Studiu IRES: Numărul elevilor fără acces sau cu acces limitat la laptop, tabletă, desktop e de peste 900.000, de 3,6 ori mai mare decât evaluarea Ministerului Educației

Studiu IRES

“32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual exclusiv la un dispozitiv funcțional (desktop, laptop, tabletă), ceea ce face ca prezența elevilor la orele organizate online să fie parțială sau deloc. Ținând cont de numărul elevilor înscriși în învățământul preuniversitar, anul școlar 2019-2020 (2.824.594), numărul efectiv al copiilor care nu au acces sau au acces limitat la un dispozitiv pentru a participa la educație online este de fapt de 903.870 elevi, de 3,6 ori mai mare decât evaluarea MEC”, avertizează Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), în studiul lansat în această dimineață.

IRES a lansat vineri, 8 mai, a doua parte a cercetării cu privire la școala în stare de urgență. Datele făcute publice astăzi se referă la accesul copiilor din România la educația online, în contextul în care din 11 martie 2020 toate școlile din țară au fost închise pentru anul acesta școlar, din cauza pandemiei COVID-19.

Autorii cercetării explică faptul că datele colectate arată că “36% dintre familiile cu copii au doi sau mai mulți copii la școală, iar participarea la școala online se face adesea după un orar care presupune, cel mai frecvent, ca toți elevii să participe la ore (clase diferite), ceea ce impune ca fiecare copil să aibă echipamentul lui, alocat pentru școala online. Din analiza datelor rezultă însă că doar 68% dintre copii au acest acces, ceea ce înseamnă că rămân pe dinafară un procent semnificativ, 32%, proporție substanțial mai mare decât procentul indicat de MEC de doar 9%”.

Foto: Studiu IRES

 

Principalele concluzii ale studiului IRES – Școala în stare de urgență, accesul copiilor școlari din România la educația online:
Studiu IRES
Studiu IRES
Studiu IRES

Studiu IRES
Studiu IRES
Studiu IRES

 

Descarcă de aici, în forma .PDF, Raportul integral IRES – Școala în stare de urgență –
Accesul copiilor școlari din România la educație online. Studiu național, Aprilie 2020

 

Studiu IRES: Accesul elevil…

Metodologie:

Cercetarea pe bază de chestionar a fost derulată în perioada 27-30 aprilie 2020.

Volumul eșantionului, care a fost unul simplu aleatoriu, a fost de 1.319 respondenți, dintre care 1.060 părinți cu copii școlari (care au cel puțin un copil înscris la școală).

Culegerea datelor a fost realizată telefonic (CATI – Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eșantion reprezentativ pentru familiile cu copii de vârstă școlară, înscriși în învățământul preuniversitar din România. Eroarea maximă tolerată este de ± 2,5%.

Studiul a fost realizat în colaborare cu Fundația Viață și Lumină și FEPAL – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, iar datele rezultate au fost analizate împreună cu experții celor două organizații și transpuse într-un policy paper pe care îl punem la dispoziția decidenților și tuturor celor interesați de politicile în domeniul educației din România.

Citește și:

 

Exit mobile version