Jumătate dintre părinții vulnerabili din mediul rural și-ar dori să anuleze Crăciunul din acest an pentru că nu au bani pentru cadouri și brad, potrivit studiului “Crăciunul pentru copiii din satele României”, realizat în noiembrie de World Vision România, anunță organizația într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Unul din şase părinţi nu are nici măcar 10 lei pentru cadoul de Crăciun, iar o treime dintre părinți au mai puțin de 50 de lei să cumpere un cadou.
O treime dintre familiile vulnerabile din mediul rural nu au avut brad la Crăciunul din 2020, în timp ce peste 50% dintre familii au avut un brad împodobit sărăcăcios. Doar 20% dintre familii au avut bradul pe care și l-au dorit anul trecut.
De asemenea, peste jumătate dintre părinți spun că perioada Crăciunului este una stresantă pentru ei, 74% dintre părinți fiind stresați din cauza lipsei banilor. De asemenea, 30% dintre părinți afirmă că sunt stresați pentru că le este rușine că nu pot asigura familiei cele necesare, 14% pentru că nu cu ce încălzi casa, 10% deoarece nu știu dacă vor avea bani pentru mâncare și tot 10% fiindcă nu au haine de iarnă.
În plus, în jur de 70% dintre respondenți ar alege un cadou care să acopere o necesitate de bază (alimente, haine, încălțăminte), mai puţin de 30% ar alege un cadou care să-l bucure pe copil, chiar dacă nu este o necesitate de bază.
- Aproape jumătate dintre părinţi ar anula, dacă ar putea, Crăciunul din acest an, din lipsa banilor. 10% dintre părinţi nu pot asigura familiei nici măcar alimente.
- 1 din 6 părinți nu are nici măcar 10 lei pentru cadoul de Crăciun al copilului. 1 din 3 părinți are mai puțin de 50 de lei să cumpere un cadou.
- O treime dintre familii nu au avut brad de Crăciun în 2020.
- Respondenţii provin din famiile parte din proiectele World Vision România, familii vulnerabile din mediul rural.
- World Vision România lansează campania “Eu cred în tine, Moş Crăciun. Tu crezi în mine?” prin care îşi propune să dăruiască, alături de donatorii săi, un cadou de Crăciun pentru 2000 de copii din satele României.
Studiul, pe larg, mai jos:
“Eu cred în timp, Moş Crăciun! Tu crezi în mine?” – campanie lansată de World Vision România pentru a dărui un cadou copiilor din satele României
În România rurală, copiii cred în Moș Crăciun la fel ca cei din orașe. Au speranță, sunt cuminți tot anul, își ajută familia în gospodărie și își împart hainele și ghetele cu frații, pe rând, pentru a merge la școală. Însă oricât de mult își doresc să-și vadă copiii fericiți în ziua de Crăciun, părinții nu au bani nici măcar de suficiente alimente sau de lemne pentru iarnă.
“Gabriel are 10 ani și este dintr-un sat din Dolj. Are un frate mai mare, de 12 ani, și o soră mai mică pe care o iubește la nebunie. Gabriel ne-a spus povestea lui și a cerut cadouri de la Moș Crăciun pentru Alin și Elena, sora mai mică. Ne-a spus că tot ce-și dorește Alin este să poată să meargă la liceu, lucru care în acest moment pare doar un vis, pentru că familia nu ar putea susține naveta. Pentru Elena, a cerut jucării. Este o fetiță plină de viață și speranță. Ca cei trei copii din Dolj sunt zeci de mii în România. Copii care speră an de an că Moș Crăciun va veni, copii care cred în magie și merită să o primească“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Pentru Gabriel, Elena, Alin și pentru alți 2000 de copii din programele World Vision România din satele uitate de lume, fundația și-a propus să cumpere, cu ajutorul donatorilor săi, un cadou de Crăciun care să aducă o bucurie de copil. Dacă vrei să fii Moș Crăciun pentru un copil de la sat poți dona aici orice sumă dorești sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANȚĂ (cost 4 euro).
__________
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.
World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.