Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, susținuți de Liga Studenților (LS IAȘI), vor protesta luni, 26 iunie, de la ora 12, pe esplanada din fața UMF Iași împotriva deciziilor recente ale conducerii de majorare a taxelor de cazare și școlarizare, de impunere a prezenței obligatorii la cursuri, “în contextul în care majoritatea profesorilor citesc din prezentări, bibliografiile și materialele sunt învechite iar rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți nu sunt luate în considerație”, spun studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, într-un comunicat de presă transmis de Liga Studenților (LS IAȘI).
Luni, 26 iunie, studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, susținuți de Liga Studenților (LS IAȘI), vor protesta luni, 26 iunie, de la ora 12, pe esplanada din fața UMF Iași împotriva deciziilor recente ale conducerii de majorare a taxelor de cazare și școlarizare, de impunere a prezenței obligatorii la cursuri.
Tinerii protestează și împotriva metodelor haotice și discriminatorii de examinare a studenților, “precum și față de lipsa de transparență și consultare în procesele decizionale. O listă completă a revendicărilor, sub forma unui memoriu, va fi publicată luni și înaintată conducerii instituției”, potrivit comunicatului de presă.
Manifestația a fost aprobată de autorități.
Alături de studenții români vor protesta și studenții străini de la secțiile în limba engleză și franceză, și ei nemulțumiți de majorarea taxelor.
Potrivit comunicatului de presă, în ședința Senatului UMF Iași din 30.05.2023 a fost votată majorarea taxelor de cazare cu până la peste 50% din prețul inițial, cu valori cuprinse între 50 și 150 de lei pe lună, în funcție de cămin.
“Taxa de școlarizare pentru studenții care vor intra în anul I a fost majorată de la 8.500 la 10.000 lei, deși condițiile de admitere trebuie publicate cu cel puțin 6 luni înainte, iar studenții nu au fost consultați cu privire la decizie. Hotărârea a fost ținută „la sertar” o perioadă pentru a reduce din termenele legale de contestație”, acuză studenții UMF.
De altfel, pe site-ul instituției sunt 6 hotărâri publicate din data de 30.05.2023 dar nu se regăsește hotărârea Senatului care să prevadă majorări de taxe.
Studenții UMF Iași mai spun că a fost introdusă prezența obligatorie la cursuri, tot printr-o hotărâre pe care nu a publicat-o pentru a nu putea fi contestată legal.
“Măsura încalcă dispozițiile legale care dau studenților dreptul de a refuza să participe la procesul educațional mai mult de 8 ore pe zi și le neagă dreptul la muncă, mulți studenți fiind în situația de a se întreține singuri, iar alții fiind în situația de navetiști în zonele limitrofe Iașului. Ambele categorii sunt acum în risc de abandon universitar”, mai spun studenții UMF Iași.
Ei mai acuză și că “spre deosebire de alte universități de medicină și farmacie, UMF Iași oferă studenților un program complet dezorganizat, cu ore de la 7:30 la 19:30, care duce la epuizare fizică și psihică. Situația precară a studenților este amplificată de lipsa de lipsa unei cantine eficiente care să deservească studenții, deși universitatea primește fonduri în acest sens”.
Comunicatul de presă integral al studenților de la UMF Iași și Liga Studenților Iași