Elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, adică cei de la filiera vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, au avut de rezolvat varianta numărul 1 extrasă.
- Vezi celelalte subiecte la Matematică mate-info, științele naturii și tehnologic
Structura subiectelor este aceeași ca în anii trecuți – câte trei subiecte cu câte șase probleme/exerciții, fiecare dintre acestea notate cu câte 5 puncte.
Reamintim că potrivit Ministerului Educației sunt 119.410 de candidați înscriși la această probă.
Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.
La disciplinele “Matematică”, elevii elevii pot să utilizeze instrumente de desen, după cum este menționat în metodologie.
Publicăm subiectele obținute de Edupedu.ro pentru Bacalaureat profilul Mate-pedagogic:
Baremele de corectare și notare vor fi publicate la ora 15:00.
Miercuri, 22 iunie, proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.