Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru acordarea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, propuse de CNATDCU, au fost puse în consultare publică cu întârziere, de către Ministerul Educaţiei. Termenul inițial a fost 1 noiembrie 2023, conform ordinului nr. 6.072, apoi au fost amânate pentru 2 februarie 2024, prin alt ordin de ministru.
Finalizarea standardelor minimale de către comisii era așteptată în decembrie 2023, iar „la sfârșit de ianuarie, probabil, va fi emis ordinul de ministru” prin care acestea să intre în vigoare, declara pentru Edupedu.ro, vicepreședintele CNATDCU Dorel Banabic, pe 23 noiembrie.
Însă, Guvernul a amânat mai multe măsuri care pun în aplicare legile educației, printre care și standardele minimale naționale, prin OUG nr. 115 din 14 decembrie 2023, Ministerul Educației stabilind ulterior termenul de 2 februarie 2024, prin ordinul de ministru 3.069.
Universitățile tehnice au criticat modul în care au fost elaborate, la CNATDCU, standardele minimale și structura CNATDCU, pe care au calificat-o drept „greoaie, nefuncțională”, în noiembrie 2023. Acestea contestau abordarea “top-down”, existența unor “excepții dedicate anumitor comisii” și unele prevederi legate de articolele publicate.
Standardele minimale pentru diploma de doctor, titlurile de conferențiar și profesor universitar și atestatul de abilitare
Propunerile CNATDCU de standarde minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învățământul superior, a atestatului de abilitare, precum și a diplomei de doctor, elaborate de CNATDCU în temeiul prevederilor art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului superior nr. 199/ 2023, cu modificările și completările ulterioare:
Standarde minimale naționale pentru Diploma de Doctor
Standarde minimale naționale pentru Conferențiar universitar
Standarde minimale naționale pentru Profesor universitar
Standarde minimale naționale pentru atestatul de Abilitare
„Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise până în data de 22 martie a.c., inclusiv, pe adresa de e-mail dgis@edu.gov.ro.
Ulterior acestei consultări publice, standardele minimale naționale necesare și obligatorii vor fi aprobate prin ordin de ministru”, conform Ministerului Educației.