Studiile de masterat sunt considerate vechime în muncă de la 1 septembrie 2024. Studenții trebuie să finalizeze cu diplomă ca să le fie recunoscute ca stagiu de cotizare pentru pensie

77.807 vizualizări
Foto: Pexels.com
Studiile de masterat cu frecvență sunt considerate, de la 1 septembrie anul acesta, vechime în muncă, potrivit noii Legi a pensiilor. Pentru ca acest ciclu universitar să le fie recunoscut ca stagiu de cotizare pentru pensie, studenții trebuie să finalizeze cu diplomă. Până acum, erau luate în calcul numai studiile de licență și cele de doctorat pentru stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei în sistemul public.

„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz”, se arată în articolul 14, alineatul 1 din Legea 360/2023.

De reținut este faptul că studiile de masterat sunt considerate vechime în muncă doar dacă studenții nu au fost angajați pe perioada ciclului universitar. Dacă studentul a fost angajat, înseamnă că acesta a fost deja asigurat în sistemul public de pensii prin contractul său de muncă.

În plus, tinerii trebuie să știe că în situația în care au absolvit cursuri de licență/masterat la mai multe facultăți, doar un singur ciclu va fi considerat stagiu de cotizare.

„Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. a) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere”, se precizează în alineatul 2 al aceluiași articol.

Vechea Lege a pensiilor prevedea doar recunoașterea studiilor de licență ca stagiu de cotizare. Asimilarea studiilor doctorale era prevăzută în Legea învățământului superior.


12 comments
  1. Adică, poti sta pe bani lu’ babacu, îți iei diploma de master și la pensie se considera ca ai muncit. Ba… voi gândiți, sau ăștia care ați dat legea tot asa ati procedat?
    Dar astura care au făcut facultatea la seral și care practic au muncit 12 ore pe zi , 8 ore serviciu si 4 ore scoala ,de ce nu le luați nimic în calcul? Ăștia chiar au muncit în plus și au si cotizat, pe când cei de la zi mai mult de 6 ore zilnic nu aveau.
    Mai revizuiți, mai revizuiți…ca se poate.

  2. Dar școlile profesionale de ce nu sânt considerate ca vechime in munca la calculul pensiei? De ce nu se respectă hotărârea ICCJ din 05 octombrie 2015? Rușine să le fie la clasa politică care se gândesc numai la ei. RUȘINE!!!!!!

  3. Mda.
    Apoi vor lua in considerare doar doctoratele…plagiate.
    Obligatoriu după o facultate sau master la ecologică sau Spiru Haret.

    Reglementările în politici sociale sunt fix ca in toate domeniile.
    Pur contabile.
    Si schimbătoare in funcție de politrucul care le scrie.

    Nu au nicio legătură cu un plan, o proiecție, dreptate socială, echitate etc

    1. Nu este obligatoriu masterul… Nu înțeleg de ce trebuie recunoscut la pensie. Cu aceste,, binecuvântări,, se poate sta în școală pana la pensie.

      1. chestia e ca nu e chiar o binecuvântare
        faci facultate master doctorat etc, dar tu de fapt nu cotizezi cu nimic la stat.
        deci se ia in calcul doar nr de ani necesari pt pensie
        de ex. cineva care lucreaza 30 de ani pe un salar va avea aceeași pensie ca acel cineva care a lucrat tot 30 de ani + 6 ani studii pe acelasi salar.

      2. este vechime in munca dar nu si contributie… nu mai vorbiti din pom, ca vorbiti degeaba. pensia se calculeaza in functie de contributie, dupa noua lege din 2024

        1. Dar nu ați observat ca anii de munca dezavantajează contribuția? Degeaba ai contribuit la bugetu de pensii cu mult, ca nr. de ani lucrați îți taie fata, și cu facultate și ca ai fost obligat sa ieșea, pensie la împlinirea vârstei de pensionare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Senatul universitar decide dacă facultățile vor desfășura sau nu cursurile online. Guvernul a stabilit trei scenarii de lucru pentru universități

Desfășurarea activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se stabilește prin hotărâre a Senatului universitar în funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei universități, în anul universitar 2020-2021,…
Vezi articolul