Studenții ar putea accesa credite de cel mult 50.000 de lei pentru plata chiriei și a taxelor de studii, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență. Care sunt condițiile

Foto: © Ekachai Lohacamonchai | Dreamstime.com

Studenții cu vârsta cuprinsă între 18 ani și 31 de ani ar putea să acceseze credite de maximum 50.000 de lei, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică de către Ministerul Familiei. Este vorba despre programul guvernamental „StudentInvest”.

Aceste credite ar putea fi folosite pentru plata taxelor de studii, a cărților și a dispozitivelor electronice (laptop-uri, imprimante), precum și pentru plata chiriei, conform sursei menționate. Studenții care sunt părinți ar putea să deconteze cheltuielile cu creșa, grădinița, școala, programele after school. Lista completă poate fi citită mai jos.

„Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului”, apare în proiect.

Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de documentele justificative prezentate la decontare, conform documentului consultat. Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație. Studentul stabileşte de comun acord cu finanţatorul o perioadă de graţie, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului, se arată în document.

Plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, al cărui ministru are calitatea de ordonator principal de credit. 

Pentru acordarea creditului, beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este angajat. Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile tinerilor studenți privind educaţia, sănătatea, cultura, şi de habitat. 

Ce ce întâmplă dacă studentul nu plătește ratele?

„În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta”, stabilește art. (1) alin. (4) din proiectul de ordonanță de urgență.

Iată ce cheltuieli eligibile sunt prevăzute în program:

  1. taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat;
  2. plata cărţilor, rechizitelor;
  3. costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;
  4. taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
  5. achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate;
  6. plata chiriei, în cuantum de maximum 300 euro/lună, la cursul BNR din ziua plății;
  7. plata locurilor de cazare în căminele studențești;
  8. parte/avans din achiziţia unei locuinţe;
  9. cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
  10. decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele after school, precum şi a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotica și programare, pictură.
  11. costul serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;

Proiectul programului guvernamental StudentInvest poate fi consultat mai jos:

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență apare că tinerii absolvenți care se angajează în termen de 4 luni de la data promovării examenului de licenţă „vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe salariu pe o perioada de maxim 2 ani, începand cu data angajării, iar tinerii deja angajaţi beneficiază de scutirea plăţii impozitului pe salariu din prima lună dupa promovarea examenului de licenţă”.

Printre avantajele menționate în nota de fundamentare apar: „creşterea gradului de educare a tinerilor în cadrul programelor de învăţământ superior”; „creşterea şanselor de inserţie mai rapidă a absolvenţilor de studii superioare pe piaţa forţei de muncă” și „diminuarea abandonului universitar”.

Nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență:

Informații de context

În urmă cu două săptămâni, Ministerul Familiei anunța că guvernul lucrează la un proiect de lege privind credite pentru studenți. Mai multe detalii aici.

Amintim că Edupedu.ro a scris că Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a trimis un comunicat prin care critică programul guvernului de sprijin pentru studenți. Organizația a calificat programul amintit drept “praf în ochi și un măr otrăvit”. În plus, organizația a afirmat că această schemă de împrumuturi, prezentată “succint, fără vreo detaliere” de către executiv, “nu rezolvă problemele actuale ale studenților” și “nici nu este eficientă”. Mai multe aici.

Reamintim că, în România, Agenția de burse și credite pentru studenți, instituția în subordinea Ministerului Educației, nu a acordat niciun credit în cei 13 ani de funcționare, deși există în legislația de funcționare această sarcină.

În 2015 ministrul Sorin Câmpeanu spunea, într-o declarație făcută la PROTV, că este un blocaj și că am fi propus Comisiei Europene finanțarea Agenției printr-un proiect din fonduri comunitare: “așteptăm o confirmare a acestei poziții de la Uniunea Europeană, confirmare pe care sper să o avem chiar săptămâna viitoare.”

Un an mai târziu, în 2016, ministrul Mircea Dumitru dă un Ordin (5568 din 18.10.2016) prin care reorganizează Agenția de Credite și Burse pentru Studenți.

Pe site-ul Agenției de burse și credite pentru studenți apare la secțiunea „Credite” că „din momentul apariției HG 1402/2009, până în prezent, Direcția de Credite pentru studenți nu a avut niciun angajat”. De asemenea, mai apare că au existat întâlniri de lucru cu partenerii sociali (asociații de părinți, organizații studențești, asociații ale elevilor, bănci), cu BNR, Ministerul Finanțelor, Fondul Național de Garantare, cu direcțiile din Ministerul Educației. ”Însă, intrarea României în criza financiară a făcut imposibilă deblocarea acestui proiect”, potrivit sursei citate.

Iată ce specifică Legea Educației Naționale despre împrumuturile bancare pentru studii la articolul 204:

„(1) Studenții care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de un sistem de împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, în condițiile legislației în vigoare, prin Agenția de credite și burse de studii. Împrumuturile pot acoperi taxele de studii și costul vieții pe perioada studiilor.

(2) Absolvenții care vor practica profesia minimum 5 ani în mediul rural vor fi scutiți de plata a 75% din împrumut, această parte fiind preluată de către stat, în cuantum de maximum 5.000 lei.

(3) Agenția de credite și burse de studii propune reglementări corespunzătoare în vederea acordării creditelor.”

Citește și:
Proiectul guvernamental Student Invest de sprijin financiar pentru acoperirea taxelor de studii este “praf în ochi și un măr otrăvit”, afirmă Alianța organizațiilor studențești / ANOSR cere guvernului să renunțe la măsuri
Mai multe universități au discutat cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții și cu ministrul Educației despre o schemă europeană de garantare a creditelor pentru studenți și una de investiții
Studenții din România ar putea accesa împrumuturi prin Fondul European de Investiții – temă discutată la Luxemburg de ministrul Sorin Cîmpeanu cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Thomsen
2019 – Agenția de credite pentru studenți nu a dat niciodată un împrumut de la înființarea ei, acum 10 ani. În organigramă 1 director și 7 angajați sunt plătiți lunar pentru a da credite

Foto: © Ekachai Lohacamonchai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version