„Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi. Vor fi multe organisme nou înființate. Vom avea mulți șefi noi, asta este sigur, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel”, susține senatorul USR Ștefan Pălărie, într-o postare pe Facebook.
„Vor fi multe organisme nou înființat, la care se adaugă dublarea, probabil, a funcțiilor de la nivel județean, actualele Inspectorate urmând a fi sparte în două, de facto, ca atribuții – management și inspecție. Practic, toate au personalitate juridică, deci vor avea nevoie de organigramă extinsă. Ce înseamnă asta în termeni concreți? Înseamnă contabili, înseamnă juriști – schemă de personal”, explică Ștefan Pălărie .
Redăm postarea integrală a senatorului USR Ștefan Pălărie de pe pagina personală de Facebook:
„Noi tunuri la educație. Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi. La ce e bună o reformă a educației dacă nu face și puțină politizare?! Să-i bucure și pe baroni puțin. Acum înțelegeți de ce e nevoie de „experții” Nicu și Marcel la negocieri?
Cât am apucat să citesc și să analizez proiectele de lege apărute „pe surse”, căci ministrul Ligia Deca și coaliția nu vor deloc transparență, acestea umflă binișor schema de personal și la centru, și în județe. Baronii își freacă mâinile, pentru că mai au de dat locuri de muncă.
Poate vă plac acronimele – vor fi multe organisme nou înființate, doar câteva exemple:
– CNEI (Centrul Naţional pentru Educaţie Incluzivă)
– CNFCD (Centrul Naţional pentru Formare şi Dezvoltare în Cariera Didactică)
– CNRID (Centrul Naţional Românesc pentru Învăţământ la Distanţă)
– UESMATD (Unitatea Executivă pentru Suport, Mentenanţă şi Asistenţă Tehnică pentru Digitalizare)
Se adaugă aici dublarea, probabil, a funcțiilor de la nivel județean, actualele Inspectorate urmând a fi sparte în două, de facto, ca atribuții – management și inspecție. Alte guri de hrănit.
Practic, toate cele de mai sus au personalitate juridică, deci vor avea nevoie de organigramă extinsă. Ce înseamnă asta în termeni concreți? Înseamnă contabili, înseamnă juriști – schemă de personal.
Cine se uită cu atenție pe situația la nivel județean va vedea în legile-pe-surse-Deca faptul că, de la actualele CCD-uri, CJRAE-uri și Centre Județene de Excelență aflate în subordinea ISJ-urilor, vom ajunge la Inspectoratul Mic și Inspectoratul Mare – adică atât Direcția Județeană de Învățământ Preuniversitar (art. 111 din proiect), cât și Biroul Teritorial ARACIIP (art. 112 alin. (13)). Vom vedea CJRAE (art. 115) (propus spre desființare de Legile Câmpeanu cum reapar), CCD-urile (art. 114 alin. (4)) rămân, dar nu mai sunt Casele Corpului Didactic, ci Centre pentru Carieră Didactică, și mai apar organisme noi – Consiliu consultativ pentru învățământ preuniversitar și Consiliu de coordonare a zonelor prioritare. Vom avea mulți șefi noi, asta este sigur, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel.
La fel ca Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca a făcut un proiect pe sufletul partidelor și baronilor. Așchia nu sare departe de trunchi”.