STUDIU DE CAZ Județul Cluj – primul la Evaluarea Națională, BAC, Titularizare și Definitivat, dar exemplul este trecut cu vederea de autoritățile centrale. Printre soluțiile clujene, explicate de inspectorul general Marinela Marc: 36 de inspecții tematice în toate școlile din județ și sute de inspecții într-un singur an, la fiecare disciplină

Foto © Fotokon | Dreamstime.com

Cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2022, cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2022, dar și cele mai multe note peste 7 la Titularizare 2021 sau cele mai multe note de 10, după București, la Definitivat 2021: toate aceste rezultate revin unui singur județ al țării, Cluj. Și nu reprezintă o coincidență, același județ se află “în top” de mulți ani, din punct de vedere al acestor examene-indicator pentru educația din România. 

Care este “soluția” clujeană? În opinia profesoarei Marinela Marc, inspector școlar general în Cluj, este vorba despre o combinație între investițiile în infrastructura școlară, colaborarea dintre școli și părinți, inspecțiile regulate în unitățile de învățământ, existența la nivel local a unui centru universitar puternic, pentru selecția resursei umane, într-un centru major de dezvoltare economico-socială la nivel național.

Contactată de Edupedu.ro, inspectoarea școlară generală a detaliat subiectul inspecțiilor pe care instituția pe care o conduce le efectuează de ani de zile, constant, în toate școlile din județ. “Avem o planificare anuală a inspecțiilor școlare, care se desfășoară în fiecare săptămână, planificare ce suportă actualizare și modificări, în funcție de nevoi. Pot să vă spun că în acest an școlar am derulat 36 de inspecții tematice, în care au fost cuprinse toate unitățile de învățământ, sute de inspecții de specialitate/curente/speciale la fiecare disciplină de învățământ și câteva inspecții generale în care a fost verificată întreaga activitate a unor unități de învățământ, atât din mediul urban, cât și din rural”, a declarat Marinela Marc, pentru Edupedu.ro.

Chiar și în cei doi ani școlari afectați puternic de pandemie, la Inspectoratul Școlar Județean Cluj “inspecția școlară a rămas activitatea prioritară”, spune inspectoarea școlară generală. Aceasta explică, pentru Edupedu.ro: “Inspectorii au avut alocate de școlile pe care le monitorizau conturi de acces pe platforme și au participat la lecțiile online, asigurându-se, alături de directori, că se respectă orarul stabilit de fiecare școală, programele școlare la fiecare clasă, că profesorii sunt prezenți, fizic sau online, în funcție de scenariu”.

O altă măsură aplicată în școlile din întreg județul Cluj ține de formarea profesorilor: “În fiecare unitate de învățământ se efectuează o analiză de nevoi și se realizează un plan de formare profesională a angajaților, iar, ulterior, în funcție de oferta de formare existentă pe piață și de bugetul alocat, doritorii se înscriu la cursuri, iar conducerea școlii are obligativitatea de a monitoriza impactul acestor activități de formare în activitatea de la clasă a cadrului didactic, în relațiile de comunicare cu elevii, părinții și partenerii educaționali.”

Întrebată în ce măsură experiența județului este folosită restul țării, șefa ISJ Cluj spune că are o colaborare cu unii colegi din alte județe, mai ales din județe apropiate, dar, întrebată dacă Ministerul Educației a încercat să afle ce se întâmplă, răspunsul a fost scurt: “Nu”.

Răspunsurile detaliate oferite de inspectorul școlar general din Cluj la solicitarea Edupedu.ro, mai jos

Județul Cluj – lider în examenele naționale și cele pentru profesori

Potrivit rezultatelor finale pentru Evaluarea Națională 2022, Clujul este pe primul loc la nivel național din punct de vedere al procentului de medii mai mari decât 5 – 92,8%. Nivelul este cu peste un punct procentual mai mare decât cel din. București (91,7%). Singurul alt județ cu mai mult de 90% note peste 5 este Brăila (91,1%).

Aceste rezultate nu sunt o excepție: Cluj a înregistrat permanent, în ultimii ani, un nivel foarte ridicat al ratei de succes la Evaluarea Națională:

Tot județul Cluj a înregistrat cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2022 (promoția curentă), cu 88,5%, potrivit rezultatelor preliminare. Din punct de vedere al ratei generale de promovare, e tot pe primul loc, cu 85,1%.

Și în cazul Bacalaureatului Clujul are deja o tradiție, cu peste 80% rată de promovare în fiecare an:

În materie de rezultate educaționale, Clujul este lider nu doar în privința rezultatelor elevilor.

Anul trecut, la Titularizare, același județ a fost pe locul 1 la nivel național din punct de vedere al notelor peste 7, cu 56,6% și a fost al doilea, cu 13,03% (după Harghita cu 12,2%) în rândul județelor cu cele mai puține note sub 5.

Iar la Definitivat 2021, Clujul a fost depășit doar de București – care are o populație mult mai mare – în privința numărului de note de 10 obținute, fiind la egalitate cu Iași: București – 23, Cluj – 12, Iași – 12, Constanța – 10. Din punct de vedere al ratei de promovare a examenului de Definitivare, Clujul, cu 82,3%, s-a aflat pe locul 4, după Teleorman (84,6%), București (84,23%) și Bacău (82,4%).

Investiții, inspecții, inițiative locale – situația din Cluj, explicată de Marinela Marc, inspector școlar general

Clujul are parte de un grad ridicat de dezvoltare economico-socială și este, deopotrivă, un centru universitar major, ce oferă o bază solidă de selecție a resurselor umane în preuniversitar, sunt două dintre explicațiile oferite de Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean, pentru rezultatele înregistrate de județ în toate examenele-cheie. 

Marinela Marc

Dar ea insistă că aceste lucruri nu sunt suficiente și că vorbește, generic, de “lucrul în echipă” între școală și autorități, respectiv între școală și părinți, dar și, punctual, despre chestiuni care contribuie la întărirea sistemului de educație:

Marinela Marc arată, totodată, că, prin acțiunile la nivel local, județul a continuat să înregistreze rezultate bune în pofida faptului a fost lovit dur de criza Covid-19 și multe școli au fost închise multă vreme, fiind nevoite să opereze online.

Iar reprezentanta Inspectoratului, care este și consilier județean din partea PNL, afirmă că politicul nu are ce căuta în școală și că la nivel local există stabilitate în managementul educațional.

Marinela Marc, inspector general la Cluj, despre rezultatele la examene după doi ani de pandemie

Autoritățile locale din județ au investit în echiparea școlilor, în timp ce inspectoratul a verificat faptul că elevii au cum să învețe și profesorii își fac treaba, spune reprezentanta ISJ în răspunsurile transmise Edupedu.ro:

Cum organizează inspecțiile la clasă și în școli, în unitățile de învățământ din Cluj: inspecții dese, anunțate sau inopinate

Marinela Marc arată că, la nivel local, inspecțiile în școli se desfășoară în mod susținut, în fiecare săptămână, conform unei planificări stabilite anual, dar care poate suporta modificări în funcție de nevoi. În ultimul an școlar, spune ea, au fost desfășurate 36 de inspecții tematice – pe teme legate de management, respectarea notării și a aplicării programei,  măsuri de reducere a absenteismului etc – inspecții ce au vizat toate unitățile de învățământ.

Ea precizează, în privința inspecțiilor sistematice din județ: “cel puțin din 25 martie 2020, de când sunt eu inspector general, așa se întâmplă, dar și înainte se efectuau, cu regularitate”.

Edupedu.ro: Aveți o problemă în școli cu întârzierea profesorilor la ore? În alte județe părinții au reclamat un astfel de fenomen – cum îl gestionați dumneavoastră, dacă există? Dacă nu există, care credeți ca este cauza inexistenței lui?

Edupedu.ro: Ce programe de pregătire există pentru profesori, la nivel de județ – sunt programe coordonate de inspectorat sau de minister?

Despre investiții ale administrației locale și măsuri de reducere a diferențelor între medii defavorizate/favorizate și între rural și urban

Șefa Inspectoratului Județean vorbește despre o implicare mare a unităților de învățământ din județ în programe menite să reducă abandonul școlar și să diminueze pierderile de învățare post-pandemie, dar și despre un număr mare de proiecte desfășurate împreună cu autoritățile locale, mediul neguvernamental și companii.

Edupedu.ro: Ce acțiuni există la nivel de județ pentru a reduce diferențele între mediile defavorizate și cele favorizate, între rural și urban în privința educației copiilor?

Ea arată că modelul stabilit de municipiul Cluj-Napoca, unde 20% din impozite sunt reinvestite în infrastructura educațională, a fost preluat de alte localități din județ.

În același timp, mai spune oficialul citat, la nivel de județ se face simțită o colaborare strânsă între instituțiile din sectorul preuniversitar, universități, autorități locale și comunitatea de afaceri pentru a susține absolvenții din sistemul de învățământ:

Cât de interesați sunt alții de modelul clujean: colaborare cu județele vecine, niciun interes manifestat de Minister

Întrebată dacă ISJ Cluj a fost contactat de alte inspectorate pentru eventuale modele de bună practică, Marinela Marc a precizat:

Pe de altă parte, întrebată dacă Ministerul Educației a cerut explicații, de exemplu, pentru a documenta politici publice pentru toată țara, în baza experienței de la Cluj, ea a răspuns scurt: “Nu”. 

Despre influența politicului: “În școală nu ar trebui să se facă decât politici educaționale.”

Întrebată până la ce nivel în inspectorat și în școlile din județ pătrunde politicul, Marinela Marc arată că ea are și calitatea de consilier județean (din partea PNL – n.red.), ceea ce o ajută în relația cu autorităților, “dar niciodată nu am făcut politică în relația cu colegii”. Ea afirmă că “în școală nu ar trebui să se facă decât politici educaționale”:

În județul Cluj sunt 441 de unități de învățământ, din care 271 cu personalitate juridică și 170 de structuri ale acestora, potrivit datelor despre rețeaua școlară publicate de ISJ Cluj. Județul Cluj este singurul județ din țară care a remediat în totalitate situația toaletelor și a grupurilor sanitare aflate în curtea unităților și care nu dispuneau de apă curentă și încălzire, potrivit Raportului privind starea învățământului pe anul 2020-2021.

În Cluj învață peste 98 de mii de elevi în învățământul de masă și 1400 în cel special.

Sunt 5.523 de cadre didactice în școlile din mediul urban și 1.712 în cele din rural. 99,31% dintre acestea, adică 7.336 sunt calificate. Dintre profesori, 75,98% sunt titulari și 24,02% suplinitori.

Citește și:
Emil Boc, apel pentru un rol mai puternic al autorităților locale în educație, în cadrul unei dezbateri europene: “tot ce ține de educație începe la nivel local”

Foto © Fotokon | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version