Subiecte Română – simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2025. Poezia „Trezire” de Lucian Blaga, unul din textele de la prima vedere / „Crezi că, odată ce ai făcut o alegere, este bine să îți păstrezi opțiunea, indiferent de situație?” – au avut de argumentat elevii. La subiectul al II-lea, cerința a fost să prezinte mesajul poeziei

417.164 de vizualizări
Foto: captură subiect
Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro. Primul text este poezia „Trezire” de Lucian Blaga, iar al doilea este din articolul jurnalistei Cristina Ștefan „Rezistența prin apicultură”, publicat în Dilema veche în 2017. Baremul de notare va fi anunțat de Ministerul Educației la ora 15:00 și Edupedu.ro va publica documentul în acel moment.

De remarcat că cel de-al doilea text nu conține arhaisme, regionalisme și alte cuvinte greoaie sau situații complicate.

Pe baza acestor două texte, elevii au avut mai multe cerințe, primele fiind itemii de atenție și de identificare pe text a unor aspecte solicitate. Primii itemi sunt de tip grilă, în care elevii trebuie să încercuiască litera corespunzătoare răspunsului corect.

Subiectul I, A, punctul 5 – elevii au avut de bifat dacă enunțurile date sunt false sau adevărate, câte trei enunțuri din fiecare text, potrivit broșurii de examen.

Punctul 6 de la subiectul I (A) a cerut elevilor să precizeze felul rimei din prima strofă și măsura primelor două versuri din textul blagian.

La punctul 7 au avut de prezentat, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Plecând de la textul Cristinei Ștefan, punctul 8 îi întreabă pe elevi dacă „crezi că, odată ce ai făcut o alegere, este bine să îți păstrezi opțiunea, indiferent de situație?”. Subiectul aștepta un răspuns motivat în 50-100 de cuvinte.

Punctul 9 le cere candidaților să asocieze poezia „Trezire” de Lucian Blaga cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Subiectul I B, punctele 1-8 au fost cerințe de vocabular și gramatică, primele 4 notate cu câte 2 punte, iar următoarele 4 cu câte 6 puncte.

Subiectul al II-lea, notat cu 20 de puncte, le-a cerut elevilor să scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte mesajul poeziei/o semnificație a poeziei „Trezire” de Lucian Blaga.


21 comments
  1. Bună! Având în vedere ca sunt proaspăt liceană,consider că dacă îmi pica liricul,nu aveam de ce să mă îngrijorez,deoarece nu a fost deloc greu. Dacă ai înțeles structura mesajului textului ,era foarte ușor sa îl pui în practica. Probabil ca reușeam să iau nota 9,chiar dacă la examen am luat 8.65. Nu trebuie să vă mai simțiți copleșiți,deja o parte din emoții s-au dus. În cele din urma, examenul mai este și aveți încredere în voi ca veți reuși atât la limba romana,cât și la mate :^ Eu am avut caracterizare de personaj. Simularile va pregătește pentru etapa decisiva : consecințele acesteia va vor influenta viitorul de ,,maine”. Încredere și optimism! Va incurajez din a IX-a(rementionez) de la Colegiul National ,,Costache Negri”, tg. Ocna,jud. Bacău :))

    1. Tie nici daca iti dadea epic nu stiai sa il faci la cum scrii… nu prea ai invatat ortoramele. “s-a mai dat” nu “sa mai dat”. Dar na… cei mai multi din tara asta sunt analfabeti.

  2. am găsit două interpretări ale poeziei pe: exercitiigimnaziu blogspot.ro și prof.cosmin șontică….restul…tăcere.Mulți elevi n-au înțles poezia,cred că nici unii profesori,cred că nici copii care merg prin păduri,ca să ajungă la școală…..TREZIREA!!!!

  3. Directoarea la scoala mea nu vine la ore. Din 4 ore pe saptamana facem o ora jumatate maxim in care ne pune sa copiem din manual. Cum sa stiu sa rezolv ?!?!?!?!

  4. A fost o simulare relativ usoara pentru cei care au invatat,insa eu consider că unele subiecte au fost prea complexe pentru copiii de nota 8.

  5. Subiecte greute, dar nu imposibile. Posibil, se vor lua note mici din pricina faptului ca la al 2 lea subiect a picat un eseu care nu mai picase din 2017. Succese tuturor la matematica.

  6. Bună ziua!
    Sunt elevă la Școala Gimnazială Nr.99.
    Astăzi la ora 09:15 am dat cu toții această simulare.
    Din punctul meu de vedere a fost o simulare grea.
    Unele exerciții au fost ușoare,altele foarte grele.
    Ar trebui ca la examen să nu se dea astfel de exerciții care sunt foarte grele,deoarece cu toții vom lua note foarte mici,chiar dacă învățăm!

      1. simularea a fost destul de grea având în vedere S I punctul B este destul de greu,puteau să pună cu diftong triftong și hiat,alea sigur toată luna le a înțeles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, care a validat amnistierea plagiatorilor prin proiectele de legi ale educației, către elevi și profesori: Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi

„Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul…
Vezi articolul

Detașare în interesul învățământului 2024. În perioada 8-17 mai se înregistrează acordurile pentru detașare la școală și la inspectoratele școlare / Model de cerere

În perioada 8-17 mai are loc înregistrarea acordurilor pentru detașare în interesul învățământului, la unitățile de învățământ și la inspectoratele școlare, potrivit potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. Probele practice/orale…
Vezi articolul

VIDEO Radu Szekely, consilierul ministrului Educației: S-a luat hotărârea ca școala să înceapă de acum înainte în prima zi de luni a lunii septembrie / În mod normal, media semestrială nu are o justificare pedagogică

Potrivit noii structuri a anului școlar, publicată deja în Monitorul Oficial la începutul acestei luni, școala va începe în prima zi de luni a lunii septembrie, a declarat consilierul ministrului…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași îi cere președintelui Iohannis să retrimită legile educației în Parlament: În forma în care au fost votate, studenții nu vor mai avea dreptul de a sesiza problemele din universități, iar rectorii vor căpăta imunitate

Liga Studenților Iași (LS IAȘI) îi cere președintelui Klaus Iohannis să retrimită legile educației în Parlament având în vedere că, “în forma în care au fost votate, nici măcar studenții…
Vezi articolul

BREAKING EXCLUSIV Licitația pentru Biblioteca Școlară Virtuală s-a finalizat. Câștigătorul este Asocierea dintre S & T România, Trencadis Corp SRL și Ascendia / Printre acționari ai firmelor câștigătoare, foști consultanți ai Vioricăi Dăncilă și Klaus Iohannis

Câștigătorul licitației pentru Biblioteca Școlară Virtuală este Asocierea dintre S & T România (Leader), Trencadis Corp SRL, Ascendia, Cyberllence Inovatie, Software Imagination & Vision, S&T CZ s.r.o. și Tema Energy…
Vezi articolul