Ștefan Pălărie, USR: Credibilitatea Ligiei Deca este deja aproape de zero

955 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: USR-PLUS
Senatorul USR Ștefan Pălărie enumeră mai multe acțiuni ale ministrului Educației, Ligia Deca, pe care le cataloghează drept „gafe”. Acesta susține, într-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, că „asistăm la o serie record de erori politice care spulberă orice așteptări”.

Pălărie remarcă ignorarea de către ministrul Educației a invitațiilor făcute de parlamentari pentru a vorbi în Legislativ despre obiectivele pe care le are aceasta la conducerea instituției.

„Descinderea doamnei Deca de la CNATDCU de joi pentru a pune frână comisiilor anti-plagiat, sub pretextul ambiguității legislative”, este remarcată de senatorul din Opoziție. Acesta critică și prezența Ligiei Deca la ședința CNR de la Craiova – „Doamna ministru prioritizează, iată, înainte de Parlamentul României, o discuție tehnică cu acest faimos și discutabil CNR unde, în agendă, se află, pe la mijloc, bine ascunsă, tocmai tema fierbinte a numărului mandatelor pentru rectori. Interesul poartă fesul”.

Redăm mesajul lui Ștefan Pălărie:

„Gafele noului ministru al educației, doamna Ligia Deca, în mai puțin de 40 zile de la instalare, sunt amețitoare. După dezastrul fostului ministru Cîmpeanu, asistăm la o serie record de erori politice care spulberă orice așteptări.

Doamna ministru a început prin a ignora complet invitațiile politicoase de a dialoga cu Parlamentul privitor la acest mandat – fie că am făcut, din opoziție, invitații informale sau formale, inclusiv depuse la minister (fără a primi măcar un reply).

E o gafă nu doar politică, ci una care ține, în fond, și de bunul simț și de profesionalism și de diplomație – să nu fii în stare să trimiți măcar un răspuns cu “am primit invitația dvs, voi reveni cu o propunere de îndată sau în următoarea perioadă”. Jenant.

A doua gafă a fost descinderea doamnei Deca de la CNATDCU de joi pentru a pune frână comisiilor anti-plagiat, sub pretextul ambiguității legislative. Doamna ministru a preferat să oprească toate sesizările de plagiat, inclusiv pentru colegi de Guvern, în loc să vină direct cu o soluție tranzitorie. Curat-murdar.

O nouă gafă politică uriașă este vizita de ieri, înainte de orice, la acest Consiliul Național al Rectorilor, o organizație neguvernamentală, nu o instituție cum ar cere legea, care, deși este apolitică, a fost condusă timp de aproape un deceniu de un membru de vârf al clasei politice, Sorin Cîmpeanu, fost ministru al educației, plecat din funcție tocmai pentru că risca sa devină un simbol al lipsei de integritate academică.

Doamna ministru prioritizează, iată, înainte de Parlamentul României, o discuție tehnică cu acest faimos și discutabil CNR unde, în agendă, se află, pe la mijloc, bine ascunsă, tocmai tema fierbinte a numărului mandatelor pentru rectori. Interesul poartă fesul.

Pe lângă toate acestea, dumneaei și-a început mandatul cu promisiuni nerespectate pe un subiect major: a spus că vine cu noile legi ele educației până la 1 noiembrie, apoi până la 14 noiembrie – complet nerealist dacă ne uităm în calendar. Pe cine și ce anume așteaptă?

Ce trecere mai are doamna ministru să vină să ne propună niște legi în Guvern, sau și mai mult, în Parlament, după ce vedem că face toate aceste gafe?

Credibilitatea ei este deja aproape de zero”.


4 comments
  1. MInistrul educatiei este acelasi Campeanu, doar in locul sau a pus o idioata care tace. Indicatiile vin de la Campeanu in continuare…

  2. Ca si Campeanu,si ea o sa stea mult si bine acolo in functie.Dar,nu stiu,parca nici nu se simte ca avem ministru la educatie.Adica,nu stiu,pare ca nu se implica deloc,pare ca nici nu se duce la munca.Adica,nu face mai nimic.A spus niste vorbe la început (cand a fost pusa in functie)ca multi altii si acum zici ca a intrat in pamant.Eu inteleg ca nu vorbeste in presă,ca nu si face apariția la Tv,dar nu vad ceva schimbat in educatie.Si a trecut ceva timp de cand este acolo.Incep sa cred ca nu e ce trebuie.Chiar daca stiam ca toti sunt o apa si un pamant…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va relua cursurile în format clasic, cu prezență fizică, din 28 martie, a decis Senatul Universității / Dacă acest sistem online a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David

Decizia Consiliului de administrație a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca prin care studenții revin la cursurile cu prezență fizică pe 28 martie, a fost aprobată azi de Senatul Universității, iar până atunci…
Vezi articolul

Iulian Stanciu, eMAG și Concordia: Am mers la școala din cartier, am învățat, am fost la olimpiade, mi-am făcut firmă la 22 de ani, am muncit și am avut succes pentru că am avut încredere în puterea oamenilor de a schimba ceva în bine. Acum, pericolul economic este real, avem nevoie de predictibilitate și nu de promisiuni cu case ieftine, avem nevoie ca țara să rămână un spațiu deschis, predictibil și conectat la valorile europene și transatlantice

„Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat…
Vezi articolul

Supravegherea audio-video în toate școlile – Consiliul Național al Elevilor susține inițiativa Ministerului, dar cere reglementări privind amplasarea camerelor, tipul lor, durata stocării și proceduri de acces

Consiliul Național al Elevilor a anunțat, vineri, că susține măsuri „care să conducă la creșterea gradului de siguranță în școli”. Organizația reprezentativă a elevilor apreciază că sistemele de supraveghere care…
Vezi articolul