„Din punct de vedere tehnic, Ordonanța de Urgență a Guvernului de astăzi pare să fie un lucru bun, dar Ligia Deca, cea care propune această ordonanță, a lucrat la UEFISCDI. Mai mult, soțul domniei sale lucrează astăzi la UEFISCDI”, spune senatorul USR Ștefan Pălărie pe pagina sa de Facebook.
„Conducerea instituției a fost implicată într-un scandal grav pe marginea recursului tardiv – cel care l-a scăpat pe Premierul Ciucă de suspendarea verificării lucrării sale de doctorat. Într-o țară civilizată – astfel de suspiciuni ar fi ușor rezolvate”, adaugă Ștefan Pălărie.
„Într-o țară civilizată politicienii acuzați de furt academic nu se ascund în spatele unor decizii judecătorești obținute prin metoda „copertei”, ci își dau demisia. Într-o țară civilizată, relațiile de familie între un beneficiar direct al deciziei guvernului și ministrul din același guvern reprezintă un conflict de interese”, spune Ștefan Pălărie
- Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.
Redăm postarea integrală de pe pagina de Facebook a senatorului Ștefan Pălărie:
„Complicațiile unei Ordonanțe de Urgență
Din punct de vedere tehnic, Ordonanța de Urgență a Guvernului de astăzi pare să fie un lucru bun. UEFISCDI – o autoritate națională cu un istoric mai degrabă bun de gestionare a fondurilor atât din învățământul superior, cât și cele din cercetare, își extinde atribuțiile de finanțare, evaluare, conducere pentru proiecte finanțate național, internațional, Granturi SEE și Norvegiene, Banca Mondială și altele. Cel mai important fiind PNRR. Li se mai dă puterea de utilizare de colaboratori externi, din țară sau străinătate și dezvoltarea de platforme informatice (ceea ce făceau deja și înainte, dar pe alte paliere).
Dar să nu uităm, totuși, că doamna Ministru Ligia Deca, cea care propune această ordonanță a lucrat la UEFISCDI. Mai mult, soțul domniei sale lucrează astăzi la UEFISCDI. Prin urmare, este de urmărit dacă nu cumva această extindere legitimă va fi însoțită de venituri mai mari directe ale familiei Deca.
De asemenea, faptul că recent conducerea UEFISCDI a fost implicată într-un scandal grav pe marginea recursului tardiv – cel care l-a scăpat pe Premierul Ciucă de suspendarea verificării lucrării sale de doctorat – iar apoi, în termen de numai câteva zile, UEFISCDI pare să fie „premiată” cu mai mulți bani, mai multe atribuții, mai multe fonduri de gestionat, poate părea cel puțin suspect.
Sincronizarea este una absolut nefericită, mai ales că scăpatul Prim-Ministru Nicolae – Ionel Ciucă este cel care semnează ordonanța de extindere a puterii UEFISCDI. Cu alte cuvinte, Premierul Ciucă premiază UEFISCDI pentru că l-a făcut scăpat.
Într-o țară civilizată – astfel de suspiciuni ar fi ușor rezolvate. Dar, într-o țară civilizată, Ministrul Educației vine în Parlament atunci când este invitat – o chestiune de minim dialog și onoare. Într-o țară civilizată politicienii acuzați de furt academic nu se ascund în spatele unor decizii judecătorești obținute prin metoda „copertei”, ci își dau demisia. Într-o țară civilizată, relațiile de familie între un beneficiar direct al deciziei guvernului și ministrul din același guvern reprezintă un conflict de interese! Oricum ar fi, guvernul PSD – PNL nu ne vrea într-o țară civilizată, ci într-o țară absurdă care să permită orice hoție și orice răsplătire a celor care îi protejează pe hoți”.