Strategia de predare prin Metoda Feuerstein, explicată de psihologul clinician Otilia Todor: Este cel mai structurat mod pe care l-am cunoscut pentru a ajuta copiii să aibă încredere în ei, să învețe cum să învețe și să dezvolte gândirea critică / Învățarea este ceva frumos, care îți oferă o stare de bine

Metoda educațională dezvoltată de psihologul Reuven Feuerstein cu scopul de a susține dezvoltarea cognitivă a copiilor și de a-i învăța să învețe și să devină autonomi în gândire intră cu pași mărunți în pregătirea tot mai multor profesori și psihologi. Psiholog clinician și educațional cu peste 23 de ani de experiență în psihologie, Otilia Todor a explicat pentru Edupedu.ro care sunt efectele intervenției cu Metoda Feuerstein la copii, cum a pilotat aplicarea acestei metode într-o școală din Brașov timp de 1 an și jumătate și cum a fondat Asociația Feuerstein România, care formează psihologi, părinți și profesori ce vor să aplice această metodă în susținerea copiilor.

Metoda Feuerstein este „un program psihoeducațional care contribuie la dezvoltarea potențialului uman, prin învățare și prin antrenarea funcțiilor gândirii și a factorilor afectivi, indiferent de vârstă sau nivel de dezvoltare. Este constituită dintr-un set de instrumente, caiete cu fișe specifice de lucru care se aplică începând cu vârsta de 4-5 ani și până la 100 de ani”, a declarat Otilia Todor.

Trainer internațional acreditat de Institutul Feuerstein Israel pentru România, Otilia Todor a povestit că a trecut prin această formare la începutul carierei sale de psiholog, când propriul copil începea școala. „Metoda Feuerstein este cel mai structurat mod pe care eu l-am cunoscut până la momentul acesta, prin care putem ajuta copiii să aibă încredere în ei, îi putem învăța cum să învețe, putem să le structurăm și să le educăm gândirea”, a precizat aceasta.

În urma pilotării metodelor într-o școală din Brașov, timp de un an și jumătate, la finalul căreia a constatat efectele metodei asupra dezvoltării mentale și a rezultatelor școlare ale copiilor, Otilia Todor este de părere că „dacă aceste caiete cu exerciții ar putea fi introduse în școli pentru toți copiii, iar această strategie de predare, împreună cu criteriile de mediere a învățării propuse de Feuerstein și întreaga lui pedagogie, ar fi însușite de învățători și profesori, copiii noștri ar avea un sentiment de competență mult mai bine dezvoltat, ar simți acea motivație interioară pe care ne-o dorim pentru ei și ar avea o încredere în sine mult, mult mai ridicată față de ce vedem acum”. 

„Învățarea, în opinia mea, este ceva frumos, ceva care îți oferă multă bucurie și o stare de bine. Și nu ar trebui să simțim atâta frustrare și atâta respingere și opoziționism față de școală”, a declarat fondatoarea Asociației Feuerstein România.

Rep: Ce este Metoda Feuerstein?
Otilia Todor: Este un program psihoeducațional care contribuie la dezvoltarea potențialului uman, prin învățare și prin antrenarea funcțiilor gândirii și a factorilor afectivi, indiferent de vârstă sau nivel de dezvoltare. Este constituită dintr-un set de instrumente, caiete cu fișe specifice de lucru, care se aplică începând cu vârsta de 4-5 ani și până la 100 de ani.

De ce am ales-o eu acum 19 ani, cred? În anul 2006 eram mama unui copil școlar, a unei fetițe care tocmai începuse școala, și am avut o experiență pe care atunci n-am știut cum să o interpretez. Eu am înscris copilul la 6 ani la școală, știind despre ea că este un copil inteligent, dezvoltat emoțional și care poate să facă față cu ușurință cerințelor școlii, iar învățătoarea ei mi-a dat un cu totul alt feedback. O vedea mai lipsită de încredere, emotivă, diferit decât ceea ce eu știam despre copilul meu.

Astfel am început să caut tehnici și metode prin care eu să pot să-mi susțin copilul să poată manifesta și exprima, indiferent de context, ceea ce ea conține. Să pot să-i susțin dezvoltarea echilibrată și armonioasă, să o ajut să fie independentă și autonomă în alegeri, s-o conectez cu potențialul ei, așa cum eu o cunoșteam și știam că este, și să poată să facă față cu ușurință cerințelor școlii și, mai târziu, ale vieții și ale lumii.

În momentul în care am aflat despre această metodă, despre posibilitatea de a urma această formare, eram psiholog la începutul carierei mele. Așa am ajuns la Sibiu, în anul 2006, unde am făcut formarea, am devenit specialist în mediere Feuerstein și am găsit instrumente concrete de lucru, structurate și validate științific, cu ghid de aplicare. Fiind la începutul carierei, le-am considerat o resursă foarte, foarte valoroasă și pentru mine ca specialist, nu doar ca părinte.

Din acel moment nu m-am mai oprit. Am știut că, de fapt, este cel mai structurat mod pe care eu l-am cunoscut până la momentul ăsta, prin care putem ajuta copiii să aibă încredere în ei, îi putem învăța cum să învețe, putem să le structurăm și să le educăm gândirea, astfel încât să-i pregătim pentru viața adultă, să poată să facă alegeri, să formăm gândirea critică și raționamentele logice pe care ni le dorim toți: acea independență și responsabilitate a vieții și a propriilor alegeri.

Rep: Cum susține concret Metoda Feuerstein consolidarea încrederii în sine la copii, concomitent cu dezvoltarea capacităților cognitive?
Otilia Todor: Exercițiile în sine sunt construite pe principiul – de la simplu la complex, de la particular la general – și acționează asupra fiecărei funcții cognitive cu ajutorul căreia creierul nostru decodifică mesajele din mediul înconjurător. Profesorul Reuven Feuerstein, care a creat aceste instrumente, a fost un mare savant. A fost propus pentru Premiul Nobel cu nu foarte mulți ani în urmă, tocmai pentru că a crezut în plasticitatea creierului și în capacitatea lui de a se dezvolta, de a se modifica pe tot parcursul vieții, dacă este pus în acțiuni favorizante de învățare. A fost studentul lui Piaget și, cumva, și-a depășit profesorul, în sensul în care a spus așa: sunt foarte puțini copii care știu cum să învețe singuri. Ca să ajungă autodidacți și să poată să învețe și să-și poată media mediul, au nevoie ca, în primii ani de viață, cineva să-i învețe cum să facă asta. El a crezut în puterea învățării mai presus de natura eredității.

Și tocmai pentru că a crezut în neuroplasticitatea creierului, deși acum 80 de ani nu avea posibilitatea să o dovedească științific – a făcut-o mult mai târziu – a creat seturi de exerciții care acționează asupra tuturor funcțiilor creierului. Noi le cunoaștem acum ca funcții cognitive sau funcții executive. Deci întreaga gândire și operațiile gândirii – cu care noi ajungem să facem analiză, sinteză, cu ajutorul cărora reușim să facem alegeri, să înțelegem emoțiile, să ne autoreglăm, să înțelegem mediul înconjurător și viața – sunt antrenate prin instrumentele lui.

În primii ani de viață, la copiii mici, în special la momentul în care trec de la grădiniță la școală, punem accentul pe dezvoltarea limbajului, noțiunilor, etichetelor și categoriilor de care un copil are nevoie pentru a putea realiza operații mentale și pentru a putea înțelege necesitatea respectării anumitor reguli, a organizării, a comunicării, în situațiile de la școală și nu numai – cerințele care au legătură cu școala și cu formarea lui ca elev.

Copiii învață cum să generalizeze și să interpreteze un caz particular într-o situație de viață diferită de lecția sau activitatea de la școală. Spre exemplu: exersăm și învățăm cum să ne orientăm în spațiu, stabilim repere, învățăm să ne planificăm execuția sarcinilor, stabilim ce facem prima dată, ce facem a doua oară, împărțim procesul în secvențe, categorizăm, ne verificăm – și toate acele operații care nouă, adulților, ni se par poate firești, dar care, de fapt, necesită un foarte mare efort conștient și voluntar până ajung să se automatizeze și să devină obiceiuri firești în funcționarea noastră ca adulți.

Pentru ca un copil să țină minte să realizeze două sarcini consecutive și să știe și cu care din ele să înceapă, care este prima și care este a doua, este nevoie de efort. Creierul face un efort foarte mare de înțelegere, iar lor trebuie să le explicăm lucrurile în pași foarte mici.

Din punct de vedere cognitiv, îi antrenăm și ne jucăm cu forme geometrice, antrenăm atenția, antrenăm memoria, dezvoltăm limbajul și îi învățăm să extragă esența dintr-un text scurt, iar pe măsură ce învață să folosească strategiile și devin autonomi, complexitatea și dificultatea sarcinilor crește.

Din punct de vedere emoțional, începem prin învățarea emoțiilor, înțelegerea și recunoașterea lor, asocierea emoției cu contexte de viață, înțelegând intensități diferite ale emoțiilor. Apoi povestim despre experiențe din viața personală în care copiii au trăit emoția, analizând și argumentând logic răspunsurile.

Apoi ajungem la empatie – a putea să-l înțelegi pe celălalt, ce simte într-un anumit context de viață, cum poți interveni, ce înseamnă o acțiune eficientă și una ineficientă. Iar mai târziu învățăm să reflectăm asupra a ceea ce gândim, asupra obstacolelor pe care le-am întâlnit în lucrul cu pagina sau cu exercițiile.

Este extrem, extrem de profundă metoda elaborată de Feuerstein, pentru că pornește de la bazele educării și formării gândirii și ne duce până la procesele superioare: abstractizare de nivel înalt, raționamente logice, dezvoltând creativitatea și imaginația. Ajungem să vorbim despre silogisme, despre progresii numerice, despre relații tranzitive – deci tot ceea ce ne dorim să aibă un adult ca bagaj de funcționare mentală.

Rep: În ce clasă era fiica dvs. când ați aplicat-o prima dată?
Otilia Todor: Fiica mea era în clasa a II-a, însă o folosim foarte mult în adaptarea școlară a copiilor începând cu clasa pregătitoare. Avem rezultate bune și le este de un real folos tuturor copiilor care trec de la un ciclu de învățământ la celălalt. Ideal ar fi ca, în primii ani de școlaritate, copiii să fie învățați cum să învețe și să înțeleagă cum pot stabili care sunt legăturile între diferite evenimente, cum pot să selecteze ceea ce este important pentru rezolvarea unei sarcini de ceea ce nu este relevant, cum să adreseze întrebările corecte pentru a înțelege instrucțiunea unei probleme, cum să își stabilească ordinea rezolvării, necesitatea de a se verifica înainte de a finaliza. Importanța analizei greșelii și folosirea acesteia în procesul de învățare și înțelegere sunt esențiale.

Când am organizat prima școală de vară în Brașov, în anul 2008, am lucrat cu copiii intensiv, de două ori pe săptămână, câteva ore pe zi. Ulterior, am făcut și un proiect pilot într-o școală din Brașov, unde am folosit metoda timp de un an și jumătate, săptămânal. Am lucrat cu copii din ciclul primar, iar profesorii – după ani de zile, când elevii au terminat gimnaziul, la finalul clasei a VIII-a – mi-au transmis mesaj prin învățătoarele seriei, spunând că n-au mai avut asemenea copii de mulți ani de zile: copii care să înțeleagă algebra, geometria și care să înțeleagă gramatica cu atâta ușurință. „Copiii aceștia au fost altfel.”

Eu am observat acest lucru atât în comportamentul lor în perioada în care am desfășurat intervenția, dar m-am bucurat și mai mult că abilitățile de gândire s-au menținut în timp și s-au reflectat în rezultatele lor școlare, peste ani.

Aceste modificări privind gândirea, memoria și învățarea au fost urmărite pe parcursul cercetării pe care am făcut-o în cadrul doctoratului meu, iar rezultatele obținute în urma evaluării mi-au confirmat că Metoda Feuerstein a fost, de fapt, factorul care i-a făcut pe copii să fie altfel în sens pozitiv, aș cum au menționatînvățătoarele. I-a învățat să învețe și i-a învățat să gândească. I-a făcut curioși, cu încredere în ei, capabili să adreseze întrebări, să argumenteze răspunsuri, manifestând o activitate activă în procesul de învățare.

Rep: Ce clase erau copiii când ați făcut cu ei activități prin Metoda Feuerstein și de câte ori pe săptămână a fost intervenția?
Otilia Todor: Un an și jumătate, săptămânal. Au fost mai multe clase atunci – am fost o echipă de specialiști implicați în susținerea activităților. Am lucrat pe perioada anului școlar, o dată pe săptămână, împărțind fiecare clasă în două grupe.

Proiectul a fost realizat cu scopul desfășurării cercetării doctorale, iar copiii au fost din clasele a II-a, a III-a și a IV-a.

Activitățile au fost desfășurate la școală. Am împărțit clasa în două grupe, pentru că nu doar exercițiile Metodei Feuerstein sunt valoroase, ci și pașii pe care noi îi urmăm, didactica și atitudinea pe care noi, ca specialiști în mediere Feuerstein, o avem în timpul exercițiilor. Feuerstein îi numește pe profesori „mediatori”, în sensul că sunt cei care dirijează învățarea conform criteriilor propuse de el. El afirma că această mediere a învățării nu poate fi realizată niciodată de un computer. Este nevoie de o ființă umană, pentru că aceasta are întotdeauna o intenție clară față de elevi.

Noi aveam seturile de exerciții Feuerstein și știam că, prin ele, îi putem învăța pe copii să se orienteze în spațiu foarte bine, să își stabilească puncte de reper, să înțeleagă pașii pe care îi urmează atunci când au de realizat o cerință nouă, să planifice, să anticipeze. Dar aveam și criteriile (pașii și strategia), pe care le foloseam și cu ajutorul cărora cream un context specific de învățare, trecând de la cazuri particulare la situații generale.

Deci, întotdeauna, înainte de oră, noi știam ce urmează să lucrăm pe fișa respectivă și ce urmează să exersăm și să-i învățăm pe copii. Am lucrat cu ei un an și jumătate, împărțind grupa în mai puțini copii, ca să putem să-i observăm, să îi provocăm să comunice, să argumenteze răspunsurile, să explice strategiile prin care ajungeau la rezultat – învățându-i astfel să conștientizeze și să înțeleagă procesul de rezolvare al problemelor.

Noi puneam întrebări, iar ei își găseau răspunsuri și realizau conexiuni, astfel încât scopul nostru a fost ca, prin întrebările adresate la începutul intervenției, copiii să fie capabili să le interiorizeze și, mai târziu, să poată să-și medieze singuri învățarea. Să nu mai aibă nevoie de ajutorul unui adult; să reușească să se autoregleze și să știe cum să își facă un rezumat, să își extragă esența dintr-un text, să argumenteze răspunsul, să își planifice execuția sarcinilor, dar și activitățile zilnice.

Rep: De câte ori lucrați cu copiii?
Otilia Todor: Ideal este să lucrăm de două ori pe săptămână. Eu, atunci, am lucrat doar o dată pe săptămână, pentru că părinții nu-i lăsau să vină mai des – aveau foarte multe activități extrașcolare –, dar ideal este să se lucreze de două ori pe săptămână. Odată ce l-ai învățat pe un copil cum să învețe și ai exersat acest lucru în diverse moduri, folosind exerciții din mai multe arii, o perioadă mai lungă de timp – un an sau chiar mai mult – copilul va interioriza și integra procesul, pe care îl va folosi tot restul vieții sale.

Rep: Ați avut grup de control, în cercetarea dvs.?
Otilia Todor: Am avut două grupuri de control. Eu atunci am lucrat și cu copii cu întârzieri în dezvoltare, cu deficiență mintală de limită, și am avut și copii tipici. Pentru ambele eșantioane am avut grup de control, și s-a dovedit că elevii care au participat la aceste ore de îmbogățire instrumentală Feuerstein au crescut semnificativ mai mult pe parametrii pe care eu i-am măsurat, comparativ cu grupurile de control.

Toți copiii – și cei din grupul de control, și cei din grupul experimental – au evoluat, pentru că, desigur, copiii învață și se dezvoltă nu doar dacă fac Feuerstein, ci și din interacțiunea lor cu lumea în general. Însă cei care au participat și au fost ghidați specific prin criteriile de mediere și exercițiile propuse de Feuerstein au înregistrat rezultate la testele psihologice și la cele școlare semnificativ mai ridicate decât cei care nu au participat la experiment.

Ei au devenit mult mai autonomi în învățare, iar parametrii pe care eu i-am măsurat atunci – privind funcțiile executive, memoria și învățarea, atenția concentrată – au fost semnificativ mai ridicați decât la ceilalți copii. Au învățat să pună întrebări corecte ca să primească răspunsuri adecvate, au învățat să verbalizeze și să exprime răspunsurile cât mai corect și mai acurat, să argumenteze răspunsurile la lecțiile și sarcinile de la școală.

Aveau curaj să greșească, pentru că Metoda Feuerstein este un instrument care te provoacă și te testează, pentru a vedea unde sunt vulnerabilitățile tale, unde ai nevoie de mai multă intervenție și ajutor. Noi apreciem când un copil greșește, pentru că de fiecare dată când avem ocazia să-l vedem într-o situație de blocaj, îi oferim strategiile de depășire a obstacolului.

Pentru că lucrăm în grup, asta îl ajută și pe cel care s-a blocat, dar îi ajută și pe ceilalți. Astfel, copilul capătă încredere în el prin faptul că primește informații și de la alți copii de aceeași vârstă, află despre blocajele și strategiile lor, își formează propriile strategii de rezolvare, și în situații similare de viață el nu mai abandonează, ci reușește să extragă dintr-o situație dificilă o învățătură și este capabil să continue procesul.

Întotdeauna avem evaluare inițială și finală; chiar și dacă nu folosești teste psihologice, există un screening în urma căruia îți dai seama de nivelul de dezvoltare al copilului și de autonomia lui în învățare, pentru că pe noi ne interesează funcționalitatea copilului.

Deci nu testăm în termeni de „bine” și „rău”, ci de „funcțional” sau „disfuncțional” și poți să-l observi: dacă înțelege cerința, dacă răspunde la ceea ce-l întrebi, dacă are structură și este ordonat în culegerea datelor și în înțelegerea lor, dacă are nevoie de suport și susținere atunci când se întâlnește cu o situație nouă – chiar dacă este un joc sau o fișă.

Pe lângă ce a făcut Feuerstein, spectaculos a fost faptul că a împărțit întreg procesul de gândire în trei faze:

• faza de culegere a datelor (input)
• faza de elaborare (procesarea propriu-zisă)
• faza de output (momentul în care am ajuns la o concluzie sau un rezultat)

Pentru fiecare funcție cognitivă pe care el a denumit-o, a creat un set de exerciții de dezvoltare și stimulare. De aceea, instrumentele acestea sunt folositoare și persoanelor care au întârzieri în dezvoltare – prin activități remediale și de îmbunătățire a operațiilor mentale – dar și pentru persoanele care sunt în parametri, bine dezvoltate sau chiar cu potențial înalt, pentru că dezvoltă foarte mult partea de metacogniție și consolidează procesul de învățare.

Copiii supradotați, intuitiv, au viteză foarte mare de procesare și găsesc răspunsurile corecte. Dar, când îi întrebi cum ai lucrat, care au fost pașii, ei nu știu să spună. Și atunci, întreaga pedagogie a lui Feuerstein se bazează pe procesele de învățare – pe dezvoltarea, fixarea acestor procese, a etapelor, a pașilor concreți: asta fac prima dată, asta a doua oară, asta a treia oară. Și, așa cum el spunea, prin exercițiile și experiențele de învățare mediată, instrumentăm mintea pentru situațiile în care intuiția nu te mai ajută.

Ne bucurăm de toate blocajele pe care copiii le întâmpină, pentru că ne dorim foarte mult să-i învățăm cum să le depășească – nu să le abandoneze, ci să știe care sunt pașii și care e strategia de a merge mai departe.

Avem foarte mulți copii în centru și sunt foarte mulți copii în România cu rezultate cuantificabile, măsurabile prin evaluări psihologice sau doar prin monitorizarea rezultatelor școlare, care au progrese extraordinare.

Din punctul meu de vedere, dacă tot mai mulți copii ar avea acces la aceste instrumente, deci dacă s-ar putea introduce aceste instrumente în școli pentru toți copiii, iar această strategie de predare și criteriile de mediere Feuerstein să fie însușite de învățători și profesori, copiii noștri ar avea posibilitatea dezvoltării sentimentului de competență, ar avea încredere în ei, le-ar crește motivația interioară pentru învățare – acea motivație pe care cu toții ne-o dorim – în contrast cu ceea ce se întâmplă acum.

În prezent, un procent foarte mare dintre copii sunt revoltați pe sistemul de învățământ, nu înțeleg de ce învață ceea ce învață, iar contextele sunt de așa manieră încât ei merg cu frică, cu frustrare și nemulțumire la școală. Ceea ce nu este firesc, și nici ceea ce ne dorim, de fapt, de la sistemul de învățământ.

Învățarea, în opinia mea, este ceva frumos, ceva care îți oferă multă bucurie și o stare de bine. Copiii nu ar trebui să simtă atâta frustrare, atâta respingere și opoziționism față de școală.

Rep: În momentul acesta, există after school-uri, școli sau profesori care folosesc metoda Feuerstein la clasă sau în activitatea cu copiii?
Otilia Todor: În România, la momentul acesta, de la 3 oameni care am făcut formarea în 2006, acum sunt câteva sute de specialiști în Metoda Feuerstein. Unii dintre ei sunt învățători, au făcut formarea și folosesc îmbogățirea instrumentală în orele de Dezvoltare Personală sau au creat o disciplină de predare folosind posibilitatea oferită de Curriculumul la Decizia Școlii. Sunt foarte mulți, în multe orașe din țară, care folosesc metoda în programele „Școală după școală”, ca un atelier de dezvoltare mentală, de antrenament cognitiv și dezvoltare emoțională, pentru că se pretează să fie lucrată în grup și nu ai nevoie de alte resurse decât instrumentele Feuerstein și de cunoașterea din spate.

De asemenea, sunt foarte mulți psihopedagogi care lucrează în activitățile remediale și au rezultate foarte bune în tulburările de neurodezvoltare și dificultățile de învățare, în dezvoltarea copiilor care au tulburare din spectrul autist sau a copiilor care au ADHD. Sunt, de asemenea, psihologi și psihoterapeuți care folosesc aceste instrumente alături de metodele și tehnicile terapeutice, în intervenția cu adulții, tinerii și adolescenții care se confruntă cu tulburări emoționale, de comportament sau tulburări de personalitate.

Metoda Feuerstein și-a dovedit utilitatea și în refacerea după intervenții neurochirurgicale, sau ca antrenament cognitiv în potențarea operațiilor gândirii, indiferent de vârsta pe care o persoană o are.

Nu pot să vă spun acum un număr exact de școli. Mă preocupă să aflu câți dintre colegii mei lucrează efectiv în școli, însă sunt mulți. Chiar și în perioada pandemiei, când copiii stăteau blocați în case, noi am făcut un proiect și au fost câteva mii de copii care au beneficiat, un semestru întreg, de antrenament cognitiv și emoțional cu metoda Feuerstein. Sunt mii de copii în România, zic eu, la momentul acesta – dacă îi adun pe toți – care lucrează cu instrumentele. Însă nu cred că se întâmplă acest lucru pe termen lung. Iar ca să poți educa gândirea, să-i poți învăța cum să învețe, să poți dezvolta toate structurile creierului implicate în procesul de învățare, ai nevoie de o perioadă constantă și mai lungă de timp pentru antrenament.

Rep: Dumneavoastră ați avut primul centru de formare și psihologie acreditat ca Centru Internațional Feuerstein în România? Care este statutul, în acest moment?
Otilia Todor: Profesorul Feuerstein a fost român. El a trăit în România, la București, până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a plecat din țară. În București și la Cluj au existat câțiva psihologi formați în Metoda Feuerstein înaintea mea, imediat după Revoluție, însă aceștia au lucrat foarte izolat, în asociații specifice. Cei din Cluj sunt profesori din Universitate care au derulat proiecte în parteneriat cu Institutul Feuerstein.

Când eu am aflat despre profesorul Feuerstein – care încă trăia – și despre Metoda Feuerstein, am înființat Asociația Feuerstein din România. La un an după înființarea asociației, profesorul Andrei Marga de la Cluj, împreună cu colegii domniei sale de la Universitatea Babeș-Bolyai, au mers în Israel, la Institutul Feuerstein, și i-au acordat profesorului titlul de Doctor Honoris Causa. Atunci au înființat primul centru acreditat Feuerstein în România, la Cluj, în scop de cercetare.

După zece ani de cercetare, implementare și formare în Metoda Feuerstein în România, în anul 2019, Centrul de Psihologie Otilia Todor a devenit oficial centru acreditat de formare în Metoda Feuerstein din România, având peste 800 de specialiști formați.

Rep: Psihologii sau cei care vor să devină mediatori parcurg cursurile la dvs. sau se duc în Israel? Cum se întâmplă?
Otilia Todor: În România, eu sunt cea care formează specialiștii; ei primesc certificare din Israel în urma formării, eu fiind reprezentantul Institutului în România. Doritorii au, desigur, posibilitatea să studieze și în Israel, dacă doresc, numai că Institutul nu își asumă responsabilitatea deplasării și nu asigură siguranța oamenilor pe perioada șederii în Israel, iar în Israel formarea are loc în limba engleză, ceea ce este neadecvat dacă se va lucra cu copii și instrumente în limba română ca limba maternă. Tocmai din acest motiv au creat centre de formare acreditate în întreaga lume.

Cei care doresc să devină mediatori se pot înscrie la curs. Formarea în cele 24 de caiete este împărțită în 5 module de formare. Se pot parcurge unul sau mai multe module, iar pentru fiecare modul parcurs se eliberează licență de practică din partea Institutului Feuerstein din Israel.

Rep: Cât durează formarea, în medie?
Otilia Todor: Pentru că este vorba de mai multe cursuri și de mai multe module, pentru fiecare dintre module formarea presupune 8 zile și se realizează online. Acum, de la pandemie încoace, foarte rar se strâng grupuri pentru formare fizică, deoarece noi lucrăm practic, iar întreaga formare este, de fapt, realizată din parcurgerea fiecărui set de exerciții și din discuții privind metodologia și strategiile folosite în aplicarea lor.

Oamenii primesc materiale și ghiduri de îndrumare și pot lucra imediat după finalizarea unui modul de formare, iar apoi dau examenul.

Rep: Trebuie să fie psihologi sau profesori?
Otilia Todor: Nu este obligatoriu, însă este cel mai frecvent accesată de profesori și psihologi. Metoda Feuerstein este considerată un instrument de antrenament cognitiv și de dezvoltare emoțională, care poate fi folosit independent sau complementar altor metode terapeutice sau de învățare.

În momentul în care înțelegem bine lucrurile, putem să le utilizăm în contexte de viață diferite. Fiind considerat un instrument, poate fi folosit de oricine, dar în moduri diferite. 

Există profesori care parcurg formarea și folosesc aceste instrumente în scop educațional, la clasă, și există psihologi care le folosesc în scop terapeutic.

Și, foarte important, sunt și părinți – unii au copii cu nevoi speciale sau cu potențial înalt, alții au copii tipici, normal dezvoltați – care aleg să parcurgă formarea pentru a se implica activ în educația propriilor copii. Sunt părinți care au înțeles cât de valoros este să știi cum să susții procesul de învățare și dezvoltare al copilului tău, indiferent de nivelul lui de funcționare. Iar în orașele unde nu există centre sau specialiști care aplică metoda, unii părinți aleg să se formeze chiar ei, ca să poată lucra acasă, direct cu copilul.

Metoda este extrem de structurată și complementară procesului de învățământ tradițional. Îl învățăm pe copil cum să învețe, îl învățăm cum să realizeze raționamente, cum să-și argumenteze răspunsurile, cum să-și culeagă informațiile, cum să selecteze informația validă și relevantă, iar toate aceste abilități de învățare pe care le dezvoltăm copiilor îi ajută apoi să poată procesa, asimila și sintetiza noțiunile de învățare de la diferite discipline.

Ei ajung să-și stabilească și să își aleagă valori, să-și construiască reguli de comportament, să nu mai intre într-o dezbatere și într-o competiție nesănătoasă cu cei din jurul lor. Acceptă, cumva, diversitatea. Nu trebuie să fiu de acord cu celălalt, dar stau să-l ascult, că poate de pe partea lui se vede diferit.

Deci lucrăm organizarea punctelor sau percepția analitică, compunem și descompunem forme geometrice, le împărțim și reconstruim forme diferite folosind segmente și părțile componente ale întregurilor. Prin aceste operații, însă, noi vorbim despre roluri sociale, vorbim despre analiză și sinteză, despre recunoașterea părții comune din lucrurile diferite.

Așadar lucrăm, formăm și conștientizăm procesele gândirii cu ajutorul cărora noi reușim să înțelegem substratul unui mesaj, să deducem și să înțelegem mesajele care nu sunt exprimate explicit, să observăm detaliile, să ne imaginăm rezultatul unei acțiuni, să anticipăm consecințe, să ne asumăm rezultatul, să găsim diferite planuri pentru rezolvarea aceleiași probleme.

Antrenăm toate aceste lucruri cu jocurile și exercițiile propuse de Feuerstein.

Copiii, dintr-o dată, capătă independență în gândire. Au curajul să adreseze întrebări și să ceară explicații atunci când lucrurile nu sunt clare. Înțeleg că nu există doar varianta lor. Înțeleg că fiecare om are momentul lui.

Motto-ul lui Feuerstein este: „Doar un moment… lasă-mă să mă gândesc.” Din prima clipă ne dăm seama că momentul este diferit de la o persoană la alta, că punctele de suspensie ne dau indicii cu privire la timpul de care avem nevoie până ajungem la concluzia noastră.

Nu le mai este rușine să spună: „Eu n-am înțeles, te rog, mai explică-mi o dată. Oare asta ce înseamnă?” Nu le mai este frică de greșeală. Înțeleg că, de fapt, greșeala este barometrul care ne arată unde mai avem nevoie de exersat, unde mai avem nevoie de clarificare. Și că, din greșeli, învățăm – dacă avem capacitatea și curajul să le analizăm.

Această abilitate de reflectare asupra propriilor activități sau acțiuni se dezvoltă de la primul exercițiu. Și dumneavoastră știți că, de fapt, o persoană devine expert doar atunci când reflectează și poate să-și îmbunătățească procesul de lucru.

Repetarea, fără să gândești, a unei acțiuni, fără să reflectezi asupra procesului, te poate face doar un bun executant. Dacă îi dai unei persoane o sarcină pe care o repetă la nesfârșit, aceasta va ajunge să o realizeze foarte repede. Dar nu va deveni expert decât atunci când este conștient de fiecare mișcare pe care o face, când își îmbunătățește procesul de lucru și merge mai departe, pas cu pas.

Cu toții ne dorim să fim reflexivi, să ne gândim la cum am lucrat, la ce se întâmplă în viața noastră, unde ne poziționăm. Iar pentru asta avem nevoie de cunoaștere, de informație și de educarea gândirii.

Autonomia în învățare conduce la a-i învăța pe copii să fie autodidacți și independenți. Noi conducem și fixăm pașii pe care îi parcurgem atunci când avem de rezolvat o cerință, o sarcină, punem accentul pe procesul de învățare – cum fac asta – și descoperim împreună că folosim aceiași pași și în viața reală.

Indiferent că dorești să-ți rezolvi problema de la matematică sau să te pregătești pentru un examen, folosești aceiași pași ca atunci când vrei să-ți pregătești vacanța. Prima dată culegi toate datele, le colectezi astfel încât informațiile să fie clare și complete. Îți stabilești un plan, îl evaluezi și te gândești la posibile blocaje, analizezi dacă planul este corect sau nu.

Ba chiar, copiii care sunt bine dezvoltați și antrenați găsesc una, două, trei variante de atingere a scopului, de ajungere în același loc. Apoi verificăm, alegem care este strategia pe care vrem să o folosim. Acționăm și ducem sarcina la final, când verificăm cum am lucrat.

Un principiu folosit adesea de copii: „De fiecare dată când mă blochez, mă întorc la obiectiv sau la cerință.” Copiii ajung să își interiorizeze fiecare pas pe care îl folosesc în învățare și în lucrul pe fișele Feuerstein, astfel încât să-l aplice în toate acțiunile din viața lor. Și da, primul lucru pe care îl dobândesc este autonomia în învățare. Știu singuri unde să-și caute informația și înțeleg ce au de făcut. Își pot planifica foarte bine lecțiile, își pot organiza orarul, înțeleg foarte bine instrucțiunile unei cerințe, își dau seama de ce nu înțeleg anumite lucruri – așa că știu să ceară explicații.

___

Născut în 1921 în România, student al renumitului psiholog Jean Piaget la Universitatea din Geneva, fondator al Institutului Feuerstein din Israel și laureat al Premiului Erou al Statului Israel, profesorul Reuven Feuerstein a primit, în 2009, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

În anul 2008 se înființează, la Brașov, Asociația Feuerstein. În anul 2010, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează primul seminar internațional de formare în România și înființează „Centrul de cercetare Reuven Feuerstein”,  la Cluj-Napoca.

Iar în anul 2019, Centrul de Psihologie Otilia Todor din Brașov devine Centrul de Excelență Feuerstein, cu un număr de peste 1.000 de specialiști în mediere Feuerstein, formați în România de la înființare până în prezent.