Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, anunță Orban. Concursul național de angajare în învățământ, numit titularizare, este suspendat dacă legea rămâne în forma actuală

Foto: Marília Castelli - Unsplash.com

Premierul Ludovic Orban a anunțat sâmbătă că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, potrivit G4Media.ro. Legea care impune starea de alertă în România prevede faptul că în această perioadă niciun concurs de angajare nu poate fi organizat în instituțiile publice. Potrivit unei analize Edupedu.ro, asta înseamă că nu poate fi organizat nici concursul național de angajare în învățământ, numit titularizare, dacă legea rămâne în forma actuală.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că ”vom cere stare de alertă pentru 30 de zile”, declarându-se încrezător că va exista în Parlament o majoritate care să înţeleagă ”că nu pot pune în pericol viaţa şi sănătatea românilor numai ca să să obţină câştiguri ieftine, de natură politico-electorală”.

Legea 55/2020 care reglementează starea de alertă pe teritoriul României prevede la articolul 27, alineatul 3 următoarele:

„Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și la art. 11 și 12”.

Excepțiile despre care se menționează în articol sunt doar în cazurile în care instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor, sau pentru numiri în funcții publice, ori pentru angajări în ministerul Sănătății – vezi aici detalii despre aceste excepții

Cert este că nicio excepție nu permite desfășurarea concursurilor de angajare în școli. Concursul național de titularizare este concursul de angajare în sistemul de învățământ, adică în instituțiile publice de învățământ. Oficial acesta se numește „concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar”.

Deja primele etape ale acestui concurs au început pe 29 mai, când lista posturilor a fost actualizată, apoi pe 5 iunie, când pe site-ul minsiterului a fost publicată lista cadrelor didactice titulare care au depus cereri de pretransfer.

Potrivit Metodologiei în vigoare pentru Titularizare, aceasta reglementează:

Calendarul complet al concursului de Titularizare 2020 poate fi văzut aici. 

Conform legii 55/2020, etapele care au loc în acest moment legate de concursul național de angajare în învățământ ar putea fi contrare legii.

Concret, din 18 iunie începe ocuparea prin concurs național a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, potrivit calendarului oficial:

a) verificarea și afișarea, la sediul inspectoratului școlar și pe pagina web a inspectoratului școlar, a listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs;

Termen: 18 iunie 2020

b) înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la inspectoratele școlare; verificarea și avizarea dosarelor de înscriere a candidaților de către comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului;

Perioada: 18-29 iunie 2020

Notă: În perioada 18-29 iunie 2020 pot depune dosare de înscriere și cadrele didactice titulare a căror reducere de activitate se constată până la data de 28 iunie 2020.

c) afișarea pe site-ul inspectoratelor școlare a datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic a candidaților înscriși la concursul național;

Termen: 1 iulie 2020

d) depunerea, la inspectoratele școlare, a adeverințelor de absolvire de către absolvenții promoției 2020/absolvenții 2020 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic și corectarea datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic la solicitarea candidaților;

e) corectarea datelor de înscriere în sistemul informatic, la solicitarea candidaților, dacă este cazul;

f) organizarea și desfășurarea probelor orale eliminatorii la nivelul inspectoratului școlar;

Perioada: 1-9 iulie 2020

2. Candidații care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până cel târziu la data de 9 iulie 2020.

3. În mod excepțional, absolvenții promoției 2020 (ai studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică și să valideze fișa de înscriere în ziua susținerii probei scrise. Absolvenții promoției 2020 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe site-ul și la avizierele inspectoratelor școlare, a listei candidaților înscriși, a cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscris(e) la concursul național care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate și a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice, precum și a rezultatelor la probele orale;

Termen: 10 iulie 2020

Examenul scris pentru Titularizare, o etapă a concursului de angajare în instituțiile publice de învățământ, este programat pentru data de 15 iulie, iar starea de alertă ar putea fi prelungită cu 30 de zile, pe baza legii existente, exact până în jurul datei de 15 iulie.

În consecință, dacă Legea 55/2020 nu va fi modificată, concursul național de angajare în sistemul de învățământ nu va putea avea loc decât după ridicarea stării de alertă.

Edupedu.ro a solicitat încă din 9 iunie ministrului Educației și Ministerului Educației un răspuns legat de acest subiect. Am întrebat cum este afectat concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar? De asemenea, cum este afectat concursul de angajare în învățământ dacă starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis și acum premierul Ludovic Orban? Când vom primi răspunsul îl vom publica.

Foto: Photo by Marília Castelli on Unsplash

Exit mobile version