat pe prezentarea particularităților unui text poetic studiat, aparținând unui scriitor modernist, la profilul real, Ion Barbu, iar la cel umanist, Lucian Blaga.

Calendarul examenului național de Bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:

  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Subiect la Bacalaureat, profil real, clasa a XII-a, decembrie 2024, simulare Călărași:

Subiect Bacalaureat, profil umanist, clasa a XII-a, decembrie 2024, simulare Călărași

Barem Bacalaureat, profil real, clasa a XII-a, decembrie 2024, simulare Călărași

Barem Bacalaureat, profil umanist, clasa a XII-a, decembrie 2024, simulare Călărași


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Klaus Iohannis trebuie să intervină în conflictul dintre profesori și Guvern – avertizează liderul sindical din educație Marius Nistor, care spune că președintele a refuzat până acum dialogul. Ultima grevă de proporții din educație a avut loc în 2005

Greva anunțată de toate sindicatele din educație începând cu data de 22 mai 2023 este fără precedent în ultimii 18 ani. „Ultima grevă de proporții a avut loc în anul…
Vezi articolul

OFICIAL Ministerul Educației: Ramona Lile nu a fost confirmată în poziția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în urma deciziei de plagiat. Instituția cere ca universitatea să reia alegerile de rector

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat oficial, pentru Edupedu.ro, că Ramona Lile, rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, nu a fost confirmată în funcție după alegerile pentru funcția de rector,…
Vezi articolul

“Îngrijorare” față de felul cum vor fi asigurate resursele pentru creșterile salariale și de burse în universități – Consorțiul Universitaria cere ca situația să fie “clarificată cu celeritate”

Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, își exprimă îngrijorarea față de felul în care vor fi asigurate resursele pentru creșterile salariale și de burse…
Vezi articolul