Profesorul universitar Ștefan Cojocaru din cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Știinte Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a vorbit despre impactul cursurilor parentale în școlile unde rata de abandon școlar era mare. Invitat la Prima News într-o emisiune în care s-a discutat despre publicarea Strategiei Naționale pentru Susținerea Părinților, profesorul Ștefan Cojocaru a spus că împreună cu UNICEF, în ultimii 3 ani, a realizat diverse cercetări în aproape 200 de școli din județul Bacău, cu rată mare de abandon școlar, unde părinții au urmat cursuri parentale.
- Amintim, recent a fost publicată în Monitorul Oficial Strategia Națională pentru Susținerea Părinților, adoptată după multe încercări eșuate de-a lungul anilor. Strategia promovează „parentalitatea pozitivă” și prevede că până în 2025 trebuie să se înființeze o platformă online care să ofere sfaturi pentru părinți
Profesorul universitar Ștefan Cojocaru, care predă metodologia cercetării sociologice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași spune că absenteismul școlar a fost redus în școlile din județul Bacău unde au fost implementate cursuri parentale.
Acesta a declarat că în județul Bacău s-au organizat timp de 3 ani cursuri parentale în școli cu abandon școlar foarte ridicat. „Am lucrat cu 176 de școli împreună cu UNICEF, școli cu cea mai mare rată de abandon școlar și cel mai mare absenteism. După 3 ani de intervenție, am avut școli care au ajuns la grad de abandon școlar zero. (…) Am măsurat pe aceleași cohorte de copii, iar de la un an la altul, la copiii ai căror părinți au participat la cursurile de educație parentală a scăzut cu 61% numărul de absențe”, a spus Cojocaru.
În contextul publicării Strategiei Naționale pentru Susținerea Părinților, profesorul universitar Ștefan Cojocaru a explicat și ce ar trebui să însemne aceste cursuri parentale. Să-i ajute pe părinți să identifice problemele copiilor: „În cursuri nu e vorba despre a învăța părinții cum să fie părinți, ci dezvoltarea unui grup care să-și împărtășească experiențele personale. E mai mult decât un grup de suport, pentru că educatorul parental e doar un facilitator, el nu e expertul care învață părinții cum să-și educe copiii”.
Profesorul universitar a remarcat faptul că, „în discursul și retorica publică, copilul reprezintă cea mai importantă resursă a unei națiuni, dar specialiștii care lucrează cu copilul, de exemplu, sunt cel mai prost plătiți sau sunt cele mai puține resurse alocate serviciilor pentru copii”.
- Potrivit ROFUIP 2024 sunt mai multe situații când este considerat un elev în situație de abandon școlar sau risc de abandon școlar
Principalele declarații ale profesorului universitar Ștefan Cojocaru
Profesor Ștefan Cojocaru, de la Universitatea A.I Cuza Iași: „Strategia e o strategie de susținere a părinților, dar sunt multe forme de sprijin precizate în document. Pe de o parte, informarea, care e cea mai simplă, apoi consilierea parentală, care se referă la intervenția de tip unu la unu. Cursurile de parenting care înseamnă o suită de întâlniri succesive cu același grup de părinți. […] În cursuri nu e vorba despre a învăța părinții cum să fie părinți, ci dezvoltarea unui grup care să-și împărtășească experiențele personale. E mai mult decât un grup de suport, pentru că educatorul parental e doar un facilitator, el nu e expertul care învață părinții cum să-și educe copiii. Dar prin experiențele personale ale fiecărui părinte, pot fi identificate forme de sprijin. Vă dau un exemplu: orice părinte care merge la o ședință cu părinții la școală își dă seama că nu numai copilul lui nu învață. Pentru că, de obicei, părintele prin comparație are impresia că al lui copil nu învață și nu îi place. Când îi întâlnește pe ceilalți părinți, își dă seama că și ceilalți copii sunt la fel. (…)
Noi am colaborat cu multe autorități locale care au sprijinit programele de educație parentală. Numai că acum va fi și mai ușor, din punctul meu de vedere. De exemplu, legat de cursurile de educație parentală pe care le-am organizat noi până acum, sunt peste 38.000 de părinți participanți și peste 29.000 de întâlniri cu părinții. La un moment dat calculam, într-un an era vorba de 27 de întâlniri zilnice pe zi calendaristică.
Reporter: În câți ani ați ajuns la acest rezultat?
Ștefan Cojocaru: Asta a fost în ultimii 6 ani. Noi lucrăm din 2000 pe programe de parenting, dar în ultima perioadă am dezvoltat o platformă de monitorizare și atunci a fost mai ușor de contabilizat toate programele și toți participanții. E o activitate care are un efect terapeutic. Noi avem un studiu realizat cu UNICEF despre efectele educației parentale asupra părinților și a fost evident acest rezultat terapeutic clinic de participare la cursuri. Dar anul trecut am realizat un studiu despre influența educației parentale asupra culturii școlare. Școlile în care au lucrat educatori parentali și au organizat cursuri cu părinții au schimbat pur și simplu modul de relaționare a cadrelor didactice cu părinții. Părinții sunt mult mai responsivi la nevoile copiilor și ale școlii, iar profesorii sunt mult mai calzi în relaționare. De exemplu, în județul Bacău au fost vreo 16.000 de participanți, din care 25% bărbați, tați. E interesant, de ce? Pentru că la nivel național, din ceea ce am realizat noi până acum, participarea taților este de 19,7% în condițiile în care la nivel mondial media în țările dezvoltate e de 5,9%. Deci acest lucru ne demonstrează practic, deși ne menținem în retorica că tații nu sunt implicați în educația copiilor, dimpotrivă, tații au devenit din ce în ce mai implicați.
Reporter: Pe de altă parte, este important și să știm că și rolul campaniilor de marketing care au venit cu focus către mame au dus în zona aceasta de scindare din relațiile de cuplu, în care mamele au devenit mai preocupate că au fost ținta multor campanii încă de când au fost însărcinate. Și atunci cumva tații au accesat mai puține informați. E bine, dacă am ajuns cât de cât la o uniformizare și la o aliniere.
Ștefan Cojocaru: Asta înseamnă o evoluție fantastică a societății românești, iar educația parentală (…) noi am avut, de exemplu, comunități în județul Bacău în care au participat aproape toți părinții din comunitate, pentru că nu poți să schimbi o mentalitate și o cultură locală cu o intervenție punctuală care afectează foarte puțin părinți. De asta, de exemplu, din 2011, noi am preferat să formăm specialiști de la nivelul comunității locale, astfel încât să continue această activitate. Sunt școli în România unde sunt liste de așteptare ale părinților de participare la cursurile de educație parentală.
Reporter: E foarte important să ne spuneți și în ce fel ați măsurat rezultatele, pentru că e clar că ați făcut și niște măsurători ca urmare a acestor întâlniri. Deci ar fi un exemplu de bună practică pe care ministerul poate prelua. Cum ați măsurat rezultatele? Cum s-a îmbunătățit în acea comunitate evoluția copiilor în ceea ce privește succesul școlar, reducerea abandon școlar, diminuarea situațiilor de abuz de toate felurile?
Ștefan Cojocaru: O să vă dau un exemplu. O perioadă în care am lucrat cu 176 de școli împreună cu UNICEF, cu școlile cu cea mai mare rată de abandon școlar și cel mai mare absenteism. După 3 ani de intervenție, am avut școli care au ajuns la grad abandon școlar zero, unele dintre ele au și fost medaliate pentru rezultate deosebite și asta în comunități izolate, comunități retrase care nu au acces la resurse, dar cheia a fost tot la nivel local, adică implicarea cadrelor didactice, a asistenților sociali și a primăriilor.
De exemplu, în școlile în care am lucrat am măsurat nivelul de absenteism și fără a oferi niciun ajutor financiar familiilor, am măsurat pe aceleași cohorte de copii, iar de la un an la altul, la copiii ai căror părinți au participat la cursurile de educație parentală a scăzut cu 61% numărul de absențe. (…)
Pe de altă parte, sunt unele probleme extraordinar de importante, în care trebuie intervenit, de exemplu, pentru prevenirea consumului de droguri, pentru reducerea abuzului asupra copilului, pentru că, paradoxal, familia este cel mai abuziv mediu pentru copil. E vorba de sprijin pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare, unde nu stăm foarte bine, iar pentru a face aceste lucruri trebuie alocate resurse. În domeniul copilăriei se manifestă fenomenul acesta de centralitate periferică a copilăriei, care pare un paradox. Adică în discursul și retorica publică copilul reprezintă cea mai importantă resursă unei națiuni, dar specialiștii care lucrează cu copilul, de exemplu, sunt cel mai prost plătiți sau sunt cele mai puține resurse alocate serviciilor pentru copii.
Din punctul meu de vedere, strategia este esențială. De ce? Pentru că merge la nivelul bazei societății românești. Pentru că altfel calculatoare putem cumpăra tot timpul. Dar noi dacă nu schimbăm modul de a gândi al părinților, nu se schimbă relația cu copilul. Noi pornim de la principiul că întotdeauna părinții sunt bine intenționați. Ceea ce este important este să le oferim niște informații suplimentare și moduri de a gândi astfel încât să-și îmbunătățească relația cu copilul, să-l ajute să-și atingă potențialul. Noi folosim, de exemplu, și mie îmi place foarte mult metafora caleidoscopului. Ne uităm prin caleidoscop și vedem o anumită imagine. Dacă rotim caleidoscopul, vom vedea cu totul altă imagine. Dar ceea ce este interesant e că în caleidoscop nu se schimbă conținutul. Întotdeauna se schimbă realitățile atunci când ne schimbăm perspectiva din care abordăm”.
Informații de context
Recent, pe 31 octombrie anul acesta, Guvernul a adoptat Strategia de educație parentală 2024-2030, la jumătate de an de la lansarea în dezbatere publică a proiectului, strategie tergiversată de ani de zile de miniștrii care au fost la conducere.
În aprilie anul acesta a fost pus în consultare pentru a treia oară de Ministerul Educației, după ce precedentele 2 variante lansate în ultimii 6 ani au fost abandonate în mijlocul unor acuzații aduse de parte a societății civile și de cultele care au criticat abordările ca fiind progresiste și că ar introduce educația de gen în școală.
Este prima strategie de educație parentală adoptată în România, după multe încercări eșuate de-a lungul anilor. În cele 79 de pagini în care nu sunt menționați autorii, este folosit un limbaj de lemn și sunt aprecieri generaliste atât în privința viziunii, a obiectivelor și a impactului, iar măsurile nu sunt clar evidențiate, ci mai degrabă trasați responsabilii.
Strategia pune accent pe parentalitatea pozitivă și o definește ca fiind „un stil educativ care promovează un comportament parental bazat pe respectarea drepturilor copilului și interesului său superior, implicând găsirea unei căi de mijloc între autoritate și permisiune, pe baza unor reguli ce definesc, totodată, limite foarte precise, într-un climat de toleranță, înțelegere și sensibilitate”.
Documentul se adresează mai multor categorii de părinți: plecați la muncă în străinătate, categoria părinților și a copiilor victime ale violenței domestice, categoria părinților minori, categoria părinților aflați în precaritate economică sau a celor care au copii cu dizabilități/ CES și cu boli cronice, boli maligne sau alte afecțiuni care necesită spitalizare și/sau tratament/monitorizare ori aflați la recuperare.
În Strategie se estimează că impactul va fi „asupra dezvoltării potențialului copiilor – asupra comportamentelor prosociale, managementului eficient al riscurilor la care sunt expuși, rezultatelor școlare, încrederii în sine și în ceilalți ș.a. – vizând dezvoltarea armonioasă a copiilor și îmbunătățirea, pe termen mediu și lung, a calității vieţii lor şi a colectivităților din care aceștia fac parte.
De asemenea, este de așteptat adoptarea, de către părinți și copii, a unui stil de viață durabil, ceea ce presupune protejarea mediului, promovarea și respectarea drepturilor omului, a unei culturi a păcii și non-violenței, o mai bună calitate a vieții care include partajarea echitabilă a responsabilităților în cadrul familiei și concilierea obligațiilor profesionale cu viața personală și de familie.
Prin implementarea SNSP, ne propunem să generăm un impact semnificativ asupra părinților, încurajându-i să-și intensifice implicarea, să participe activ la procesul educațional, să colaboreze strâns cu ceilalți actori ai acestui proces, să ofere sprijin reciproc”, mai scrie în document.
Strategia Națională pentru Susținerea Părinților poate fi consultată aici.
Foto: © Vitalii Shkurko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Redacția
Diana Ghimiși