Subiectele de la Evaluarea Națională la Limba română a elevilor de clasa a IV-a au fost publicate de Ministerul Educației și pot fi descărcate integral de mai jos. Subiectele de Română de la clasa a IV-a au fost concepute de Ministerul Educației, iar elevii au avut 60 de minute la dispoziție pentru a le rezolva. Scopul testării este de a verifica dacă elevii și-au însușit elementele prevăzute de curriculum pentru final de ciclu primar.
Evaluarea națională de la finalul clasei a IV-a este formată din două probe: Limba română și Matematică. Copiii aparținând minorităților naționale vor da evaluarea și la Limba maternă.
Descarcă de mai jos subiectele de astăzi de la Română – clasa a IV-a 2019:
Cine a conceput subiectele de la testarea la clasa a IV-a
Subiectele de la evaluarea națională a elevilor de clasa a IV-a sunt concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNE) – instituția din subordinea Ministerului Educației care elaborează cerințele pentru toate examenele școlare. Potrivit regulilor de evaluare, subiectele de la clasa a IV-a trebuie “să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu”, dar și “să aibă un nivel mediu de dificultate”.
Metodologia mai prevede că testele pentru evaluarea națională de la clasa a IV-a “au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale”. Nefiind o testare clasică, baremele nu sunt publicate de Minister în mod similar examenelor de final de ciclu, ci “sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic, document tip, elaborat de CNEE” și trimis în școli, informează Ministerul.
Testul la română “vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română”, iar al doilea test organizat la clasele a IV-a vizează evaluarea competențelor de matematică.
Subiectele de la fiecare testare de clasa a IV-a sunt concepute astfel încât să poată fi rezolvate într-o oră.
Cum se desfășoară evaluarea națională la clasa a IV-a 2019
Evaluarea Națională la clasa a IV-a se desfășoară în timpul orelor de curs, în funcție de programul fiecărei școli, stabilește metodologia, care a rămas neschimbată din 2016.
Evaluarea la clasa a IV-a va fi administrată de către un profesor care nu predă la clasa respectivă, asistat de un al doilea cadru didactic de asemenea fără ore de predare la copiii pe care îi supraveghează.
Copiii vor da testarea în clasa în care învață de obicei, așezați în bănci așa cum obișnuiesc în rutina școlară. Profesorii le vor distribui elevilor testul, pe care copiii își vor scrie numele, prenumele și numele școlii.
Profesorii asistenți nu au voie să le ofere elevilor indicații despre rezolvarea subiectelor, să facă modificări ale testelor sau completări ale rezolvărilor testelor.
La încheierea celor 60 de minute de evaluare, profesorul care administrează testul recuperează foile de evaluare de la elevi și le predau, pe bază de proces-verbal, președintelui comisiei, care este directorul sau directorul adjunct.
Cine corectează și notează lucrările elevilor
Testele de la evaluarea națională la clasa a IV-a se evaluează în cadrul școlii, de către profesorii din respectiva unitate școlară. Fiecare lucrare a elevilor de clasa a IV-a este evaluată de către două cadre didactice, dintre care unul este învățătorul de la clasă.
“Pentru a facilita analiza rezultatelor și comunicarea acestora către elevi și părinți/reprezentanți legali ai elevului, în timpul evaluării testelor, profesorii evaluatori pot face pe acestea sublinieri sau mențiuni“, se arată în metodologie.
Profesorii trebuie să termine corectarea testelor “în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă”.
Ce se întâmplă cu rezultatele de la evaluarea națională la clasa a IV-a
Rezultatele individuale de la evaluarea națională la clasa a IV-a nu se trec în catalog, nu se afișează și nu se comuncă public. Învățătoarele comuncă părinților rezultatele, precum și planurile individualizate de învățare, dacă este cazul.
De ce este nevoie de evaluare la clasa a IV-a
Evaluarea la clasa a IV-a a fost introdusă, prin legea educației 1/2011, pentru a face o analiză de impact asupra curriculumului școlar. Concret, această evaluare este singura din ciclul EN la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a care nu trebuia susținută în toate școlile din țară, ci numai pe un eșantion. Obiectivul era ca, prin această testare, ministerul să verifice dacă există politici educaționale care nu dau rezultate.
În 2014, Ministerul Educației a decis ca testarea să fie la nivel național și așa a rămas de atunci.
Cu această testare, orice părinte și director de școală poate verifica efortul depus de învățătoarea de la clasă. Pentru elevi, evaluarea este o exersare în siguranță (rezultatele nu se trec în catalog și nici nu sunt afișate sau anunțate public) a condițiilor de examen.
Citește și:
-
Modele de teste pentru Evaluarea Națională la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a: Structura subiectelor nu se schimbă, spune instituția care concepe cerințele
-
Calendarul tuturor examenelor care urmează în semestrul al II-lea, după Vacanța de Paște 2019
-
Structura anului școlar 2018-2019
-
Structura anului școlar 2019-2020