Studenții pot urma programe de facultate din UK, în România, prin intermediul BISM. Admitere fără examen, pe model britanic (P)

Educația și experiența practică au devenit esențiale pentru succesul profesional. Viitorii studenți caută un job bine plătit, echilibru între calitatea academică, experiența practică și oportunitățile profesionale. Bucharest International School of Management oferă absolvenților de liceu oportunitatea de a beneficia de programe de studiu internaționale, accesibile și de înaltă calitate în România. Cu accent pe practică, networking și curriculum internațional, BISM este alegerea ideală pentru tinerii care doresc să își construiască o carieră de succes, fără a părăsi țara.

În parteneriat cu Abertay University din Marea Britanie, BISM pune la dispoziție patru programe de licență pe piața locală: Business Management, Digital Marketing and Business Management, Business Management with Events Management și Digital Marketing with Events Management.

De altfel, Digital Marketing and Business Management este singurul astfel de program din România, o specializare tot mai căutată de către companii.

Admiterea este fără examen, pe model britanic. Pentru înscriere este nevoie de diploma de Bacalaureat, un atestat de limbă engleză, interviu cu directorul educațional și un eseu personal în care studenții explică de ce doresc să urmeze aceste programe.

Studenții învață având la bază cel mai performant model educațional din Europa, cel din UK. Cursurile au loc în București. În plus, studenții au la dispoziție internship-uri și programe de formare practică reală, facilitate de către școală, în toți cei 3 ani de studiu.

Experiență educațională la standarde internaționale

Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le oferă BISM este faptul că studenții urmează curricula britanică de la Abertay University, fără să-și părăsească țara. Studenții beneficiază de o educație la standarde internaționale, predată de lectori practicieni cu experiență vastă în industrie. La finalul celor 3 ani, aceștia primesc o diplomă internațională de la Abertay University.

Practică și comunitate

BISM oferă un mediu de învățare modern și dinamic, adaptat nevoilor studenților din prezent. Pe lângă cunoștințele teoretice, pune un accent deosebit pe experiența practică. Studenții au acces la internship-uri în fiecare an, proiecte de grup oferite de companii și evenimente  și vizite la companii, ceea ce le permite să acumuleze experiență profesională înainte de absolvire. De asemenea, au acces la o comunitate de peste 1.000 de profesioniști din diferite domenii și industrii care au absolvit programul de Executive MBA sau Fast Track Management Program la BISM și cu care au ocazia să interacționeze pe parcursul anilor de studiu. Acești profesioniști devin mentori, lectori, speakeri sau angajatori pentru studenți.

Taxe și burse

BISM aduce în România un model de educație care în Marea Britanie ar costa 17.000 de euro pe an, dar care este accesibil în țară cu 8.500 de euro pe an, reducând astfel costurile cu 50%. Mai mult decât atât, studenții au acces la o serie de burse care pot reduce taxa de școlarizare cu până la 23% pe an. Printre acestea se numără Last Chance Scholarship (1.000 EUR), Founders’ Scholarship (1.000 EUR/an) și Outstanding Candidates Scholarship (500 EUR/an).

Succesul după absolvire

Absolvenții BISM sunt pregătiți să își înceapă cariera cu toate cunoștințele și competențele necesare pentru a reuși. Diplomele obținute sunt recunoscute internațional, iar experiența acumulată în timpul studiilor îi face pe absolvenți competitivi pe piața muncii. De asemenea, rețeaua de contacte și mentorii întâlniți pe parcursul studiilor le oferă un avantaj considerabil în dezvoltarea profesională.

Ce spun studenții despre experiența BISM

Sabina Bunicelea, studentă anul 2: “Cursurile cuprind informație actuală, adaptată nevoilor noastre și ne ajută să ne dezvoltăm competențele în mod practic. Accesul la o comunitate activă și lectorii, care sunt experți în domeniile lor, fac ca mediul să fie dinamic și prietenos, încurajând colaborarea și creativitatea.”

Alexandra Dumitru, studentă anul 2: “Îmi doream o experiență studențească cum este în afară, dar să rămân alături de prieteni și familie. Așa am descoperit BISM și am discutat cu echipa de admitere, am participat la cursurile studenților, la evenimentele pentru liceeni și am luat decizia cu mult înainte de Bac. Sunt fericită cu alegerea făcută, deoarece experiența este unică, datorită proiectelor de grup, lectorilor și vizitelor la companii, care ne oferă o perspectivă practică asupra domeniului nostru de studiu. Internship-urile facilitate în fiecare vară sunt ocazii excelente de a aplica cunoștințele acumulate și de a câștiga experiență reală în industrie.”

Exit mobile version