Subiectele de la examenul de Limbă și literatură română susținut în această dimineață la Evaluarea Națională 2019 le cer absolvenților de clasa a VIII-a să realizeze o compunere în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură. Aceasta este cerința de la subiectul II, punctul B. La subiectul I, punctul B, elevii au avut de argumentat apartenența unui text la genul dramatic.
Examenul de Limba și literatura română susținut de absolvenții clasei a VIII-a a început la ora 9:00. Elevii au avut la dispoziție 2 ore pentru a rezolva subiectele de examen. Edupedu.ro vă prezintă subiectele integrale de la examenul la Limba română.
Subiectele integrale de la examenul de Limba română susținut astăzi, 18 iunie 2019:
Descarcă de aici, în forma .pdf, Subiectele de la Limba și literatura română – Evaluarea Națională 2019
- La Subiectul I, punctul B, elevii au de redactat o compunere în care să argumenteze apartenența unui text la genul dramatic.
- La Subiectul al II-lea, punctul B, candidații au de realizat o compunere în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură.
-
UPDATE Soluția pentru subiectul-cheie de la examenul la Limba română, de la o profesoară a Colegiului Vianu: povestirea în ramă
Calendar Evaluarea Națională 2019
18 iunie 2019 Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019 Matematică – examen scris
21 iunie 2019 Limba şi literatura maternă – examen scris
25 iunie 2019 Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie Afișarea rezultatelor finale
Notele obținute de elevi la Evaluarea Națională contează la admiterea la liceu 2019. Concret, media de la Evaluarea Națională reprezintă 80% din media de admitere la liceu (celelalte 20% sunt reprezentate de media claselor V-VIII).
CALENDAR ADMITERE LICEU 2019:
3 – 7 iulie 2019: Elevii de clasele a VIII-a completează opțiunile în fișele de înscriere la liceu (aleg liceele și specializările la care vor să studieze, începând cu cea pe care și-o doresc cel mai mult) și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere
4 – 8 iulie 2019: Elevii și părinții verifică fișele de înscriere la liceu și corectează eventualele greșeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019: Repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a
15 – 18 iulie 2019: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
19, 22 și 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate
Citește și:
-
Evaluarea Națională 2019 – Regulile de examen: la ce oră să fie elevii în săli, cu ce culoare au voie să scrie, cum își corectează greșelile și ce se întâmplă cu elevii care copiază
-
Evaluarea Națională 2019. Modele de subiecte la Limba Română și Matematică
-
Elevii cei mai încercați – tentativele miniștrilor din ultimul an școlar de a schimba peste noapte subiectele și regulile de la Evaluarea națională 2019
-
Ecaterina Andronescu, după ce părinții au cerut publicarea clasamentelor de la Admiterea în liceu 2018: Părinții or solicita, dar noi avem niște reguli pe care trebuie să le respectăm