Standardele „sunt prevăzute în lege, reușim, sper eu, să le facem până la finalul anului 2023, ne-am angajat, este un program finanțat din fonduri europene”, a anunțat secretarul de stat Bogdan Cristescu în cadrul unei conferințe. Acesta a spus că vor fi inițial făcute standardele pentru învățământul primar și gimnazial, apoi pentru liceu.
Standardele curriculare și standardele de evaluare eu drept scop evaluarea unitară a elevilor, indiferent de școala pe care o urmează, doar prin raportare la programa școlară. Profesorii ar trebui să știe în urma acestui demers pentru ce anume trebuie să dea o anumită notă și vor ști in ce masura competențele urmarite de programă sunt dezvoltate la copil și în clasă.
„Vom facem standardele pentru programele existențe în acest moment, primar și gimnaziu, și vom continua bineînțeles pentru liceu, pe măsură ce planul cadru și programele școlare de liceu vor fi dezvoltate și vor fi implementate”, a precizat secretarul de stat.
„Așa cum știm cu toții, în completarea programelor școlare avem nevoie de standarde: standarde de învățare și apoi standarde de evaluare. Ce arată aceste standarde? Legat de fiecare competență, competență generală specifică, profesorii și elevii trebuie să știe și vor ști ceea ce au de făcut și ceea ce au de învățat. Legat de aceste lucruri, sigur vom avea și tranșe de note sau tranșe de evaluare, pentru a vedea la fiecare lucru știut ce notă luăm. De aceea sunt standardele”, a spus Bogdan Cristescu.
Reporter: Apropo de evaluarea standardizată, ne puteți spune când vom avea propria platformă?
Sorin Cîmpeanu: Decembrie 2023. Am răspuns greșit? (către Bogdan Cristescu)
Bogdan Cristescu: Nu. Și sperăm să avem și prin PNRR, de asta este foarte important, că au fost îndeplinite jaloanele, este prevăzută platformă de evaluare standardizată, dar vă dați seama, pentru a implementa o asemenea platformă, este nevoie de o foarte clară schimbare de abordare, de mentalitate. Dacă faceți comparația cu evaluarea internațională, cum este PISA, cum este PIRLS (n.red Progress in International Reading Literacy Study), TIMSS-ul (n.red. Trends in International Mathematics and Science Study), veți vedea că acolo itemii sunt secreți, tocmai pentru a putea face comparații intergeneraționale, avem niște itemi care se repetă, itemi ancoră. Va fi suficient de ciudat să nu vedem subiectele și să nu credem că le ascunde cineva, pentru că e o greșeală, dar va trebui să ne obișnuim și cu asta”.
Intervenția lui Bogdan Cristescu, în video de mai jos, la minutul 37:44:
Ministerul Educație a anunțat recent că a fost semnat contractul cu fonduri europene pentru realizarea standardelor curriculare și de evaluare, despre care Edupedu.ro a scris aici.
„Consolidarea standardelor curriculare de învăţare şi aplicarea lor ca un punct de referinţă cheie pentru dezvoltarea examinărilor şi evaluărilor naţionale şi a practicilor didactice ale profesorilor vor pune bazele unor evaluări ce sprijină noua viziune a învăţării centrate pe elev. Alinierea practicilor de evaluare la noul curriculum va presupune şi revizuirea examenelor naţionale cu miză mare”, potrivit textului care face astfel referire la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și la Bacalaureat.
Amintim că lucrările elevilor din Dâmbovița au fost corectate digitalizat la Evaluarea Națională 2022, iar cele din Călărași, la Bacalaureat 2022.
Ce înseamnă corectarea digitalizată
Lucrarea este rezolvată pe hârtie, iar apoi este scanată în fața elevului. După ce va fi scanată, lucrarea vor fi transmisă pe o platformă în sistem securizat către evaluatori, după cum spunea în luna mai Sorin Cîmpeanu. Profesorii corectori nu se cunosc între ei.
În cazul corectării digitalizate, dacă diferența de notare dintre cei doi corectori este mai mare de un punct, atunci lucrarea este direcționată automat către alți doi corectori, după cum a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Sorin Ion: „În cazul în care diferența depășește un punct, automat diferența de punctaj se sesizează de către platformă și este redirecționată către alți doi evaluatori pe care îi avem de rezervă.” Mai multe detalii aici.
Ce sunt standardele de evaluare
Amintim că Radu Szekely, consilierul ministrului Educației, spunea în luna ianuarie a anului curent că profesorul va trebui să dea notele în funcție de standarde dezvoltate pentru competențele respectivei materii.
Atunci acesta spunea că se lucrează la elaborarea unor standarde de evaluare pentru limba română, matematică și muzică: „Ce ne lipsește nouă și ceea ce încearcă acum să facă Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație este să elaboreze standarde pentru câteva discipline – din informațiile mele se lucrează acum pe română, matematică și muzică. O să mă întrebați poate de ce muzica? Pentru a vedea, într-adevăr, cum abordăm și acea parte mai puțin tehnică a evaluării într-un standard, adică acolo unde este vorba de creativitate și talent”.
Radu Szekely a mai subliniat că standardele urmează elaborate până la vară și să fie pilotate de anul școlar viitor: „Aș vrea să spun că vor fi pilotate în anul școlar viitor, însă nu-mi place să promit lucruri de care nu sunt absolut sigur. Intenția aceasta este: să fie elaborate până în vară și să fie pilotate în anul școlar viitor, într-o serie de școli pentru a vedea dacă funcționează și sunt elaborate pe gimnaziu deocamdată, pentru că acolo avem și planurile cadru noi și curriculumul nou. N-aș băga mâna în foc, deși specialiștii lucrează la ele”.
„Estimările colegilor – care lucrează deja de un an de zile pe standardele acestea – sunt că probabil în toamnă vom putea într-un număr de școli să începem să pilotăm aceste standarde pentru a vedea cum funcționează și pe urmă urmează o perioadă de calibrare, care va dura încă un an-doi, după care dezvoltarea instrumentelor. Acele deadline-uri din PNRR se referă la implementarea lor. În cinci ani de zile ar trebui să le avem implementate (…)”, a mai completat consilierul ministrului Educației.
Cine este Bogdan Cristescu
La începutul acestei săptămâni a apărut în Monitorul Oficial numirea lui Bogdan Cristescu pe postul de secretar de stat pentru proiecte cu fonduri europene.
Bogdan Cristescu vine astfel în locul Mariei Manea, cea care și-a dat demisia din funcție în urmă cu o lună și jumătate.
Ministerul Educației are în prezent 6 secretari de stat și doi subsecretari: Antoneta-Georgina Bolchiș (PSD), Sorin Ion (PNL), Kallos Zoltan (UDMR), Florian Lixandru (PSD), Gigel Paraschiv (PNL) și Bogdan Cristescu.
Cristescu a avut ieșiri publice foarte rare, cea mai recentă declarație notabilă fiind în iunie 2021, la prezentarea datelor testării internaționale TIMSS, când a demontat „mitul” foarte des invocat pentru slabele performanțe ale elevilor români la testările internaționale, cum sunt PISA sau TIMSS, conform căruia „noi nu am preda elevilor conținuturile pe care le evaluează acele teste”. „Dar 86% din conținuturile evaluate în studiul internațional se regăsesc în programa din România, față de 72% cât este media internațională și față de 46% cât este în Finlanda”, a declarat atunci acesta.
Citește și:
Secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre profesorii care au corectat greșit la BAC 2022: Scopul nu este să-i pedepsim, sunt colegii noștri. Ei evaluează zi de zi elevi, nu evaluează o dată pe an la bacalaureat
Ministrul Educației spune că ar trebui ca la Evaluarea Națională 2023 toate lucrările elevilor să fie corectate digitalizat
Standardele curriculare și de evaluare asociate programei școlare vor fi făcute de Ministerul Educației printr-un proiect cu finanțare europeană / Surse: Proiectul a fost semnat
Standarde de evaluare pentru clasa a V-a, propuse în consultare de către proiectul Merito. Descarcă documentele pentru Limba română, Matematică și Muzică
Foto: 6080663 / Old © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
3 comments
Toate bune și frumoase, în TEORIE.
Cine a împiedicat ca să verifice aplicarea standardelor curiculare și de evaluare concepute și apărute în anul 2000 ?
La fel și acum CINE va împiedica să se verifice modul cum sunt aplicate standardele curriculare și de valuare la clasă ?
Răspunsul este UNUL singur – INSPECTORII de specialitate pentru a nu își strica relațiile cu „colegii” de breaslă.
Deci, dacă NU se stabilesc foarte clar DREPTURILE și OBLIGAȚIILE inspectorului și profesorului de specialitate NU se va întâmpla nimic nou.
Apropo de evaluarea standardizată ce se mai aude de testele acelea făcute de o firma privata la începutul lui Iunie? Au promis ca rezultatele vor fi publice si au promis niște rapoarte, unde sunt acestea? Nici copii, nici profesorii nu au primit nimic, chiar așa de mare sa fi fost dezastrul încât încearcă sa ascundă sub preș rezultatele!
Am primit rezultatele pe gmail sau dacă elevii intră pe site se pot uita la rezultate!