Studenții din anul I care au obținut premii la olimpiadele internaționale în liceu pot primi burse lunare de până la 3.300 de lei, potrivit noii metodologii-cadru / Nu toate universitățile și-au definitivat încă regulile pentru celelalte burse

Modele BAC

Foto: Pixabay.com

Studenții înmatriculați în anul I la universitățile din țară, care au obținut premii la olimpiadele școlare internaționale, primesc burse de excelență olimpică/internațională, cu sume de la 1.650 până la 3.300 de lei lunar în funcție de locul obținut la competiție anul școlar trecut când erau clasa a XII-a, prevede noua metodologie de acordare a burselor pentru studenți, în vigoare din 10 octombrie. Bursa de „merit olimpic internațional” acordată anual prin legea 235/2010 pe același criteriu dispare, astfel, iar în preuniversitar este înlocuită pentru elevi de bursa de excelență olimpică I.

Cele mai multe universități încă nu și-au definitivat metodologiile interne de acordare a burselor pentru studenți în acest an universitar și acest proces pe noul cadru legislativ ar urma să mai dureze, potrivit informațiilor Edupedu.ro, în condițiile în care noile sume necesare burselor sunt mai mari decât în anii trecuți și Ministerul Educației va primi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru a plăti salariile profesorilor în mod obișnuit. Universitățile ar urma să aloce bani pentru bursele studenților pe metodologiile ieșite din vigoare sau să acorde burse pe metodologiile noi peste câteva săptămâni când le vor definitiva, fără garanția că studenții le vor primi și pe cele din urmă, potrivit surselor Edupedu.ro.

Conform metodologiei-cadru, prin ordin de ministru separat sunt stabilite sumele doar pentru bursele de excelență olimpică/internațională și pentru bursa de studiu, adică cea acordată studenților de la masteratul didactic sau licența didactică cu dublă specializare (cea din urmă încă neimplementată în facultăți) și de la masteratul didactic. Rămân de stabilit intern sumele pentru bursele de performanță (în cuantum mai mare decât cele sociale, conform metodologiei-cadru), de exemplu, fiind fostele burse de merit.

„Art. 5. — (1) Bursele de excelență olimpică I/internațională se acordă studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I care au obținut premiul I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației”, scrie în metodologia cadru aprobată prin ordinul de ministru (OME) 6.463 publicat în Monitorul Oficial (MO) pe 10 octombrie.

„(2) Bursele de excelență olimpică I/internațională se păstrează pe toată durata studiilor universitare de licență, dacă se menține performanța academică, așa cum este stabilită în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

(3) Cuantumul minim al bursei de excelență olimpică I/ internațională este stabilit prin ordin al ministrului educației”, mai este specificat în metodologia-cadru.

Potrivit ordinului de ministru 6.494 publicat pe 12 octombrie în Monitorul Oficial, care aprobă cuantumurile minime ale burselor studențești, bursele de excelență olimpică/internațională sunt de:

Premiile la olimpiade internaționale pentru elevii de clasa a XII-a din prezent, dublu recompensate anul viitor

Dacă metodologia de acordare a burselor pentru studenți va fi în vigoare în aceeași formă și în luna octombrie a anului viitor și la fel și cea de acordare a burselor pentru elevi din prezent, atunci elevii de clasa a XII-a care vor obține premii la olimpiadele școlare internaționale în anul școlar curent (2023-2024) și care își continuă studiile la universitate în țară, ar urma să primească și suma de bani aferentă burselor școlare de excelență olimpică 1 pe un an școlar și bursa de excelență 1/internațională dată la facultate în primul an de studii de licență.

De precizat este că toți elevii români care au terminat clasa a XII-a anul trecut și au primit premii la olimpiadele școlare internaționale în această vară nu vor primi bursa de excelență olimpică 1 prevăzută de noua metodologie de acordare a burselor în învățământul preuniversitar pentru că nu mai aveau calitatea de elevi pe 12 septembrie când documentul a fost aprobat, ci au fost recompensați cu burse pe regulile Cîmpeanu din anul școlar 2022-2023 cel mai probabil doar pentru premiile de la fazele naționale ale olimpiadelor școlare de care au trecut pentru a ajunge la internaționale.

Bursa de performanță, noua denumire pentru bursa de merit. Criteriile se stabilesc tot de universități pentru acordare

Bursele de merit acordate până în acest an universitar, de care beneficiau cei mai mulți dintre studenții care primeau o bursă la facultate, potrivit informațiilor Edupedu.ro, fiind stimulente lunare care se acordau după criterii stabilite în universități, de regulă unui număr de studenți dintr-o facultate cu cele mai mari medii din anul de studiu în care se aflau și de la programul de studiu urmat, se numesc în noua metodologie-cadru burse de performanță.

Sistemul de acordare rămâne asemănător, universitățile stabilind numărul de beneficiari în funcție de bugetele proprii. Metodologia-cadru stabilește însă câteva criterii generale:

„Art. 6. — (1) Bursele pentru performanță se acordă studenților din învățământul superior de stat, înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență, indiferent de forma de finanțare. Acestea se distribuie conform metodologiilor proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

(2) Bursele atribuite pentru stimularea performanței prevăzute la alin. (1) se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

a) au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii;
b) au obținut performanțe științifice, inovație și brevete;
c) alte situații stabilite de instituțiile de învățământ superior de stat prin metodologiile proprii.

(3) Instituțiile de învățământ superior de stat vor stabili, prin metodologiile proprii, criterii minimale pentru performanțele prevăzute la alin. (2) lit. b).

(4) Bursa pentru stimularea performanței prevăzute la alin. (2) lit. b) se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către instituțiile de învățământ superior, pentru o perioadă de un an calendaristic, dar nu mai mult de finalizarea studiilor.

(5) Cuantumul bursei de performanță este mai mare decât cuantumul bursei sociale”, scrie în ordinul de ministru.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a aprobat recent cuantumurile burselor pe noua metodologie-cadru

Noi sume pentru bursele studenților pe cadrul legislativ în vigoare au fost stabilite, de exemplu, recent, pe 23 octombrie, la UBB Cluj, după cum se arată într-o decizie a Consiliului de Administrație (CA) al instituției de învățământ superior, publicată pe pagina Facultății de Studii europene.

FOTO DOCUMENT Ordin privind aprobarea burselor pentru studenți în anul universitar 2023-2024:

FOTO DOCUMENT Ordinul privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor pentru studenți în anul universitar 2023-2024:

Citește și:
OFICIAL Cuantumurile burselor pentru studenți în anul universitar 2023 – 2024: 900 de lei pentru bursa socială, 3.200 de lei pentru bursa de doctorat, indiferent de anul de studii
OFICIAL Criteriile de acordare a burselor pentru studenți, publicate în Monitorul Oficial / Cuantumul bursei de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul net al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an – anul acesta este 3158 de lei
Exit mobile version