Indemnizația și concediul de la stat pentru părinții care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii aflați în școala online, vor fi aprobate săptămâna viitoare de Guvern, anunță ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceasta a declarat într-o conferință de presă că „vor primi 75% din venitul mediu brut”, „cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă”.
„Săptămâna viitoare, în ședința de Guvern, vom adopta Ordonanța de urgență prin care să reluăm sprijinul pentru părinții care stau acasă cu copiii, care desfășoară școala online. Este aceeași formulă ca în perioada stării de urgență: 75% din venitul mediu brut, dar nu mai puțin de 2.500 de lei, cu condiția ca părinții să nu fie în telemuncă”, a spus Raluca Turcan.
Declarația ministrului muncii vine după ce premierul Florin Cîțu a anunțat și el că „dacă mergem în această direcție și vor fi școli sau clase închise, iar elevii ar trebui să stea acasă, aveam o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susține financiar o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era. Vom reveni cu această măsură pe perioada în care părinții ar trebui să stea acasă cu copiii, dacă se închide școala pe motiv de COVID. Măsurile există, le-am folosit și anul trecut, le folosim și anul acesta, resurse bugetare există”.
Declarațiile vin în contextul în care 17.658 de elevi au fost deja în online săptămâna aceasta, potrivit datelor Ministerului Educației, iar alți peste 7.000 au fost online în prima săptămână de școală. Pentru părinții acestor copii nu a existat nicio opțiune.
În plus, săptămâna viitoare sunt anunțate 54 de localități cu incidență peste 6 la mie, iar în acestea toți elevii vor trece la școala online.
Măsura prin care se acordau zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică erau suspendate, a fost valabilă doar până la data de 30 iunie 2021, conform Ordonanței de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.