Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) vor începe anul universitar 2021-2022 în sistem hibrid: toate cursurile online, laboratoarele și seminariile cu prezență fizică

6.535 de vizualizări
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) / Foto: Tuiasi.ro
Studenții de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) vor începe anul universitar 2021-2022 în sistem hibrid: toate cursurile se vor desfășura online, iar laboratoarele, seminariile și ore de sport vor avea loc față în față, cu prezența fizică a studenților și profesorilor, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul TUIASI a aprobat propunerea Consiliului de Administrație în legătură cu modul în care se vor desfășura activitățile didactice în noul an universitar, în context pandemic.

Astfel, de la 1 octombrie 2021, studenții din toți anii de studiu de la toate ciclurile – licență, masterat, doctorat – vor participa fizic la toate activitățile care impun prezența acestora, cu excepția situațiilor justificate, precum îmbolnăvirea sau accesarea unei mobilități tip Erasmus+.

Rectorul TUIASI, Dan Cașcaval, a declarat că „În mod cert, fiind vorba despre o universitate prin excelență cu aplicabilitate practică, nu putem comuta activitățile în întregime online. În plus, experiența anului trecut, în care am avut doar șase cazuri de infectare în rândul studenților cazați în Campusul ‘Tudor Vladimirescu’, și nu am fost nevoiți să suspendăm activitățile on-site ale niciunei facultăți, ne face încrezători că vom putea să ne protejăm și în acest an”.

Dacă vor apărea însă cazuri de îmbolnăvire, în funcție de mărimea grupelor sau a seriilor de predare, facultatea poate solicita Consiliului de Administrație suspendarea activităților față-în-față dacă în interval de două săptămâni au apărut între 1 și 3 cazuri de infectare a studenților ce fac parte din grupele respective. Decizia de suspendare va fi luată cu aprobarea Senatului, la propunerea Consiliului de Administrație, după obținerea unui aviz de la DSP în acest sens. 

Dacă va fi infectat un cadru didactic, activitățile față-în-față se suspendă cu toate grupele la care acesta predă până la însănătoșirea acestuia. 

Conform comunicatului, cazarea în campus se va realiza la capacitatea maximă prevăzută de legile în vigoare, cu respectarea normelor de protecție sanitară. De asemenea, cazările se vor desfășura online, fără ca studenții să ia legătura fizic cu prodecanul facultății de care aparțin. Aceștia vor fi informați prin email în ce cămin și în ce cameră vor locui în noul an universitar, respectiv data la care vor fi programați pentru a se prezenta la administrația căminului să ridice cheile camerei.

„Nu vom condiționa participarea niciunui student la nicio activitate didactică sau din campus de efectuarea vaccinării. Dar vom stimula această vaccinare prin acordarea de gratuități la cazare. Am fost prima universitate din România care a decis să acorde o lună de gratuitate studenților vaccinați (…)”, a mai spus rectorul Dan Cașcaval.


2 comments
  1. La ei de ce se poate hibrid și on line și la elevi nu domnule ministru ? Studenții de pot vaccina dat elevii nu pot fi toți vaccinați,! In ce tara trăim ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LIVE VIDEO La Chișinău a început Marea dictare națională, de ziua Limbii române / Maia Sandu: Aproape 10 mii de persoane s-au înscris deja la programul național privind învățarea limbii române. Alături de alți peste 27 de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română

500 de elevi, studenți, profesori dar și alți oameni participă la Marea dictare națională anunțată de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, pe data de 31 august, când este…
Vezi articolul

Studenții critică dur noile reguli de evaluare a studiilor doctorale: Este alarmant că dispar experții internaționali, metodologia periclitează suplimentar credibilitatea universităților

Noile reguli de evaluare a studiilor doctorale, stabilite de Ecaterina Andronescu și publicate ieri în Monitorul Oficial, pun “în pericol întreg procesul de evaluare”, “periclitează suplimentar credibilitatea” universităților și aduc riscul…
Vezi articolul