STUDIU OMS Peste 22% dintre copiii români de 11-15 ani suferă de sevraj psihologic, atunci când le este tăiat accesul la telefon. Cercetătoarea Diana Tăut: Le-am dat o cheie digitală de gât și i-am abandonat în spațiul virtual. Prima linie de intervenție sunt părinții

„Prima linie de intervenție sunt părinții, cu siguranță. Părinții, în primul rând, trebuie să aibă un nivel minim de alfabetizare digitală ca să conștientizeze sau ca să poată începe să pună bazele alfabetizării digitale la copiii și adolescenții lor. Pentru că părinții sunt primii care pun telefonul în mâna copilului. Părintele trebuie să poată face cu copilul o analiză critică a conținutului pe care acesta îl urmărește. Adolescentul trebuie să poată discerne și ca să poată discerne trebuie să fie învățat să discearnă știrile false, manipularea informațiilor, modul de marketing, modul în care funcționează algoritmii. Să înțeleagă de ce îi apare această reclamă, de ce îi apare acest tip de filmuleț, care sunt filmulețe alternative?”, a declarat pentru Edupedu.ro cercetătoarea Diana Tăut.

Aceasta a precizat că atunci „când vorbim de consum problematic de social media [de care suferă 22% dintre copiii de 11-15 ani din România, potrivit studiului OMS – N.Red.], vorbim inclusiv de sevraj psihologic, de stări de anxietate, de neliniște, de acel fear of missing out, de nervozitate, de tristețe atunci când nu avem acces la social media sau la impulsul de a ne verifica mereu notificările, ore foarte multe petrecute și imposibilitatea de a ne opri”.

Investigator principal pentru România în cadrul studiului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Diana Tăut este lector universitar doctor în Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Interviul integral acordat Edupedu.ro de către cercetătoarea Diana Tăut, investigator principal în studiul OMS:

Rep: Este prima dată când România se poziționează pe primul loc în raportul OMS, cu cei mai mulți copii și adolescenți care folosesc problematic social media?
Diana Tăut, investigator principal în studiul OMS: Da, acum este pentru prima dată, dar semne erau încă de acum 4 ani. Atunci am văzut un trend problematic în rândul adolescenților. De altfel, raportul anterior al HBSC publicat între 2017-2018 ne arată că România ocupa deja locurile trei, patru și cinci, la 11, 13 și 15 ani, respectiv, în ceea ce privește consumul problematic de social media.

Rep: Acum suntem pe primul loc cu toate cele trei grupe de vârstă.
Diana Tăut: Da. Dar încă de atunci am văzut că România se clasa pe primele locuri.

Rep: Procentul de acum – 22% din totalul copiilor și adolescenților din România a un consum problematic de social media – este de două ori mai mare decât media țărilor din studiul OMS (11%) și substanțial mai mare decât în cazul următoarelor clasate, Malta (18%) și Bulgaria (17%). Cum catalogați aceste date?
Diana Tăut: Așa este, din păcate, avem acest procent de 22% dublu față de media raportată în HBSC și lucrul ăsta sigur că are mai multe explicații. Noi știm că România este o țară la care tehnologiiile, inclusiv social media, telefoanele mobile au prins extraordinar de repede. Și avem această generație Z care este crescută de noi, de generația cu cheia de gât, astfel încât am ajuns adulți care și-au dorit ca ai noștri copii să crească altfel, să crească mai supravegheați, mai securizați din punct de vedere fizic, mai securizați de pericolele mediului acestuia fizic din vecinătățile blocului, din cartier ș.a.m.d. Însă, din păcate, le-am dat o cheie digitală de gât, ca să zic așa. Într-un fel, i-am abandonat în spațiul virtual și asta și pentru că am fost conștienți de pericolele mediului fizic, dar n-am fost așa de mult sensibilizați la pericolele mediului virtual.

Așa încât ecranele au devenit o soluție destul de facilă pentru calmarea copiilor, pentru educație – vedeți copii de 3 ani care învață limba engleză și părinții sunt foarte fericiți că, iată, au și valoare educativă, pentru educație, pentru liniștire, pentru a mânca, să nu mai facă crize de furie, să-și ocupe timpul liber, să-și alunge plicitiseala. Deci ecranele au devenit o modalitate de a îndeplini mai multe nevoi ale copiilor într-un mediu securizat, pentru că părinții se simt mai liniștiți să știe că ai lor copii sunt în fața unui ecran, în camera lor, decât că umblă pe străzi sau umblă prin cartier sau se expun unor pericole fizice.

Rep: Care este concluzia acestui studiu, este corectă această cale?
Diana Tăut: Păi, cu siguranță nu este corectă această cale. Se vorbește în literatură mult despre efectele consumului problematic de social media și vedem că, din păcate, în mai toate țările studiate există această tendință de creștere a consumului de social media la adolescenți, creștere pe care de-abia acum începem să o înțelegem. Însă e greu de prezis ce se va întâmpla cu acești adulți sau cum va arăta viața lor, pentru că aproape că nu avem studii longitudinale care să ne arate efectele pe termen lung ale expunerii excesive la social media. Există în literatură discuții care ne spun că poate să fie benefic pentru o categorie de adolescenți, nu trebuie să interzicem total accesul la ecrane, nu trebuie să tăiem accesul la social media, deci nu trebuie să demonizăm aceste lucruri.

Însă consumul acesta excesiv se asociază cu o grămadă de probleme în spectrul sănătății emoționale, sănătății relaționale, acești adolescenți au dificultăți de a lega relații de prietenie, de a-și dezvolta abilități sociale, în spectrul cognitiv probleme de atenție, probleme de memorie, performanță școlară scăzută ș.a.m.d.

Rep: Există o limită asupra căreia specialiștii să se poată pronunța cu exactitate: până la ce vârstă nu recomandați deloc expunerea copiilor la ecrane digitale?
Diana Tăut: Aici lucrurile sunt destul de controversate, în sensul că ghidurile pe care le-am parcurs recomandă un consum responsabil, particularizat la nevoile copilului și ale adolescentului, pentru că traseele de dezvoltare în perioada asta sunt relativ diferite. Sunt adolescenți care sub supraveghere parentală reușesc să aibă un consum sănătos de social media. Sunt adolescenți care scapă total din mână.

În principiu, până la un an și jumătate se recomandă evitarea totală a expunerii. Bineînțeles, în cazul copiilor care au părinți peste rude peste hotare sau care țin legătura cu bunicii asfel, ei pot fi expuși la aceste funcții de video-chat, dar n-ar trebui să aibă acces la consum activ de social media, de exemplu acel consum de filmulețe pe Youtube sau de alte lucruri de genul acesta. După aceea, lucrurile ar trebui introduse treptat.

Noi știm că sunt rețelele acestea clasice de social media care au restricții de vârstă. Deci normal copiii nu ar trebui să poată să își facă conturi și să acceseze social media dacă au sub 16 ani. Însă lucrul ăsta de multe ori este scurtcircuitat.

Ce se recomandă este monitorizarea parentală echilibrată, adică aici părinții joacă un rol fundamental în ghidarea copiilor și a dolescenților. Ei ar trebui să monitorizeze destul de atent social media, mai ales în perioada dolescenței timpurii, mă refer până în 14 ani. De la 10 la 14 ani copiii ar trebui să utilizeze social media cu supraveghere parentală.

Rep: Deci nu singuri în camera lor?
Diana Tăut: Aici este un echilibru sensibil, pentru că pe de o parte cresc nevoile de intimitate ale adolescentului. Crește nevoia de a avea conversații private și atunci părintele ar trebui să aibă grijă cum stabilește limite pentru utilizarea dispozitivelor și acestor rețele fără a încălca intimitatea sau fără a abuza, fără a viola intimitatea copiilor. Și aici trebuie discutate limitele intimității adolescenților. Adică poate că nu îți monitorizez discuțiile pe care le ai cu prietenii cei mai buni, dar o să vreau să-ți accesez istoricul vizionărilor de pe Youtube sau îți interzic să-ți creezi conturi de Insta sau de TikTok sau lucruri de genul acesta.

Deci monitorizarea parentală este fundamentală și părinții ar trebui să știe că este ca și când îi dai copilului o cheie virtuală. În momentul în care îl lași liber pe social media, fără ca acest copil să aibă o minimă alfabetizare digitală, este ca și cum i-ai dat drumul pe stradă să interacționeze cu tot felul de persoane.

Rep: Care este profilul elevului român cu consum problematic de social media?
Diana Tăut: Nu este un profil al elevului român; în general, un profil al adolescentului care are consum problematic de social media este acela al adolescentului care petrece foarte mult timp online, majoritatea interacțiunilor sociale sunt online. Acești adolescenți au dificultăți în a se opri din verificatul telefonului, îi vezi că permanent sunt cu telefonul în mână, au acest impus foarte dificil de controlat, uneori spun că este imposibil de controlat de a rezista tentației să-și verifice notificările, să verifice like-urile, să acceseze aceste rețele. Acești adolescenți au probleme cu somnul, au probleme cu performanța școlară, de multe ori au sentimente de anxietate și de izolare, dificultăți de a interacționa în afara acestor rețele și unii dintre ei pot să aibă și stări profunde de inadecvare socială sau stimă de sine scăzută, din cauza expunerii acesteia constante la social media și la imaginile idealizate ale vieților altora, ale corpurilor altor fete, de exemplu, ale stilului vestimentar al altor persoane, mașinilor ș.a.m.d. Deci există acest sentiment de de inadecvare al adolescenților.

Rep: Ce înseamnă faptul că petrec foarte mult timp pe social media? Cât timp este mult?
Diana Tăut: Și aici literatura variază, dar sunt adolescenți care petrec peste 6 ore zilnic online și asta clar este un consum problematic. De obicei, aici trebuie înțeles pentru că depinde foarte mult și de scopul intrării pe aceste rețele. Una este să creezi coținut, de exemplu, să editezi videoclipuri, să faci filmulețe ș.a.m.d. sau să folosești social media pentru a rezolva proiecte pentru școală, pentru a comunica cu colegii, pentru îndeplinirea sarcinilor școlare ș.a.m.d. Și alta este acest consum pasiv de social media, acest scrolling automat: adolescenții sar dintr-un filmuleț în altul sau sunt expuși pasiv la conținutul care intră în feed customizat pe interesele lor.

Nu aș da un anumit număr de ore, dar este problematic atunci când interferează semnificativ cu sarcinile școlare – adică copilul nu mai are timp să-și facă temele, copilul își pierde interesul pentru interacțiuni față în față, nu mai vrea să iasă, preferă să discute online decât să se întâlnească cu alți adolescenți, stă cu ecranele în cameră pe parcursul nopții și când toată lumea se culcă adolescentul rămâne cu telefonul și începe acest comportament de privit filmulețe pe rețele sau scrolling sau alte lucruri de genul acesta și sigur că apar și problemele de somn, apar disforia, sentimentele de inutilitate, stări de tristețe profundă.

Acești adolescenți se izolează, se retrag, preferă compania telefonului, compania rețelelor mai degrabă decât alte activități, încearcă să încalce regulile. De exemplu, dacă au interdicții pe telefon, au stări de furie, stări de frustrare, stări de nemulțumire. Petrec foarte mult timp încercând să scurtcircuiteze regulile respective. Deci cam asta înseamnă comportamentul problematic. Nu m-aș lega atât de mult de ore, pentru că sunt adolescenți care pot să petreacă mai multe ore decât alții, însă să fie mai puțin afectați.

Rep: Orice copil poate dezvolta un astfel de comportament, un consum problematic de social media?
Diana Tăut: Nu orice copil poate să dezvolte un consum problematic de social media. Asta depinde foarte mult de vulnerabilitățile preexistente. Este ca în cazul altor comportamente problematice sau altor adicții, ca să le spun așa. Și de obicei când vorbim despre adolescenți vulnerabili, vorbim de anumite categorii de vulnerabilități și avem de exemplu vulnerabilități familiale. Sunt copii care au modele familiale care susțin astfel de tendințe de utilizare. Dacă copilul își vede părintele tot timpul pe telefon, tot timpul pe rețele sociale, comunicarea cu copilul este blocată, sigur că modelul parental este unul defectuos și copilul tinde să copieze ce fac părinții. Pentru că mai degrabă valorizăm ce face adultul, decât ce spune adultul că ar trebui să facem noi.

Apoi m-aș lega de acești tineri care au probleme de comunicare cu părinții lor sau părinții au probleme de comunicare cu copiii, adolescenți marginalizați la școală sau care se confruntă cu probleme de relaționare cu colegii lor, adolescenți care au probleme în sfera școlară. Dar aici trebuie să înțelegem că problemele se întrețin reciproc. Adică în momentul în care apare consumul problematic de social media apar și aceste probleme, iar aceste probleme exacerbează consumul problematic de social media, pentru că social media poate să fie văzut ca un refugiu din calea acestor probleme.

Și apoi sigur că mai există și alte categorii de factor și aici m-aș concentra mai ales pe factorii ce țin de tipul de comunitate în care sunt adolescenții, pentru că ce vedem în orașele mici sau la sat este că adolescenții nu au alternative de petrecere a timpului liber.

Dacă mergem într-un oraș mic, de exemplu, în librării se vinde papetărie, mai puțin carte, nu există terenuri de sport sau sunt foarte restrictive, nu prea există parcuri, nu prea există modalități de a-ți petrece timpul liber, nu există cinematograf în multe din aceste orașe și atunci sigur că adolescenții nu prea au alternative de petrecere a timpului liber și atunci eventual se adună și împreună stau și își fac live-uri sau se uită la filmulețe. Deci o comunitate în care nu se promovează activitatea fizică, în care nu se încurajează practicarea unor hobby-uri, în care viața culturală este săracă sigur că este o comunitate în care dolescenții au puține alternative în afara acestor ecrane, de a-și petrece timpul liber, de a se distra, de a-și alunga plictiseala ș.a.m.d.

Rep: În Franța, un grup de experți a înaintat președintelui Emmanuel Macron în aprilie acest an un raport despre dependența de ecrane la vârste fragede și au transmis că orașele și parcurile trebuie să redevină spații în care să se regăsească și copiii, să se joace și să uite de ecrane. „Popularea” spațiilor publice cu atracții alternative la ecrane „și redarea locului cuvenit celor mici, cu tot cu zgomotul pe care îl fac ei” este propunerea comisiei naționale franceze. Ne-au modificat ecranele comportamentul într-atât încât trebuie să facem eforturi să ne reobișnuim cu „zgomotul” copilăriei?

Diana Tăut: Cred că pentru noi, ca generație, a fost foarte important ca ai noștri copii să fie în siguranță sau să fie sub supravegherea noastră. Și atunci unii dintre noi sigur că luăm ca un semn pozitiv tăcerea sau liniștea și căutăm tăcerea și liniștea. Și este de înțeles, după o zi grea de serviciu, pentru că avem vieți complicate și avem vieți pline toți, este de înțeles să-ți dorești liniște, să dorești calm, să-ți dorești să te relaxezi și este o relaxare la îndemâna și a copiilor, și a părinților. Problema este când le luăm celelalte mijloace de relaxare, pentru că noi nu le-am mai cultivat suficient, n-am mai investit.

Uitați-vă la copiii de clase gimnaziale: începând cu clasa a V-a nu prea mai fac sporturi, nu prea mai practică hobby-uri, pentru că logistica este atât de complicată. Părinții trebuie să facă taxi toată ziua, să-și ducă copiii dintr-un loc în altul, în cel mai bun caz, sau să-și lase copiii să străbată tot orașul, în alte situații. Asta în cazul fericit în care există aceste oportunități. Ei, faptul că n-am investit, nu am pus accentul pe dezvoltarea acestor alternative care existau și care erau firești în viața noastră de copii și în viața noastră de adolescenți, a dus la realitatea în care pentru acești tineri nu mai sunt atât de comune, pentru că nu mai au timp de școală, pentru că au foarte multe teme, pentru că e complicat cu transportul, pentru că părinții sunt obosiți, ș.a.m.d. toate lucrurile astea întrețin problema.

Pentru că îi iei copilul lui telefonul, îi spui că nu mai are voie pe rețele, iar copilul întreabă: «și ce să fac? Mă plictisesc». Și cred că am dezvoltat o intoleranță la plictiseală și ca adulți, și ca și ca adolescenți. Ni se pare un capăt de lume să ne plictisim și ni se pare o datorie părintească să ne ajutăm copiii să nu se plictisească. Copiii noștri vin și ne spun: «mamă, mă plictisesc». Pentru mine era de neconceput să mă duc la părinții mei să le spun că mă plictisesc. Și este încă o sarcină a părintelui să găsească modalități de a distra copilul, deși plictiseala are și ea beneficiile ei cognitive, tinerii pot să-și exploateze hobby-urile, să-și exploateze interese, să se apuce de lucruri creative, să se gândească ș.a.m.d. Practic sunt stimulați să-și găsească modalități de a se distra, în loc să le găsim noi modalități de a se distra. Și uneori automat când adolescentul spune «mă plictisesc», îi dăm telefonul, să-i treacă plictiseala.

Rep: Având în vedere gravitatea acestor date reprezentative la nivel național, cine ar trebui să intervină?
Diana Tăut: Prima linie de intervenție sunt părinții, cu siguranță. Părinții, în primul rând, trebuie să aibă un nivel minim de alfabetizare digitală ca să conștientizeze sau ca să poată începe să pună bazele alfabetizării digitale la copiii și adolescenții lor. Pentru că părinții sunt primii care pun telefonul în mâna copilului.

Părintele trebuie să poată face cu copilul o analiză critică a conținutului pe care acesta îl urmărește. Adolescentul trebuie să poată discerne și ca să poată discerne trebuie să fie învățat să discearnă știrile false, manipularea informațiilor, modul de marketing, modul în care funcționează algoritmii. Să înțeleagă de ce îi apare această reclamă, de ce îi apare acest tip de filmuleț, care sunt filmulețe alternative? De ce mamei mele sau de ce fratelui meu îi apare altceva în feed? Apoi părintele trebuie să fie pe fază să gestioneze comparațiile sociale și să-l ajute pe adolescent să înțeleagă că imaginile și postările de pe rețele sunt adesea editate, sunt idealizate, sunt niște versiuni ideale ale unei realități. Nimeni nu postează pe rețele dezamăgirile, necazurile, eșecurile, zilele proaste în care arată mai puțin decât perfect. Totul este idealizat pe rețele, iar copiii expuși la rețele înțeleg că acela este standardul.

Părinții trebuie să stabilească limite clare pentru utilizarea dispozitivelor, în funcție de vârsta copilului, dar în același timp trebuie să păstrăm relații deschise cu adolescenții. E foarte important, trebuie discutat deschis despre experiențele online, trebuie modelate experiențele, comportamentele, prin propriul exemplu. Adică dacă eu îmi fac zeci de poze din toate unghiurile, dacă eu nu am un aparat critic, dacă eu nu dau exemplu adolescentului meu despre cum anume trebuie folosite social media, dacă eu la masă sau la cină stau pe telefon sau în vacanță, înainte să mâncăm, trebuie să fac 10 poze din care să aleg una pe care să o postez pe social media, pe Instagram să arăt tuturor o variantă idealizată a mea…

Să nu uităm că adolescenții învață și din exemplul nostru, dar și din aceste discuții deschise cu ei; nu e nicio catastrofă, nu e niciun bai că adolescenții sunt expuși la imagini idealizate, dacă este loc de discuții sincere cu părintele, deschise, în care adolescenții pot să vină să vorbească, în care nu se tem să spună problemele cu care se confruntă online, inclusiv faptul că sunt accesați de persoane străine sau sunt agresați. Cyberbullying-ul este un fenomen foarte, foarte răspândit. Să fie liberi să spună faptul că se simt nesiguri sau că au experiențe negative. Ei trebuie să aibă încredere, siguranța psihologică să discute lucrurile acestea cu părinții. Și în primul rând părinții sunt răspunzători și de limitarea expunerii la conținut dăunător. Asta înseamnă că sunt conținuturi care încurajează comportamente de risc și astea știm că sunt pe anumite tipuri de rețele sociale: se rostogolesc în anumite bule și odată trebuie să avem filtrele necesare pentru a bloca astfel de conținuturi și apoi adolescentul trebuie să aibă încredere să vină să ne spună sau să aibă aparatul critic la el, să discearnă, să analizeze informațiile prezentate acolo.

Dincolo de părinți, avem reglementările pe social media, reglementări care ar trebui să fie să fie clare. Ar trebui să limiteze funcțiile adictive pentru această categorie de vârstă, notificările constante, posibilitatea de scroll constant, să fie politici clare, inclusiv explicați adolescenților și să înțeleagă cum se utilizează datele lor personale, cum se utilizează în scop de vizionare de reclame ș.a.m.d. Nici adolescenții și de multe ori nici părinții nu știu lucrurile astea. Când acceptăm acele cookies sau când spunem că acceptăm politica de confidențialitate, nu știu câtă lume se obosește să citească și apoi să înțeleagă ce presupune acest lucru. Și părinții, și școala, și societatea apropo de reglementări, ar trebui să păstrăm un echilibru între a fi online și să conservăm somnul, activitatea fizică a adolescenților, implicarea în activități precum hobbyul și școală ș.a.m.d. Pentru că a crescut și sedentarismul și odată cu el și problemele de sănătate asociate sedentarismului tot în relație cu utilizare excesivă a ecranelor.

Rep: Analiza a adunat date și cu privire la obezitatea adolescenților?
Diana Tăut: Anul acesta nu am adunat date referitoare la obezitatea adolescenților. Dar ce am observat din studiile trecute este că supraponderalitatea și obezitatea era un trend ascendent până în 2017-2018, mai ales în rândul băieților.

Rep: Spuneați că acest consum problematic de social media atrage și probleme școlare. Oare putem face vreo corelație între faptul că suntem pe primul loc la consum problematic de social media și pe penultimul loc în UE la testarea educațională PISA, care tot pe copii de 14-15 ani se realizează?
Diana Tăut: Putem. Nu sunt inferențe cauzale, pentru că nu putem să vorbim despre social media care cauzează probleme în performanța școlară la testele PISA. Dar cred că ambele au ceva în comun: ambele tipuri de rezultate se bazează pe un factor comun, și anume probleme în alfabetizarea funcțională, probleme în alfabetizarea critică a adolescenților. Mulți dintre adolescenți nu sunt echipați cu abilități de bază în ceea ce privește literația, de exemplu capacitatea de a înțelege ideile dintr-un text, de a le corela cu alte informații ș.a.m.d. Lucru care vedem că se accentuează și prin consumul excesiv de ecrane, care cu siguranță nu stimulează aceste abilități critice la adolescenți, ci mai degrabă le înrăutățesc.

Pe de altă parte, acest consum excesiv de social media este la rândul lui un simptom al deficitelor de alfabetizare digitală, de alfabetizare digitală critică în rândul adolescenților și de probleme structurale, la modul în care facem sau nu facem alfabetizarea digitală pentru că vorbim despre educație pentru sănătate și sunt foarte multe scandaluri pe tema asta, dar nu vorbim despre alfabetizarea digitală părinților și a copiilor. Unde ar trebui făcută? Sigur că părinții încep, dar ar trebui preluată și în școală și implementată sistematic. Ar trebui să implementăm programe de screening și programe de prevenție a problemelor emoționale, a problemelor de sănătate mentală, a problemelor de relaționare în raport cu acest consum excesiv. Deci acești copii ar trebui văzuți din timp, ar trebui monitorizați, ar trebui pusă frână atunci când vedem că lucrurile scapă de sub control.

Reo: Atrageați atenția că acest comportament problematic este și ca urmare a modelului parental. România trăiește cea mai mare criză politică și socială din ’89 încoace, ca urmare a unei manipulări în masă a adulților votanți. Manipulare tocmai pe social media, care credeam până acum că este mediul preferat al adolescenților. La nivelul adulților avem un consum problematic de social media în masă? Există date pe adulți sau putem face vreo corelație între evenimentele politice prin care trecem și consumul problematic de social media pe care îl vedem la copiii acestor adulți care au votat?

Diana Tăut: Nu avem studii care să arate care este procentul adulților din România care au consum problematic de social media. Dar ce putem vedea din aceste rezultate este că aceste abilități de alfabetizare digitală lipsesc inclusiv la adulți și că dacă adulții pot fi manipulați atât de ușor, pot fi furați atât de ușor și targetați de acești algoritmi care servesc conținuturi care se mulează pe profilul tău psihologic, ne putem închipui cât de gravă este problema la adolescenți. Ori adolescenții pe care îi vedem astăzi cu astfel de probleme de expunere excesivă vor fi adulții de mâine. Sigur că nu putem generaliza sau nu putem spune că sigur așa se va întâmpla cu ei, dar este suficient să vedem că inclusiv la adulți lucrurile au scăpat din mână. Mulți dintre adulți sunt foarte puțini conștienți de modul în care algoritmii de pe social media funcționează, de modul în care sunt targetați de anumite filmulețe, de anumite mesaje, de anumite conținuturi, lucru care creează falii în societate.

Eu până după primul tur al alegerilor n-am auzit acest personaj Georgescu, despre care se vorbește foarte mult. Mie în social media nu mi-a venit nici măcar un mesaj de popularizare a acestui personaj, în timp ce multe persoane din jurul meu știau deja de el din social media. Deci am ajuns să trăim în lumi virtuale care nu se prea intersectează. Vorbim limbi diferite și asta produce confuzie, produce conflicte, produce efecte pe care le putem vedea. Deci aș zice că lipsește alfabetizarea digitală inclusiv la adulți. Era o replică celebră dintr-un film care spunea: dacă o rețea de social media este gratis, înseamnă că tu ești produsul.

Și într-adevăr, noi suntem noi produsele, produsele targetării și ale marketing-ului. Noi suntem de vânzare, prin datele noastre și pattern-urile noastre de consum, obiceiurile noastre, conținuturile pe care le accesăm. Toate astea sunt foarte importante pentru pentru cineva sau pentru altcineva și primim mesaje la care sunt sensibili. Și iată ce se întâmplă.

Rep: Cum ați cataloga comportamentul societății românești de astăzi care în primul tur al alegerilor prezidențiale a ales pe primul loc un candidat cu discurs neolegionar, extremist, care se înconjoară de mercenari?
Diana Tăut: Eu cred că foarte puțină lume știa atunci când a pus ștampila pe acest personaj cine este el. Și cred că s-a discutat foarte mult în media despre fenomenul din spate. Lumea a fost sedusă de niște aparențe perfecte. Lumea a primit mesaje pe care voia să le audă, mesaje antisistem, mesaje în care cineva în sfârșit se conecta la nevoile noastre de a fi văzut, de a fi auzit, de a nu mai vota cu aceleași personaje ș.a.m.d. Cei care au pus ștampila pe acest personaj nu au pus ștampila pe un neolegionar cu afinități rusești, cu declarațiile pe care le-a dat, ci pe un erou, pe un patriot, pe un personaj care le apără interesele și de fapt acesta este pericolul, pentru că s-a creat o narațiune, o poveste total desprinsă de realitate, fără nicio legătură cu cine este în realitate acest personaj. Deci aș putea spune că este chiar o adevărată psihoză colectivă în care oamenii au crezut într-un mit, într-un personaj mitic fabricat pe aceste rețele.

Rep: Există o soluție pentru dezvrăjirea adulților?
Diana Tăut: Soluțiile ar fi un pic diferite, pentru că odată ar trebui reglementat clar modul de funcționare al acestor rețele. Se vorbește foarte mult în societate americană de posibilitatea ca TikTok să fie interzis sau se vorbește foarte mult despre transparentizarea acestor algoritmi care targetează, care preiau date, preiau multe informații despre profilul celui care intră și navighează pe social media și îi dau mesaje conforme cu istoricul de căutare, cu valorile lui. Și atunci, în primul rând lucru ne trebuie o legislație solidă în care fie să transparentizăm lucrurile astea, fie să ne asigurăm că conținuturile dăunătoare nu pot fi distribuite masiv.

Există experți în securitate cibernetică, ar trebui să existe o monitorizare cibernetică foarte atentă a acestor acestor tipuri de conținuturi periculoase în primul rând, dar și la adulți trebuie alfabetizare digitală. Este un semn că ar trebui să vorbim foarte, foarte serios. Dacă primul semn a fost COVID-ul, apropo de pandemie și de falia pe care a creat-o în societate, atunci ăsta este al doilea avertisment foarte serios că trebuie să vorbim despre alfabetizare digitală. Oamenii trebuie să fie conștienți ce se întâmplă în bula lor, de ce avem bule diferite, de ce primim mesaje diferite, de ce este problematic să stăm pe social media foarte mult timp, de ce este problematic să nu avem aparatul critic cu care să discernem și să analizăm mesajele care ne sunt servite fără să ne punem întrebări ș.a.m.d.

Rep: Consumul problematic de social media înseamnă dependență?
Diana Tăut: Cuvântul «dependent» este un termen senzaționalist. Când spunem «dependent» ne gândim automat la dependența de alcool sau la dependența de substanțe. Aș zice că sunt relaționate, pentru că se referă la aceleași tipare de consum problematic. Când vorbim de consum problematic de social media, vorbim inclusiv de sevraj psihologic, de stări de anxietate, de neliniște, de acel fear of missing out, de nervozitate, de tristețe atunci când nu avem acces la social media sau la impulsul de a ne verifica mereu notificările, ore foarte multe petrecute și imposibilitatea de a ne opri. Toate acestea sunt criterii pe care, dacă le căutăm, sunt criterii comune inclusiv altor comportamente problematice, inclusiv abuzului de substanțe sau abuzului de jocuri de noroc sau altor categorii de probleme pe care le putem clasifica la un moment dat ca dependențe. Pentru că există acest criteriu al sevrajului în momentul în care accesul este este tăiat.

Rep: Deci cel puțin 22% dintre copiii și adolescenții de 11-15 ani din România suferă din timp în timp de acest sevraj psihologic?
Diana Tăut: Da.

Rep: Ce rol joacă școala?
Diana Tăut: Școala nu este o cauză directă, dar școala poate să fie un factor favorizant. Că tot vorbim despre lucruri care nu s-au făcut sau lucruri care ar trebui să se facă, un lucru de lăudat este această inițiativă și acest nou regulament care prevede limitarea accesului la dispozitive mobile în școli în timpul orelor. Sigur că mai există și pauzele în care copiii mai pot avea acces. Sigur că lucrurile variază foarte mult de la o școală la alta, dar este un pas foarte bun, în sfârșit aliniat cu bunele practic din alte state, pentru că sunt state care au luat această inițiativă înaintea noastră, conștienți fiind de problemele pe care social media le aduce și expunerea la ecrane inclusiv în timpul școlii.

Școala nu este neapărat cauză directă, dar poate să contribuie printr-un mediu stresant la școală, prin lipsa alternativelor educaționale sau de recreere. Am așa un exemplu de la o școală în care copiii nu sunt lăsați să se joace cu mingea în pauză pe terenul școlii, pentru că ar putea să se rănească. Și atunci copiii aleg să stea în clase, să nu iasă deloc și să stea pe telefonul unei persoane mai curajoase, care nu se supune regulilor. Stau câte cinci-șase copii pe un telefon, nu interacționează între ei, nu comunică, nu își petrec pauzele așa cum le petreceam noi, ci stau lipiți de telefonul respectiv. Deci aici ar trebui să avem grijă. Ok, interzicem telefonul, dar trebuie să avem celelalte alternative despre care discutam. Și să nu uităm că există presiunea asta școlară constantă de a reveni la telefon, sunt profesori care încă dau copiilor teme pe Whatsapp sau pe aceste rețele de comunicare. În acest context, va fi foarte greu să controlăm consumul și expunerea la ecrane a copiilor și la școală sau după școală. Deci nu este neapărat o cauză directă, dar există lucruri care pot agrava situația copiilor, pentru că mediul stresant de la școală practic își găsește rezolvarea prin evadarea aceasta în rețele.

Rep: Cum se manifestă comportamental sevrajul psihologic de care vorbiți?
Diana Tăut: El poate să varieze de la adolescent la adolescent, dar este impulsul de a-și verifica telefonul, impuls care este foarte greu controlabil pentru pentru acești adolescenți. Și apoi toate aceste emoții care pot varia ca intensitate și ca dificultate și ca spectru, de la tristețe la furie, la anxietate, la tot felul de manifestări de genul acesta. Și asta este un semn că există un sevraj psihologic, alături de insomnii, incapacitatea de a adormi fără a sta pe telefon o perioadă sau te trezești în mijlocul nopții și ai nevoie de telefon. Deci există un spectru întreg de simptome care ne pot indica aceste probleme psihologice asociate restricționării ecranelor.

Rep: Au raportat elevii români câte ore petrec în medie zilnic pe social media, în cadrul studiului?
Diana Tăut: Nu, dar cei care au consum problematic petrec timp considerabil zilnic.

Rep: Dar aveți de date cu privire la platformele pe care ei le preferă?
Diana Tăut: Nu. Întrebarea era generală, referitoare la toate platformele de social media și erau date exemplele cele mai frecvente. Era vorba despre TikTok, Instagram, Facebook, Reddit ș.a.m.d.

Rep: Din punctul dvs de vedere, este nevoie de o intervenție urgentă ca urmare a acestor sau avem timp să gândim o strategie?
Diana Tăut: Eu cred că inclusiv acest dialog este o intervenție. Depinde ce înțelegem prin intervenție urgentă. Este clar că autoritățile de monitorizare ar trebui să se implice mult mai activ și mult mai atent și ar trebui să avem această discuție despre siguranța adolescenților online, pentru că este o o discuție pe care eu nu am auzit-o în spațiul public românesc sau am auzit foarte puțin, tangențial despre ea. Ori aceste reglementări și aceste discuții deja creează terenul fertil pentru ca părinții să poată să monitorizeze lucrurile acasă, să poată să înceapă să aibă aceste discuții cu copiii și cu adolescenții lor. La școală vedem că s-au făcut deja pași în direcția asta, deci cred că am început să ne mișcăm și siguri că trebuie să nu lăsăm mingea să se oprească. Trebuie să continuăm să discutăm despre asta, astfel încât să ne ținem adolescenții în siguranță online. Nu să interzicem, dar să fim conștienți de pericolele și de problemele care apar prin expunerea asta nefiltrată la rețelele sociale.

Rep: Care sunt autoritățile de monitorizare care ar trebui să se implice mult mai activ?
Diana Tăut: Păi, aici, de exemplu, m-aș gândi la CNA, la aceste servicii de securitate digitală. Există legi, există reglementări care se pot gândi și care se pot crea, astfel încât să fie în beneficiul consumatorilor români. Sigur că în discuția asta trebuie implicați experți în securitate digitală, trebuie implicați psihologii, trebuie implicat mediul educațional, trebuie implicate asociațiile de părinți pentru a veni cu cadrul legislativ coerent și agreat de toată lumea, pentru a ne asigura că și adolescenții, dar și adulții au un mediu digital sigur.

Rep: Există state model în privința consumului de social media de către copiii de 11-15 ani sau intervenții, exemple de bună-practică pe care am putea să le aplicăm și noi? La cine ar trebui să ne uităm?
Diana Tăut: Păi, dacă ne uităm pe statisticile la care ați făcut referire, un stat model ar fi Olanda. Olanda are cel mai mic procent al adolescenților cu consum problematic de social media. Ce fac ei diferit de noi: au introdus mai rapid, mai devreme aceste reglementări legate de utilizarea telefonului la școală. Dar sunt multe state care au consum scăzut de social media și totuși ele sunt destul de diferite. Avem Olanda, unele țări nordice, Suedia, Finlanda, Norvegia, dar ce au ele în comun sunt aceste politici pe de o parte, pe de altă parte prioritizează timpul de calitate petrecut cu părinții care muncesc mai puține ore în medie decât alte în țări europene. Sunt țări cu sisteme educaționale mai performante, țări care valorizează foarte mult competențele critice în alfabetizarea critică. Sunt țări care au infrastructură foarte bine dezvoltată care pune accent pe dezvoltare a hobby-urilor, pe activitatea fizică, pe dezvoltarea personală ș.a.m.d. Deci aceste țări practic oferă un exemplu de colaborare eficientă între familie, școală, comunitate.

Rep: În ceea ce privește metodologia studiului, cum au fost culese datele, de către cine, în ce mediu?
Diana Tăut: Datele HBSC fost culese respectând un protocol de cercetare internațional. Toate țările incluse în studiu au pus aceleași întrebări tinerilor, ne-am ghidat după aceleași principii și am urmat aceiași pași metodologici. În România, datele au fost culese online în timpul școlii, pe parcursul desfășurării activităților școlare, la una din ore. Adolescenții au intrat pe un link securizat și au completat diferite întrebări referitoare la starea lor de bine, la relația cu părinții, la comportamente de risc, comportamente de sănătate. Sondajul este unul mult mai lung decât datele pe care le discutăm. Și au fost culese de la adolescenți de 11, 13 și 15 ani. În sondajul final au intrat peste 8.000 de adolescenți, cumulat la toate cele trei categorii de vârstă. Este un sondaj pe o populație reprezentativă statistic.

Informații de background

Studiul OMS dedicat folosirii social-media și gaming-ului a fost realizat în 44 de țări din Europa, Asia Centrală și Canada (pentru analiza utilizării problematice au fost luate în calcul 40 de țări).

Datele au fost culese din România în noiembrie 2022, de la peste 8.000 de copii și adolescenți de 11, 13 și 15 ani. Întrebările adresate acestora s-au referit la manifestarea unor simptome care indică folosirea problematică a social-media. Cei care răspundeau „da” la cel puțin șase dintr-un total de nouă întrebări erau încadrați ca utilizatori problematici ai social-media, cu comportamente similare persoanelor dependente.

Analiza Organizației Mondiale a Sănătății compară comportamentele de acum ale copiilor și adolescenților cu cele din studiul precedentul studiu de acest fel, derulat în 2018.

Ce înseamnă comportamentul problematic:

Comportamentul problematic de utilizare a social media este stabilit în baza unei grile de 9 întrebări; cel puțin șase răspunsuri „da” semnalează o utilizare problematică.

Aici sunt exemplificate cele nouă tipuri de întrebări, fiecare cu câte 3 itemi. Acestea urmăresc să afle, între altele:

Dacă utilizatorului îi este greu să se gândească, la un moment dat la altceva decât la utilizarea social media sau la verificarea mesajelor noi
Dacă simt nevoia să utilizeze social media tot mai des și/sau s-au simțit nemulțumiți că nu au putut folosi mai des social media
Dacă s-au simțit neliniștiți, frustrați sau nervoși atunci când nu au putut social media
Dacă au încercat să petreacă mai puțin timp în social media, fără succes
Dacă au apelat la social media ca să nu se mai gândească la probleme sau lucuri neplăcute
Dacă nu au putut fi atenți la oră sau la teme pentru că foloseau social media
Dacă și-au mințit părinții sau prietenii cu privire timpul petrecut în social media
Dacă au neglijat sau au demonstrat interes scăzut în diverse hobby-uri sau alte activități din cauza social media
Dacă s-au certat cu rudele sau prietenii sau au rupt legături din cauza timpului petrecut în social media