Studenții vin cu propuneri pentru salvarea anului universitar. Orele on-line sunt de formă, iar propunerile Ministerului Educației sunt slabe și dezamăgitoare, susține LS Iași

3.114 vizualizări
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi -Studenţii rămaşi în camine au fost mutaţi în camere de mai multe persoane
Foto: Google Street View
Liga Studenților Iași propune Ministerului Educației Naționale (MEN), Consiliului Național al Rectorilor (CNR) și universităților românești o serie de măsuri punctuale, în urma unei consultări realizate cu studenţii și cadrele didactice la nivelul universităţilor ieşene, în vederea decongestionării activității didactice și de cercetare, suspendate pe fondul stării de urgență, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Redăm comunicatul studenților LS Iași:

”Liga Studenților (LS IAȘI) propune Ministerului Educației Naționale (MEN), Consiliului Național al Rectorilor (CNR) și universităților românești o serie de măsuri punctuale, în urma unei consultări realizate cu studenţii și cadrele didactice la nivelul universităţilor ieşene, în vederea decongestionării activității didactice și de cercetare, suspendate pe fondul stării de urgență. Pe viitor, Liga solicită MEN și CNR să se consulte cu toți actorii interesați, nu doar cu cei „agreați”, studenții considerând măsurile și propunerile Ministerului în materie de învățământ superior drept „slabe” și „dezamăgitoare”.

Totodată, organizația se opune complet inițiativelor absurde de echivalare a examenului de Bacalaureat cu media anilor de liceu, precum și adoptării proiectului de lege BP 167/2020 prin care se urmărește interzicerea majorării taxelor universitare, acesta încălcând autonomia universitară, şi avertizează asupra faptului că măsurile propuse de decidenţi nu trebuie să încalce drepturile şi libertăţile constituţionale şi nici să submineze economia sau bunul mers al treburilor publice.

În momentul de față au trecut cel puțin patru săptămâni de când majoritatea universităților și-au suspendat activitatea didactică cu studenții, urmând ca, de principiu, până la 15 mai, să continue această suspendare, pe fondul stării de urgență. Din totalul general de 14 săptămâni cât are semestrul în curs, de regulă, mai rămân doar două săptămâni pentru desfășurarea activității didactice după ieșirea din starea de urgență la jumătatea lunii mai.

Pe fondul acestor condiții, activitatea didactică s-a mutat în spațiul on-line, însă în mod deficitar. Astfel, se evidențiază cel puțin două categorii de risc major în rândul studenților.

Prima este reprezentată de cei care doresc să abandoneze studiile universitare, pe fondul suspendării de facto a activității didactice pentru un întreg semestru și faptului că, în realitate, există un număr considerabil de cadre didactice care refuză să susțină cursuri și seminarii on-line, îndemnând studenții, în mod iresponsabil, să considere această perioadă drept una de „vacanță”. Studenților li se inspiră astfel sentimentul puternic că „fac facultate degeaba” sau că „plătesc taxe degeaba”.

A doua categorie de risc major este reprezentată de studenții care fie nu au acces la tehnologie (laptop, tabletă, smartphone etc.) sau nu au o conexiune stabilă la internet, fie sunt angrenați în activități agricole și gospodărești în mediul rural și nu pot fi prezenți la activitățile didactice on-line și sunt lipsiți de acces la acestea prin susținerea lor de către profesori printr-o aplicație sau printr-un serviciu care nu permite înregistrarea și publicarea lor ulterioară. De asemenea, trebuie înțeles că pentru unii studenți mediul „de acasă” poate fi unul stresant și total neprielnic pentru continuarea procesului educațional.

Printre problemele și temerile majore ridicate de către studenți, dar și de către unii profesori, se numără: accesul la cursuri/seminare prin înregistrarea și publicarea lor pentru a fi accesate ulterior, suprasolicitarea studenților cu „teme” în locul seminarelor, modalitățile de susținere a examenelor și a lucrărilor de licență/masterat, menținerea calității actului educațional. Liga Studenților (LS IAȘI) a identificat următoarele soluții:

  1. Activitatea didactică:
    1. Universitățile trebuie să își dezvolte capacitatea instituțională de a oferi cadrelor didactice suportul tehnic (aparatură și consiliere) în vederea realizării on-line a cursurilor, seminarelor și laboratoarelor.
    2. Cursurile, seminarele şi laboratoarele trebuie să fie înregistrate şi publicate pe platforme on-line, fie cu acces deschis (public), fie cu acces limitat, doar pentru studenţii care le urmează; prin utilizarea de aplicaţii care permit urmărirea cursurilor sau a seminarelor exclusiv în timp real (live), cum sunt whatsapp sau skype, fără ca acestea să fie înregistrare, se aduce o gravă atingere dreptului la educaţie al studenţilor care fie nu au tehnologia necesară sau o conexiune stabilă la internet pentru a participa live, fie care sunt angrenaţi în alte activităţi (serviciu, voluntariat, munci agricole etc.) sau sunt în carantină. De asemenea, profesorii îşi vor stabili, la cererea studenţilor, sesiuni on-line de consultaţii şi întrebări.
    3. Eliminarea obligativităţii prezenţei studenţilor la activităţile didactice on-line,  având în vedere lipsa de acces la tehnologie, a unei conexiuni stabile la internet etc.; înregistrarea şi redarea lor de către studenţi, când au ei posibilitatea, va asigura diseminarea informației și a materiei;
    4. Trebuie evitate aplicaţiile care prezintă riscuri de securitate cibernetică, precum Zoom;
    5. Dacă în desfășurarea activității on-line trebuie să se aleagă, din varii motive, între cursuri și seminare, să se aleagă seminarele, dar să se organizeze în mod obligatoriu cursuri speciale cu rol recuperativ sau pentru întrebări (cu particiapre facultativă), măcar în perioada de presesiune;
    6. Strict la cererea studenților, după ieșirea din starea de urgență și relaxarea măsurilor de distanțare socială, să se organizeze seminarii și cursuri comasate, în vederea recuperării materiei; eventual, tot la cererea studenților care nu sunt în an terminal, să se organizeze astfel de cursuri suplimentare în anul universitar următor.
    7. Profesorii să nu exagereze cu „teme pentru acasă”pentru a compensa lipsa activității didactice on-line, întrucât pentru mulți studenți volumul de muncă actual afarent procesului educațional este cu mult mai mare decât cel anterior suspendării activității didactice.
    8. Referatele să fie bazate exclusivpe surse disponibile on-line, articole științifice din baze de date cu acces liber sau pe surse oferite de către cadrele didactice. Din păcate, există profesori care abuzează, solicitându-le studenților să achiziționeze cărțile de care aceștia au nevoie.
    9. Includerea de cursuri și ateliere de inițiere în redactarea unei lucrări științifice(referat, articol, lucrare de licență etc.) și utilizarea aparatului critic, având în vedere că acestea nu se realizează în mod uniform la toate programele de studii.
    10. Recuperarea activității de practică să se realizeze pe parcursul verii, cel puţin pentru anii terminali, dar să se faciliteze și posibilitatea echivalării practicii prin identificarea unor oportunități alternative (ex. pentru studenții la asistență socială, medicină ș.a.m.d. să se echivaleze cu activitatea de voluntariat pe perioada stării de urgență, pentru anumite specializări să se poată realiza și de la distanță prin distribuirea unor sarcini realizabile folosind laptopul personal, pentru studenții la biologie, chimie sau biochimie să se poată realiza în laboratoare PCR sau de analize etc.);
    11. Orele de educație fizică și sport să fie recuperate prin comasare după încheierea stării de urgență și să se ofere o „amnistie” studenților în ceea ce privește notarea. Să se interzică filmarea de către cadrele didactice de sport a activitatii sportive a studenților desfășurate „la domiciliu” și trimiterea de filme de către studenți în timp ce desfășoară activități sportive în izolare, având în vedere că se încalcă dreptul acestora la imagine și viață privată, iar unele cadre didactice pot profita de acest lucru într-o manieră aluziv sexuală.
    12. Să se introducă sisteme de evaluare a cadrelor didactice de către studențibazate pe platforme on-line, cu generarea rezultatelor în timp real și în mod public, prin care să fie evaluată prestația cadrelor didactice, în acord cu prevederile art. 303 alin. (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și art. 11 alin. (1) lit. i) din OMECTS 3666/2012. Introducerea unui sistem eficient de evaluare a prestației cadrelor didactice este esențial pentru a putea contabiliza capacitatea universităților de a-și desfășura activitatea didactică în condițiile pricinuite de starea de urgență.
  2. Promovare, examene, finalizarea studiilor și admiterea în profesie:
    1. În vederea menținerii calității actului educațional și a responsabilizării studenților, ar fi mai bine dacă s-ar modifica structura materiei necesare pentru examen și modalitatea de evaluare decât să se reducă numărul de credite necesare pentru promovarea anului universitar. În caz contrar, prin reducerea numărului de credite necesare, s-ar descuraja promovarea examenelor, iar anul universitar următor ar crește rata abandonului universitar.
    2. În situația în care nu vor putea fi organizate examenele în mod normal, acestea să fie înlocuite cu examene orale on-line și/sau cu lucrări practice, ori referate;
    3. Să nu se mai abuzeze de examene de tip grilă, întrucât sunt limitate din punct de vedere al cunoștințelor și capacităților care pot fi evaluate, iar dacă se mențin să aibă o singură variantă corectă de răspuns. Testele grilă, în special cele cu variante multiple, determină studenții să învețe mecanic („să tocească”) și nu să deprindă cunoștințe și abilități reale
    4. Să se organizeze cel puțin două sesiuni de restanțe pe an universitar, în special în cadrul universităților de medicină și farmacie unde nu există decât o singură sesiune de acest tip.
    5. Să ofere studenților în an terminal posibilitatea de a susține examenele de finalizare a studiilor în sesiunea dedicată pentru studenții Erasmus (care are loc, în general, în luna septembrie).
    6. În ceea ce priveşte examenele de finalizare a studiilor de licenţă trebuie să fie eliminată proba de evaluare a cunoștințelor fundamentale și de specialitate (care, de obicei, constă într-un test tip grilă sau o evaluare orală cu subiecte pe bilete prin tragere la sorţi) și să fie menținută doar proba de prezentare și susținere a lucrării de licență / proiectului de diplomă (modificarea prin ordin de ministru a prevederilor art. 13 din OMENCŞ nr. 6125/2016). La finalul studiilor de licență fiecare student trebuie să fie capabil să realizeze o lucrare originală de cercetare sau măcar o sinteză de literatură, nu să reproducă în mod mecanic noțiuni și informații, care au fost deja evaluate pe parcursul anilor de studiu.
    7. Dacă este necesar, susţinerea lucrărilor de licenţă şi masterat sau a proiectelor de diplomă să fie predate şi susţinute on-line, în faţa comisiei, iar susținerile să fie înregistrate și arhivate; în situaţia în care nu se amână susţinerea examenelor de finalizare a studiilor de licenţă şi de masterat, să se organizeze o sesiune specială, precum cea pentru studenţii erasmus, în luna septembrie;
    8. În situaţia în care se decide susţinerea examenelor de finalizare a studiilor şi, implicit, susţinerea sesiunii de examene şi a examenelor restante, în luna iulie sau august, să se ofere posibilitatea ca acestea să poată fi susţinute de către orice student, la alegere, inclusiv în sesiunea din luna septembrie (sau devansat în octombrie), când are loc sesiunea de finalizare a studiilor pentru studenţii erasmus SAU să se organizeze o sesiune specială în toamnă, pentru susţinerea examenelor ordinare şi restante.
    9. Amânarea examenelor de intrare în profesie, cu cel puțin două săptămâni, de către autorităţile competente și adaptarea programei de examinare: titularizare (Ministerul Educației Naționale), examenul de rezidenţiat (Ministerul Sănătăţii), examenul de intrare în barou (Uniunea Naţională a Barourilor din România), examenul de admitere la INM – Institutul Naţional al Magistraturii (Consiliul Superior al Magistraturii) etc.

III. Doctoranzi și activitatea de cercetare: 

  1. Suspendarea termenelor pentru îndeplinirea obligaţiilor de cercetare ale doctoranzilor (susţineri de proiecte, referate etc.) şi amânarea susţinerii publice a tezelor de doctorat, având în vedere suspendarea generală a tuturor termenelor de decădere, conform art. 41 din decretul prezidenţial de instituire a stării de urgenţă, precum şi faptul că toate instituţiile necesare continuării activităţii de cercetare sunt închise (biblioteci, arhive, institute, laboratoare etc.);
  2. Bibliotecile central universitare și bibliotecile județene trebuie să își redeschidă punctele principale de împrumut de carte, cu program redus și cu respectarea tuturor normelor de protecție specifice acestei perioade.
  3. Activităţile de cercetare ale cadrelor didactice şi ale cercetărilor din institutii, în special în domeniul ştiințelor umaniste şi sociale, să se poată desfăşura şi de la domiciliu;
  1. Taxe și beneficii sociale pentru studenți:
  1. Amânarea plăţii taxelor şi „păsuirea” studenţilor aflaţi în situaţie de exmatriculare pentru neîndeplinirea obligaţiilor didactice sau care, aparent, nu sunt înscriși la cursuri din motiv de neachitare a taxelor, deși aceștia le frecventează;
  2. Introducerea împărțirii situației buget-taxă pe semestru, în acord cu legislația națională și cu principiile sistemului european de credite transferabile (ECTS).
  3. Garantarea studenților etnici români a dreptului de a cumula bursa de etnic cu bursele de merit/studiu și cu bursele de performanță.
  4. Criteriile de acordare a beneficiilor sociale (bani pentru PC, laptop etc. sau burse) trebuie să fie clare și să prevină abuzurile sau cazurile de înșelăciune și fals, iar de asemenea să cuprindă și condiții minimale de performanţă academică (punctaj sau nr. de credite).
  5. În cadrul programelor de achiziționare de PC-uri, laptopuri sau tablete să se ofere vouchere nominale, pe bază de contract, prin care studentul să fie condiționat să nu înstrăineze bunurile cel puțin pe perioada desfășurării ciclului de studii. Altfel, toate aceste programe de sprijin vor fi doar niște afaceri, care nu își vor atinge nicicum scopul generos declarat de a ajuta tinerii fără resurse financiare și fără acces la tehnologie.
  6. Universitățile ar putea garanta în fața băncilor credite flexibile fără dobândă pentru studenți în vederea achiziționării de laptopuri, materiale de cercetare, cărți etc.
  7. Balanțele de venituri și cheltuieli pentru toate căminele, dar mai ales pentru cele unde sunt cazați în continuare studenți, să fie făcute publice, având în vedere că subvențiile se primesc în continuare pentru toți studenții, iar universitățile nu pot obține profit din activitatea de cămine-cantine.

De asemenea, Liga Studenților (LS IAȘI) se opune adoptării proiectului de lege BP 167/2020 prin care se urmărește interzicerea majorării taxelor universitare, acesta încălcând autonomia universitară, garantată de art. 32 alin. 6 din Constituția României. Prin proiect se urmărește plafonarea taxelor universitare pentru anul în curs (care oricum nu pot fi modificate, întrucât s-ar interveni într-un contract aflat în desfășurare) și pentru anul universitar următor.

Stabilirea taxelor universitare este o competență exclusivă a Senatului universitar și o componentă esențială a autonomiei academice. Prin lege pot fi impuse restricții doar cu privire la modalitatea de stabilire a taxelor. De asemenea, se poate interzice indexarea taxelor cu rata inflației (întrucât reprezintă o modalitate de actualizare a creanței). Cu toate acestea, organizația recomandă universităților să nu adopte modificări nejustificate și nefundamentate ale taxelor de școlarizare sau a altor taxe, întrucât acestea pot fi anulate în justiție.

Pe parcursul stării de urgență, în afara suspendării activității didactice pe fondul restricționării adunărilor și evenimentelor, autonomia universitară nu este, nu poate fi și nici nu trebuie restrânsă, întrucât o astfel de măsură nu ajută la combaterea răspândirii virusului și ar fi atât o încălcare a normelor constituționale, cât și a prevederilor legale din decretul prezidențial pentru instituirea stării de urgență.

„Ne-am fi așteptat ca în urma consultărilor purtate de către Ministerului Educației Naționale cu actorii implicați în învățământul superior să vedem anumite propuneri și recomandări punctuale, dincolo de posibilitatea de a susține on-line examenele ordinare sau cele de finalizarea a studiilor. Suntem dezamăgiți de prestația slabă a secretarului de stat Gigel Paraschiv și de rezultatul consultărilor purtate cu federațiile studențești, mai ales că cel puțin una dintre acestea a încercat în mod constant să blocheze accesul altor actori educaționali la discuțiile cu Ministerul Educației. Existau mult mai multe soluții care puteau fi propuse, însă mulți actori educaționali care le-ar fi putut propune au fost ignorați.

De-a lungul timpului cadrele didactice au fugit permanent de înregistrarea cursurilor și publicarea lor într-un spațiu digital (online) cu acces restrâns sau cu acces public, dar acum, în acest context extraordinar, devine o obligaţie morală şi didactică pentru a putea fi continuat în mod eficient procesul educaţional.

Trebuie recunoscută realitatea că școala sau facultatea on-line nu este același lucru cu educația realizată prin contact uman direct și că, de fapt, în spatele aparentei tehnologizări a educației se ascunde un fiasco pedagogic în care atât profesorii, cât și elevii sau studenții, pierd controlul asupra actului educațional. Adevărul este că materia predată pe perioada stării de urgență nu a fost parcursă corespunzător, ci mai mult de formă. Tocmai de ceea, în urma consultărilor realizate, publicăm aceste propuneri care nădăjduim să vină în special în sprijinul studenților, dar și al cadrelor didactice și de cercetare, precum și al persoanelor care ocupă funcții manageriale în sistemul de învățământ superior, pentru depășirea acestei perioade fără compromisuri, ci poate chiar cu câștiguri, în ceea ce privește calitatea educației.” a declarat Diana-Alexandra Cristea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).”

FOTO: Google Street View


5 comments
  1. sunt cadru didactic tanar (30 ani impliniti), din invatamantul superior tehnic, dar totusi cu niste experienta in lucrul cu studentii inca din perioada masteratului. cei 3 ani de doctorat i-am petrecut in camin studentesc alaturi inclusiv de cei la care aveam ore in acea perioada.
    daca adaug si varsta— aceasta inca imi ofera avantajul de a comunica altfel cu ei, iar acestea ma fac sa am o anumita parere despre continutul articolului.
    mentionez ca am ore atat la ani mici — materii de trunchi comun — cat si in ani terminali / specializare, inclusiv materie al carei laborator este de tip calcul (cu programe opensource, fara consum semnificativ de resurse) — e un detaliu important.

    am sa incerc sa comentez cat mai multe punte din cele expuse, desi pot spune de la bun inceput ca imi pare multa ipocrizie daca ma raportez la cum se desfasoara (din pacate) activitatile “face to face” in mod normal.

    ceea ce este expus aici, desi vine de la iasi, are o forma de generalizare, asa ca voi generaliza si eu.

    voi trece peste faptul ca activitatile “online” pot fi o problema pentru multi, fiindca multele activitati din aceasta perioada sunt accesibile macar pe telefon (cum, de altfel, verific si eu “submitarile” pe platforme), iar — de bine, de rau — mai oricine are smartphone.

    I. activitatea didactica
    1. platforme online, in special moodle exista in universitati de peste zece ani — eu avand cont inca din anul 1 de facultate, fiind din ultima generatie pre-bologna. majoritatea nu a luat in serios platformele pana acum, desi inca din 2005-2006 ni se furnizau diverse materiale pe aceste platforme. aici este un esec atat al cadrelor didactice cat si al studentilor.
    2. oamenii fac deja activitati mixte — text scris in format pdf ori word, suplimentat de explicatii ori detalieri prin discutii prin diverse aplicatii.
    ca o observatie: putini sunt cei care fac asa ceva la nivel global (vorba aceea “chiar si la case mai mari”), si ma astept ca astfel de lectii sa nu apara prea curand. voi reveni asupra acestui aspect la final.

    sesiune de consultatii si intrebari exista oricum — cu totii avem astfel de ore planificate, suntem usor de gasit, insa… “nu ne deranjeaza mai nimeni”, poate cu exceptia celor 1-5 studenti care oricum sunt seriosi. sa-nteleg ca acum vor asa ceva? pai, pana in martie a tot existat! cine i-a oprit?

    3. greu de crezut ca poti generaliza obligativitatea. mai degraba nu exista. in plus e usor de vazut ca un numar semnificativ nu s-au obosit sa acceseze platformele macar o data in aceasta perioada(si nu fiindca nu au posibilitati).
    4. Zoom si similare — cred ca deja s-a popularizat vulnerabilitatea lor. pot fi comunicate cadrelor didactice si se poate rezolva.
    5+6. daca tot vor “facultativa”— de ce o mai cer? de multe ori activitatile de seminar sunt luate in deradere; daca titularul face greseala sa spuna ca nu-s obligatorii — ramai cu sala goala. oricum, de multe ori e doar monolog.
    7. aceasta e fantastica! teme de casa ! exagerare? de ce? fiindca de cele mai multe ori sunt copy-paste ori amanate, nepredate din tot soiul de motive, ori luate “la misto” iar acum vrei-nu vrei trebuie sa le incarci clar pe platforma? asta e problema? poate ca asta ar trebui sa ramana obligatorie de acum inainte! sa te inveti cu “deadline-uri”!!!
    8. sunt foarte multe bazate pe surse online, din campusuri ai acces la articole (eu imi amintesc ca aveam acces), cele mai multe cursuri au suport in format pdf. poate ca acum ar fi bine sa fie chiar indicati nominal cei ce isi impun propriile carti! asta ar fi cu totul altceva, insa bun! pe de alta parte, sa vada cum “se face” la universitati mari, din vest. vor avea surprize la capitolul acesta.
    9. amuzant! cand incerci sa faci asta, sa le ceri asa ceva — sunt luate la misto. cunosc doua astfel de materii dedicate la doua facultati (materii optionale, una fiind un “optional obligatoriu”), ii cunosc chiar pe titulari, iar studentii se duc doar pentru numarul de credite. acel 5% dintre studenti care-si vad de treaba sunt singurii care fac ceva serios.

    aparat critic ?! pai, daca le ceri un rezumat de rezumat si sa expuna concret ceva — te ingrozesti cand citesti atatea agramatisme si porcarii! trei sferturi abia pot exprima ceva, pot extrage o informatie dintr-un document pus la dispozitie cu o luna inainte… cum sa faci ceva progresiv cand au probleme de concentrare si sunt indiferenti?

    10. vom afla ca au fost extrem de multi voluntari in combaterea covid! cu toate ca multi au fugit si ne-au anuntat ca nu mai vin la seminarii ori laboratoare (adica la acele activitati practice obligatorii, nu curs) dinainte sa fie declarata starea de urgenta sau imediat ce prima universitatea “s-a exprimat” ca intentioneaza sa suspende activitatea didactica. deocamdata am auzit doar de putini studenti din cluj (umf) si cativa din craiova care s-au implicat astfel de actiuni.

    11. aluziile sexuale le faceam noi, studentii. greu de crezut ca cineva cere asa ceva — ar trebui dovezi clare! altfel, aberatii!

    12. Doamne-ajuta! sa vedem cu totii cum vom fi evaluati in mod public de catre studenti! in special noi, astia considerati exigenti! Dar as vrea mai ales sa vad cum vor fi evaluatii “colegii mei” de breasla considerati “de gasca” la care treci cu un referat tradus de pe wikipedia via google translate, la care iei note doar din prezenta la primul curs, sau cei care-ti dau proiectul de diploma gata facut!
    Pe de alta parte, vreau sa pot face si eu evaluarile mai strict — sa vedem cati trec.

    II. Promovare, examene…

    1. de acord, reducerea nr. de credite ar fi un dezastru.
    2. cel mai probabil examenele vor fi online, ori cel putin o buna parte — insa, vor fi de tipul “cu materialele pe banca”. astept vaicarelile de dupa! nu de alta, dar vor implica “sa gandesti, nu sa tocesti”. pana acum multora le-a convenit. lucrurile se vor schimba! cel putin eu asa sper!
    3. reiterez ce am spus mai sus: e groaznic sa citesti prostiile scrise de majoritatea, din pacate. eu si cativa colegi am incercat examene grila, desi ne scarbesc, tocmai ca sa nu le mai dam ocazia sa abereze si sa amestece notiuni pe care ei de fapt le memoreaza. fac parte dintre cei care tot incearca diverse abordari ca sa le stimulez gandirea, insa am ajuns deja la impresia ca ma (ne) rog (rugam) de ei. iar rezultatele au fost catastrofale, chiar si la materii de inginerie unde trebuie sa produci un numar clar (i.e. 24 kW, 100 MHz, -3dB si altele..). chiar si-asa, de multe ori te sperii.

    multi prefera sa toceasca fiindca vor doar diploma, fiindca “oricum meseria o invat la serviciu, ma”. fiindca tot ei vin cu reclamatii dupa.
    4+5. nu comentez, e situatie aparte.
    6. cati iau in serios proiectele de diploma? cati o fac la misto, cu o saptamana inainte? cati si le cumpara? ne rugam de cei avuti la licenta sa ne arate progresul, ii cautam noi (noi, astia care inca nu ne-am osificat — si incep sa ii inteleg pe cei osificati) sa le mai explicam diverse! exceptand studentii seriosi — aia circa 5%.
    7. nu comentez
    8. dificil. ori de cate ori dai posibilitatea de a alege, o amana si se ajunge la ingramadeala in ultimul interval de timp.
    9. nu comentez.

    III. doctoranzi
    nu comentez

    Taxe si beneficii
    1. am tot auzit ca sunt probleme de acest gen, insa greu sa comentez.
    2+3. —
    4. de acord — insa criteriile sa fie totusi nota, nu creditul. un student cu 5 pe linie (caz social) nu e la fel cu unul cu 9-10, tot caz social, desi iau punctele de credit. punctele de credit sunt niste porcarii!!!!
    5. total de acord.
    6. aberatie! tot universitatile sa garanteze? pai, poate luam modelul american si facem credite mai dure decat cele de locuinte! facultatea este o investitie personala ca sa-ti imbunatesti sansele profesionale. si-asa, daca iei o diploma de dragul de a o lua, mai bine lucrezi concret.
    7. aici ar fi bine de vazut ce fac adminstratorii de camine dar si sefii de camin!!!!!

    ca o concluzie >> vrem cursuri inregistrate ca lumea precum cei de la universitati mari (mit,princeton, harvard) si in general nivel crescut al calitatii, atunci hai si cu examinarea similara! invatamantul e o interactie student-cadru didactic, si mereu se arunca vina doar pe o singura parte; nimeni nu-si vede propriile probleme!
    spun ca activitatile online sunt de forma, dar altfel la ore cei mai multi sunt preocupati de instagram, whatsapp, facebook, jocuri, etc..! activitatile “prin contact uman direct” merg la fel de prost!

    daca am avea sistemul de invatamant finantat pe criterii de performanta, nu pe “cap de student”, multi dintre cei care acum se vaita ca sunt incarcati cu teme nu ar trece de primul semestru! iar noi am lucra cu un numar mai mic de oameni per grupa si am putea face lucrurile mai bine!

    cui nu-i convine, sa faca la “fara frecventa” ori sa-si ia “diplome” de pe coursera!

    unii aproape ca ne rugam de ei sa trateze serios niste activitati minimale chiar si in conditii normale… am ajuns sa ma gandesc sa plec din invatamant.

    1. Nu e nevoie sa acte radicale precum plecatul din invatamant, dar iti impartasesc opinia, din postura cuiva similar (33 ani, SL, inginerie-poli).
      Probema este ca avem “invatamant centraT pe student”: dar pe altceva sa fie… doar nu pe angajator.
      Atat timp ca studentilor l-i se da voie sa l-i se urce la cap ca au “drepturi” nu vor funcitiona lucrurile: da, un corp profesoral de elita (morala si profesionala) si cu studenti pusi sa invete sau decimati: scoala tradionala de inginerie e o treaba care a functionat si ar putea functiona in lipsa birocratilor si a studentilor care nu au decat interesul de a obtine diploma.

      1. nu “drepturile” sunt problema, ci faptul ca lipsesc si “obligatiile”, sau unii au mai mult drepturi in timp ce altii au aproape doar obligatii.

        din pacate, asa e, sunt permise prea multe porcarii! dar nu asta era obiectul articolului si nici al comentariului meu initial. daca am continua cu problemele actuale din sistem, iesim la pensie fara sa rezolvam nimic!

        pe mine m-a enervat faptul ca acum vor unele lucruri pe care in conditii normale le iau in batjocura!
        apoi, eterna vaicareala ca absolut orice sarcina e prea mult, dar fara sa incerce!

        in plus, au tot invocat erasmus, atunci sa ne spuna studentii care au facut stagii in tari din vest daca au procedat ca la noi, sau daca “gazdele” faceau cum facem noi. din schimburile mele de experienta, acolo e competitie! (ma refer la universitati cu statut similar in tarile respective)

        1. Corect, dar faptul ca au ocazia sa “bata campii” e concretizarea faptului ca “l-i s-a urcat la cap” cu drepturile si fara obligatii.

          Spor la munca! 😉

  2. 1.11 demonstreaza haosul din mintea celor care ai redactat materialul: in prima parte exprima ca “profesorul”, care de cele mai multe ori are alt grad didactic decat de cel de Profesor in inv. universitar este cel care filmeaza “sportivul” (nefiind clar daca merge el acasa la student(a) sau cum se face asta si de ce trebuie sa il inregistreze daca tot e prezent sa observe), iar mai apoi se sugereaza ca studentul trimite inregistrarea catre cadrul didactic (care tocmai a fost de fata…sic?!?)

    Mai apoi:
    – 2.1: este ok scaderea numarului de credite: evident ca stim ca studentii nu vor invata mai mult (daca se scade nivelul de examinare e cu atat mai mult o sarada), iar studentii care beneficiaza de “dispensa” scaderii numarului de credite isi asuma o responsabilitate care ar trebui sa fie in concordanta cu nivelul lor de maturitate psihosomatica;
    – 2.3: depinde de specificul disciplinei, iar exemplele alese nu sunt ilustrative; documentele de genul acestuia incearca sa abordeze problematica la nivel general si universal, dar mai apoi cad in pacatul exemplului care sufera de exact de problema incapacitatii de a generaliza (exact ca si OM-urile si exemplele de acolo)
    – 2.6: DE ACORD: oricum examenele alea nu ar trebui sa existe; dubla judecare nu exista nicunde (el a mai primit nota la examen pe cunostiintele care acum sunt reexaminate)

    In ceea ce ii priveste pe doctoranzi este o problema strict intre doctorand si conducator si prespunem ca studentul are o relatie adecvata cu conducatorul. Cu un conducator competent partea birocratica in general nu prezinta dificultati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șefă de promoție a Facultății de Drept a Universității Sorbona, Anca Maria Nechita din Medgidia: Studenții din Franța nu se concentrează pe memoratul articolelor din codurile civil și penal, pe care le pot accesa la un click distanță, ci pe aprofundarea cazurilor, a informației și pe reflectare și gândire proprie asupra spețelor

Anca Maria Nechita este absolventă a Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia, a absolvit Bacalaureatul în 2020 cu nota 10 și a ajuns șefă de promoție la Facultatea de Drept…
Vezi articolul

Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date de la „instituțiile de la nivel central” – proiect de ordonanță de urgență / Cîmpeanu: Măsura poate conduce, de exemplu, la eliberarea electronică a abonamentelor de transport pentru studenți

Registrul Matricol al Universităților din România va deveni interoperabil cu alte baze de date de la „instituțiile de la nivel central”, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență publicat săptămâna trecută…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar / Cum a reușit Ionuț Toader să bifeze criteriile – cheie în mare viteză

În timp ce Tudorel Toader este rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, fiul său cel mare avansează rapid în cariera academică la aceeași instituție de învățământ superior.…
Vezi articolul