Structura anului școlar 2019-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial: Școala începe pe 9 septembrie, vacanța de iarnă este intersemestrială

673.657 de vizualizări
începerea școlii, predare bilingvă
Foto: Pixabay.com
Structura anului școlar 2019-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial. Varianta finală prevede că școala începe pe 9 septembrie, se încheie pe 12 iunie, iar odată cu vacanța de iarnă de 3 săptămâni se termină și primul semestru. Dispare astfel fragmentarea cursurilor care i-a nemulțumit anul acesta și pe profesori, și pe părinți.

Anul școlar 2019-2020 începe – pentru profesori – pe 1 septembrie 2019, se încheie pe 31 august 2020 și are 35 de săptămâni de cursuri (față de 34 anul trecut). Cursurile elevilor încep pe 9 septembrie 2019, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial.

Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă:          Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Vezi aici lista materiilor la care elevii dau teze în gimnaziu și liceu.

Programul Școala altfel se desfășoară în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii.

În zilele nelucrătoare de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului.

Recuperarea cursurilor NU se poate realiza în perioada vacanțelor, prevede ordinul, pentru cazurile în care cursurile sunt suspendate din cauza unor calamități naturale, intemperii, epidemii sau alte situații excepționale.

Calendarul examenelor naționale se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educației.

Ordinul prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:

  • pentru clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 29 mai 2020
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 5 iunie 2020
  • pentru clasele liceale – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri
DOCUMENT Structura anului școlar 2019-2020 publicată în Monitorul Oficial:

COMPARAȚIE CU STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2018-2019

Structura anului școlar 2018-2019

Semestrul I
Cursuri școlare:                   10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri
Prima vacanță:                    27 octombrie – 4 noiembrie 2018
* această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a
Vacanța de iarnă:               22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică
Cursuri:                                 14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică

Semestrul al II-lea
Cursuri:                                 11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                 6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:       15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

Acest an școlar este printre cele mai scurte, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).

Câte săptămâni de școală au avut anii școlari din 2008 până în prezent

Structura anului școlar 2019-2020: are 35 de săptămâni de cursuri, ordinul oficial nu precizează numărul de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2018-2019: are 34 de săptămâni de cursuri, în total 168 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2017-2018: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 167 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2016-2017: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2015-2016: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2014-2015: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2013-2014: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2012-2013: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 178 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2011-2012: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2010-2011: are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2009-2010: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 173 de zile lucrătoare

Structura anului școlar 2008-2009: are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 172 de zile lucrătoare

Sursa: analiză din 2018 a HotNews.ro

Citește și:


10 comments
  1. au fugarit cu mama lor toate vacantele copiilor si se pare ca nici nu le pasa! niste gunoaie si incompetenti toti cei din ministerul invatamantului!

  2. Niste tampiti care au stricat totul. Scoala incepe pe 15 sau cea mai apropiata zi, in cazul anului 2019 trebuia sa inceapa pe 16 sept.

  3. Doamna priministru dumneavoastră consumați stupefiante? Vreți sa distrugeți acest popor ?.Va. bateți joc de elevi ( de copii noștri ) nici pe timpul meu (comunismului )nu era așa bătaie de joc Cum este acum . Sunteți în stare să conduceți un guvern? Sau chematii pe cei ce au condus pe timpul lui ceausescu. Aceiași țară 7 manuale diferite la aceiași materie, Cum se numește aceasta metoda ?bișnițari? Evaziune ? Analfabetarea poporului ăsta urmăriți ..Voi conducerea împreună cu statele din Europa și nu numai cei care deja ne vand tara de ani de zile,bucata cu bucata. Suntem slugi în propria noastră țară.

  4. Dacă se începea pe data de 16 luni de ce nu era bine ? Unii parinti au concediu in septembrie .Nu la toata lumea, patronii dau concediul in iulie si august. Asa ca nu mai mergi nicăieri cu copilul in concediu i cand e mai ieftin ca nu toata lumea are bani ca voi! Depinzi de concediu,de bani si apoi de copil. Pe cand vrei sa mergi undeva cu familia nu mai poti !

  5. scoala ar trebui sa inceapa la 15 septembrie si sa se termine in 15 iunie. ati distrus vacantele copiilor si tot sistemul de invatamant!????

  6. Este vechea structură, din 1989, în care elevii au dat ultima săptămână din vacanța de vară pe o săptămână de vacanță iarna, iar al doilea semestru a devenit un mamut, egal cu cele două trimestre II și III, împreună.
    Foarte curând, elevii „vor fi nemulțumiți” de lungimea exagerată a semestrului II, așa că următorul reformator de la MEN va „inventa” trimestrele, așa că cercul „reformei conduse de MEN” se va închide, ajunși, glorioși, la punctul de pornire.

    Pe principiul „doi pași înainte, unul înapoi, unul înapoi, tot pe loc, pe loc, pe loc…”

    Evident, sunt clase (la liceu, la postliceală) care termină la sfârșitul semestrului I, sau încep odată cu semestrul II, brusc nu mai au plan și curriculum potrivit, iar șansa ca MEN să le facă altele, adecvate … chiar, cum mai stă MEN cu transdisciplinaritatea, dă legea pentru schimbarea legii, motivată de neputința de-a elabora … în câți ani? … planuri și programe adecvate legii?

    1. Domnului Ministru actual si viitor:

      Daca tot e nevoie de ordin de ministru in fiecare an pentru a se stabili structura unui nou an scolar:

      Va rog sa dati ordinul de ministru cu privire la structura anului scolar viitor pana la sfarsitul lunii noiembrie anul curent, deoarece:
      Periaoda concediului de odihna trebuie solicitata si planificata la angajator de catre salariat, in luna decembrie a anului curent pentru concediul de odihna aferent anului calendaristic urmator.
      prin urmare:
      Parinte de elev fiind nu pot planifica perioadele de concediu incepand cu 1 septembrie pana la 31 decembrie a anului viitor, necunoscand data cand incep cursurile anului scolar urmator pentru a-mi putea planifica si achizitiona o vacanta early booking alaturi de elev si in perioada specificata mai sus. an de an aflam abia in februarie a.c. in ce perioade sunt programate vacantele copiilor in intervalul 1 septembrie – 31 decembrie a.c.

      Va multumesc.

  7. Aceasta structura a anului scolar aduce disponibilizari in liceele tehnologice si scolile profesionale. A scazut drastic numarul de saptamani de carte la clasele de scoala profesionala si de liceu tehnologic, automat or sa scada normele ! Cum se vor mai realiza SPP-urile (standardele de pregatire profesionala) ? Diplomele elevilor nostrii vor mai fi recunoscute la nivel european ? Sindicatele stiu sa ia cotizatie, dar s-a sesizat vreunul pe aceste modificari ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șeful Inspectoratului școlar Mureș, Sabin Pășcan, acuzat că a cerut unor cântăreți de muzică populară să susțină un concert gratuit, ca să aprobe în schimb transferul copilului lor la altă școală / Pășcan este urmărit penal pentru șpagă în alt caz

Șeful ISJ Mureș, Sabin Pășcan, urmărit penal pentru șpagă, și acuzat că ar fi pretins 3.000 de euro pentru ca un elev să promoveze examenul de BAC 2023, ar mai…
Vezi articolul