Studii în străinătate: Peste 100 de universități și instituții educaționale din 12 țări își vor prezenta oferta la târgul universitar RIUF

672 de vizualizări
Foto: RIUF Facebook
Peste 100 de universități și instituții educaționale din 12 țări își vor prezenta oferta la RIUF – The Romanian International University Fair – care se va desfăşura în şapte oraşe, transmite Agerpres. Târgul universitar se va desfășura, începând cu acest weekend și până la finalul lunii, în Bucureşti (19 – 20 octombrie), Cluj-Napoca (22 octombrie), Iași (24 octombrie) și Constanţa (26 octombrie).

Organizatorii susțin că instituțiile britanice prezente la târg se află în topul universităţilor cu rate mari de angajabilitate, conform unui studiu realizat de Times Higher Education: Imperial College London (5), University College London (8), University of Bristol (9), University of Southampton (21), University of Sheffield (29), University of Birmingham (32), Brunel University (33) se numără printre centrele academice din Regatul Unit prezente la eveniment.

Îşi vor prezenta oferta educaţională la RIUF şi Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Grupul Educativa, care organizează târgul, spune că la târg vor fi prezente și universităţi olandeze: University of Twente, University of Groningen, Rotterdam University of Applied Sciences, Fontys University of Applied Sciences, HU University of Applied Sciences, Tilburg University.

“Vizitatorii pot afla de la echipele universităților prezente şi de la studenţii acestora informaţiile de care au nevoie pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte parcursul lor educaţional. Tot aici pot alege să descopere peste 20 de universităţi aflate în top 100 mondial printre care şi University College London, Imperial College London, Universiy of Bristol, University of Essex”, precizează organizatorii.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cioloș, despre Florin Roman: A dorit să parvină fără niciun fel de calitate profesională / Domnule Ciucă, vă cer să faceți curățenie în cabinet. Senatorul Ștefan Pălărie: Sperăm că domnul Cîmpeanu nu va da acum și o OUG care să permită retragerea diplomelor de licență și master

Președintele USR, Dacian Cioloș, și senatorul USR Ștefan Pălărie au comentat pe Facebook plagiatul lui Florin Roman, proaspăt numit ministru al Cercetării, care a copiat în lucrarea sa de master,…
Vezi articolul

Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+

Schimbare dramatică în clasamentul internațional al universităților Quacqarelli-Symonds, înregistrată de universitățile din România: trei dintre instituțiile de învățământ superior românești prezente anii trecuți în rankinguri nu au mai prins top…
Vezi articolul