Studiu: Rata de înlocuire a unui ministru la Educație s-a dublat în ultimii 10 ani, față de precedentele două decenii. Finanțarea Educației în perioada 2010-2020, cea mai mică din ultimii 30 de ani, raportată la PIB

Foto: 46134443 © Denys Kuvaiev | Dreamstime.com

Rata de înlocuire a unui ministru la Educație s-a dublat în ultimii 10 ani, față de precedentele două decenii, arată studiul „Cursa celor 30 de ani de educație în România” făcut de World Vision și lansat miercuri, 15 iulie. Tot în aceeași perioadă finanțarea a ajuns la cele mai mici niveluri din ultimii 30 de ani, ca procent din Produsul Intern Brut.

În primii 10 ani de după revoluție la Ministerul Educației au fost 7 miniștri. În perioada 1990-2000 mandatele au fost de peste un an și jumătate, în medie. Unii dintre titularii de portofiliu au avut chiar mandate de câțiva ani.

În perioada următoare, adică din anul 2000 până în 2010 au fost tot 7 miniștri.

Între 2010 și 2020, în ultimii 10 ani au fost 14 demnitari la șefia Educației, un număr dublu față de perioadele anterioare.

Foto: World Vision

Această aglomerație de miniștri cu un mandat pentru o perioadă medie de 8 luni s-a suprapus peste perioada cu cea mai mică finanțare din istoria ultimilor 30 de ani, ca procent din PIB, potrivit datelor din studiu.

Dacă între 1990-2010 procentul din PIB alocat Educației era de peste 3,7%, în medie, în perioada 2010-2020 alocarea a ajuns la o medie de 2,9%. În mod paradoxal, asta s-a întamplat deși există stipulat în Legea Educației din 2011 că alocarea pentru Educație este de 6% din PIB anual.

Foto: World Vision
Principalele rezultate ale studiului realizat de World Vision România

Studiul „Cursa celor 30 de ani de educație în România” este o analiză globală, la nivel de sistem, a învățământului preuniversitar din țara noastră, cu precădere din mediul rural.

Școlile de la țară, în cifre

Dezbaterea online: Cursa celor 30 de ani de educație în România – prezentarea studiului World Vision este chiar la începutul conferinței

Digitalizarea

Peste 30% dintre toți copiii din învățământul preuniversitar din România nu au acces individual la un echipament de tip laptop, tabletă sau desktop pentru școală; un sfert dintre aceste familii declară că nu își permit să cumpere un astfel de echipament, chiar dacă le este necesar copiilor.

La țară, aproape două gospodării din trei nu au conexiune la internet, iar în școli există circa 7,5 computere la 100 de copii.

Doar 52 % dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani au competențe digitale de bază sau peste acest nivel, conform datelor centralizate de Comisia Europeană.

Infrastructura educațională este precară, în special în mediul rural, unde se înregistrează mari decalaje față de școlile din orașe. “În acest moment, avem un sistem de învățământ care este, din punct de vedere practic, segregat între urban și rural: cu școli «bune», practic toate de la oraș, și școli «slabe», aproape toate aflate la țară. Primele beneficiază de infrastructură şi dotări adecvate, atrag profesori buni și bine pregătiți, iar lipsa acestor elemente în mediul rural adânceşte diferențele de la an la an. Este și motivul pentru care educația în mediul rural este principalul nostru domeniu de activitate și rămâne o prioritate şi pe termen lung. Milioane de copii, în acești 30 de ani, au fost uitaţi şi privați de dreptul la o educație de calitate, ca efect al neglijării învățământului rural.”, afirmă Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România.

Studiul integral Cursa celor 30 de ani de educație în România.

La aniversarea a 30 de ani de existență, World Vision România face un apel la sprijinirea învățământului rural. Fundaţia a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a pregăti şcolile, elevii şi profesorii din mediul rural pentru redeschiderea şcolilor în toamnă. Aproximativ 6.000 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate ar putea primi infrastructură digitală şi 27 de şcoli şi grădiniţe ar putea fi modernizate.

Donațiile se pot face fie prin SMS la numărul 8864, cu mesajul SPERANŢĂ (cost 4 euro), fie direct pe site-ul campaniei, unde se poate dona orice sumă.

Foto: © Denys Kuvaiev | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version