Copiii care au dormit în jur de 7 ore sau mai puțin când aveau aproximativ 9 ani aveau o predispoziție de peste două ori și jumătate mai mare de a suferi de insomnie la vârsta adultă, în comparație cu participanții care au avut un somn normal în copilărie, potrivit unui studiu publicat în revista Pediatrics, citat de CNN și Biziday.
Cei care au suferit de insomnie în timpul adolescenței (în medie la vârsta de 16 ani) au avut un risc de cinci ori și jumătate mai mare ca simptomele lor să se agraveze la maturitate, în comparație cu adolescenții care au avut o experiență a somnului normală.
“Pe baza studiilor noastre, simptomele de insomnie au persistat la aproximativ 40% dintre acești copii de aproximativ 9 ani până la atingerea vârstei de 24 de ani”, a spus autorul principal al cercetării, Julio Fernandez-Mendoza, psiholog certificat în medicina comportamentală a somnului la Penn State College of Medicine.
Astfel, din 2000 și până în 2021, cercetătorii au monitorizat somnul pacienților de la ora stingerii, între 21:00 și 23:00, până la 6-8 dimineața, cu ajutorul polisomnografiei, un test care înregistrează undele cerebrale, nivelul de oxigen din sânge, ritmul cardiac, respirația și mișcările picioarelor și ochilor în timpul somnului.