La 34 de ani de la căderea comunismului, în București a fost inaugurat grupul statuar dedicat memoriei Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca, două voci cunoscute ale exilului românesc de dinainte de 1989 ce transmiteau de la postul de Radio Europa Liberă, relatează G4Media.ro.
Monumentul, creat simbolic la 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, este unul printre rarele sculpturi de artă contemporană ale Bucureștiului ce are un postament lung, sub forma unei bănci, care le oferă trecătorilor posibilitatea să se așeze alături de personalitățile evocate.
Inițiat de filosoful Gabriel Liiceanu, prieten al cuplului Lovinescu-Ierunca, și susținut din fonduri private, grupul statuar a fost donat orașului București de către Fundația Humanitas. Primăria Capitalei a contribuit cu alocarea spațiului urban unde a fost amplasat, respectiv în scuarul de la intersecția a trei străzi din cartierul Cotroceni: dr. Dimitrie Drăghicescu, dr. Petre Herescu și dr. Romniceanu.
Grupul statuar Lovinescu-Ierunca, realizat din bronz și inox de sculptorul Virgil Scripcariu, are trei elemente simbolice: statuile în mărime naturală ale celor doi scriitori și oameni de radio, reprezentați tineri, învăluiți într-o mantie din inox, bătută cu toporișca, după cum spunea Gabriel Liiceanu, care reprezintă trecerea împreună prin viață și un arbore al harpiilor, al răului, unde sunt înfățișate figurile de securiști, cu capete de bărbați „îmbătrâniți în rele” și corpuri de pasăre. Unul dintre securiștii înfățișați în arborele răului are un corespondent în realitate, este chipul lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, cunoscutul academician colaborator al Securității.
FOTO și articolul integral, pe G4Media.ro.
Citește și:
Profesorul George Ardeleanu de la Facultatea de Litere a Universității din București și Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, câștigătorii premiului literar „Monica Lovinescu”, decernat la prima ediție
Redacția
Ioana Nicolescu
C.I.
Diana Ghimiși
7 comments
@carcotasu, răspuns la intervenția sa din 12 februarie 2024 la 21:05
Iată de ce mă hotărâsem (și-acum, după “comentariul” tău, regret că nu mi-am respectat hotărârea) de a nu mai intra pe site-urile de socializare și mass-media românești. Ca să nu mai dau de specimene ca tine, zmei în spatele tastaturilor, ce se cred deținătorii adevărurilor absolute, dar în realitate sunt niște frustrați cu mentalități și moduri de exprimare tipice “băieților de cartier” și care au lipsuri majore în cultură și educație – în mod special reiese lipsa celor șapte ani de-acasă… Și care, atunci când nu mai au argumente apelează la (deja) clasica și prea bine cunoscuta miștocăreală plină de bădărănie mioritică.
Zici că sunt sofisticat. Probabil pentru că încerc să înțeleg (și dacă nu mă duce pe mine capul, apelez la alții mai pricepuți) și mă documentez în deslușirea unor semnificații, iar apoi trec prin filtrul gândirii și gusturilor personale aceste semnificații, le decelez (cred că tu trebuie să consulți DEX-ul pentru ca să înțelegi semnificațiile figurative), analizez modul de realizare a acestora și decid ce-mi place (sau nu) și cauzele. Și iau/dau un verdict final din punctul meu de vedere și potrivit sensibilității și gusturilor mele. Dar acesta este un proces intelectual prea complicat pentru mulți (din păcate pentru prea mulți) din generațiile care mi-au urmat și care dau prea mult de lucru celor câțiva neuroni activi pe care-i mai ai… Și-atunci dai frâu liber lenei și superficialității și zici ceva, așa… mai mult ca să te bagi în seamă, dar fără explicații… că oricum este prea complicat.
Și un ultim sfat (de care știu dinainte că n-o să ții cont) – până să te aventurezi pe tărâmul comunicării în alte graiuri (renunță oricum de a mai reproduce papagalicește replici reținute de prin filme, probabil prioritar de acțiune…) încearcă (am serioase dubii că vei reuși…) să înveți a scrie și a vorbi corect ROMÂNEȘTE ! Mai ales pe un site dedicat educației culturale !
Probabil va urma un POTOP de înjurături, dar nu mai contează, aceasta fiind ultima mea intervenție aici.
P.S. În atenția EDUPEDU
Încercați, totuși să respectați o ordine temporală a comentariilor. Cel puțin ultimul comentariu al carcotașului apare complet aiurea în capul listei, de parc-ar fi primul !
Ar trebui citite atent datele de apariție pentru a reconstitui ordinea firească a acestora.
@TG. Te-nseli, bai, sofisticatule ! Corect se scrie “ideaua”. Capisci ?
cu toate explicatiile “filozofului” Liiceanu, statuia are un aspect hidos; daca doar atata poate produce “inspiratia” unui filozof in ceea ce priveste reprezentarea statuara a unei “idei”, atunci…mai bine lipsa.
O initiativa ce onoreaza amintirea celor doua personalitati remarcabile ,dar si pe toti cei ce au participat la realizarea groupului statuar.
Îmi cer scuze “avant la lettre”, dar nu pot agrea rezultatul final al acestui act comemorativ (în ultimă instanță – asta este) – statuia de un realism grotesc realizată pentru imortalizarea (întru eternitate) în conștiința noastră, a două remarcabile personalități ale spiritualității românești – Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.
Să fie clar, nu este un reproș adresat realizatorului acestui grup statuar – maestrul Virgil Scripcariu. Nu sunt nici pe departe un cunoscător al artelor plastice. Singurul domeniu în care aș putea să-mi manifest pseudo-cunoașterea mea de amator (de fapt doar meloman înrăit…) este cel al muzicii clasice, dar nici măcar aici nu mi-aș permite o caracterizare vizuală clară, vizavi de oricare din marile genii ale MUZICII clasice. Deci, revenind, nu este nici pe departe un reproș adresat realizatorului, care a realizat excelent ceea ce i-a fost propus/comandat de dl. Gabriel Liiceanu. Realizarea plastică (respectiv mesajul transmis) este, după umila mea opinie de necunoscător, mai mult decât impresionantă – este de-a dreptul covârșitoare ! Mai curând este o recuzare a păstrării ei în memoria asociativă vizavi de personalitățile cărora leste dedicată.
Problema mea este următoarea: oare aceasta este imaginea pe care trebuie musai să o asociem acestor doi mari oameni de cultură și pe are să o transmitem de-a lungul veacurilor în eternitate ? Pentru că, deocamdată, este singurul mesaj artistic plastic dedicat acestora. Și nu prea cred să fie prea curând (mai degrabă niciodată…) vreun altul în continuare… Din păcate.
Așadar, când creem ceva ce trebuie să ne mențină memoria trează vizavi de existența și realizările unor mai mult decât remarcabili oameni de cultură, trebuie să creem neapărat un mesaj artistic ce reliefează în prim plan cele mai sumbre aspecte ale existenței lor ? Prin similitudine cu domeniul muzical de care aminteam mai-nainte, dac-ar fi vorba de Beethoven, chiar trebuie să punem în evidență angoasele create de surzenia incipientă încă de la vârsta de 28 de ani ? Chiar ar trebui să subliniem, respectiv să dedicăm un monument artistic aspectelor grotești create de o astfel de deficiență, respectiv luptei titanice dusă de un compozitor cu o astfel de deficiență ? Toate realizările plastice dedicate acestui geniu componistic subliniază/sugerează (sau încearcă să o facă) CREATIVITATEA sa sublimă (adică aspectul luminos). Și, mai mult, n-am văzut nimic grotesc realizat pe tema surdității sale.
Revenind la cele două mari personalități, chiar nu aveam de relevat altceva (pro memoria) semnificativ decât lupta lor (de altminteri demnă de toată lauda) cu sumbrele figuri ale securității comuniste ? Nu era oare (părerea mea) mai nimerit un mesaj luminos referitor la lupta lor, la fel de acerbă, dusă pentru promovarea Culturii și Personalității, în alt mod ? De ce ar trebui să ne aducem aminte de ei într-un mod așa de sumbru ? Chiar nu se putea găsi o altă modalitate, ceva mai luminoasă, dar la fel de mobilizatoare ?
Cu regret trebuie să mărturisesc că simplul mesaj (deși cutremurător și foarte sugestiv) al acestui grup statuar nu m-ar putea face să revin pentru a-l admira. Pentru că, totuși, nu întrunește nici calitățile artistice ale unei Pietà, cel puțin la fel de triste (în fond acolo este ilustrată durerea unei mame în fața corpului neînsuflețit al fiului ei…), realizate de Michelangelo.
Oricum, trebuie să menționez că după vederea acestui grup statuar am plecat cu un sentiment sumbru greu de definit…în nici un caz benefic. Nu pot afirma că trebuia să plec neapărat cu un surâs pe buze, dar nici cu un gust de tristețe amară – apropo de cele două mari personalități. La urma urmelor este, totuși, vorba de celebrarea comemorativă luminoasă a acestora. Dacă nu prin mesaj, măcar prin realizare artistică.
@TG. Nu era nevoie de acest potop de cuvinte ca sa exprimi ideia ca acest grup statuar e un esec penibil.
@carcotasul
Este posibil să mă repet, deoarece nu sunt sigur dacă răspunsul meu a fost deja tipărit (posibil să fi făcut o oarecare bâlbă prin răspunsurile ce se pot face direct din mail). Voi încerca să reproduc ideatic acel prim răspuns.
Ești un adevărat cârcotaș… Bravo ! Și pe mine mă botezaseră la fel colegii de la institutul național de R&D la care lucram, atunci când îmi dădeau spre corectare lucrări de-ale lor.
În comentariul meu am încercat să apreciez atât aspectele pozitive (care există, totuși, oricât te-ar deranja pe tine…), dar mai ales să reliefez aspectele negative ale acestei lucrări. Ce să-i faci, ăsta este cusurul meu (coane Fănică, vorba lui nenea Iancu…), îmi place să fiu cât mai exact și explicit. A fi lapidar poate fi considerată o calitate atâta timp cât nu omite nici aspectele pozitive ale unui subiect, nici explicațiile lămuritoare unei anume categorisiri negative.
Regret POTOPUL de cuvinte, atât al primei intervenții, cât și al prezentei.
Și doar îmi propusesem cândva să nu mai intru pe site-urile de socializare sau mass-media, pentru a nu suprasolicita puținătatea neuronilor anumitor cititori sau membri comunitari.
Apropo – ideia de care pomeneai în răspunsul tău, se scrie de fapt ideea…