Spor de calculator pentru profesori, asta solicită Guvernului în plină campanie electorală Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Printr-o adresă obținută de Edupedu.ro, FSLI reclamă faptul că “gradul de nemulțumire al salariaților este din ce în ce mai mare” și cere spor pentru condiți de muncă, sub pretextul că desfășurarea școlii online presupune o perioadă îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise de dispozitivele electronice personale, pe care le folosesc în activitatea profesională.
Sindicatele FSLI încep adresa depusă la Guvern pe 11 noiembrie printr-un avertisment “gradul de nemulțumire al salariaților este din ce în ce mai mare, în condițiile în care Guvernul României nu a avut, printre priorități, personalul din învățământ”.
Cele două probleme care au atras nemulțumirile sunt: “neacordarea majorării salariale care se cuvenea, începând cu data de 1 septembrie 2020, personalului didactic și, nu în ultimul rând, atacarea la Curtea Constituțională a României a proiectului de lege privind acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ”
Așa că în plină campanie electorală FSLI spune că “este momentul ca guvernanții să înțeleagă că trebuie investit în educație, dacă nu se va pune capăt subfinanțării permanente a sistemului de învățământ, consecințele le vor resimți copiii noștri”, motivandu-se asadar acest spor de calculator.
În cererea sindicatelor “investiția” înseamnă “dotarea tehnică a celor care sunt responsabil de actul educațional, dar și în stimularea financiara personalului din învățământ”.
Concret, FSLI solicită modificarea Hotărârii de Guvern 34/2018, astfel încât “să fie consacrat sporul pentru condiții de muncă pentru că personalul didactic care, în contextul epidemiologic actual, își desfășoară activitățile didactice în sistem online”.
Sporul este justificat de expunerea la radiații, potrivit FSLI
“Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, de la începerea anului școlar 2020-2021, multe unități au funcționat în scenariul doi sau trei, iar pentru următoarele 30 de zile și nu numai, actul educațional se va desfășura la nivel național exclusiv online, ceea ce presupune o perioadă îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise de dispozitivul/dispozitivele electronice pe care pe care fiecare le deține, prin resurse financiare proprii și pe care le utilizează în activitatea profesională.
În context nu este exprimată nicio îngrijorare despre o eventuală expunere a elevilor la aceleși condiții de școală online ca și profesorii.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că se impune modificarea HG astfel încât să fie prevăzut cuantumul sporului de care trebuie să beneficieze personalul didactic care în realizarea sarcinilor de serviciu utilizează dispozitivele electronice”, potrivit adresei depuse la Guvern.
Ce mai cere sindicatul:
- asigurarea de laptopuri fiecărui profesor, potrivit legii 109/2020 (nicio mențiune despre faptul că obligația legală a Ministerului Educației de a asigura dispozitive “la cerere” se referă și la elevi)
- “Guvernul României să prevadă în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 fondurile necesare acordării personalului didactic, începând cu 1 ianuarie 2021, a salariilor de bază prevăzute în Legea cadru 153/2017 pentru anul 2022 salarii de care această categorie socio profesională ar fi trebuit să beneficieze de la data de 1 septembrie 2020, dar a căror acordare a fost amânată de executiv”
- eliminarea limitării sporurilor la alt salariu decât cel de bază flat în plată.
Reamintim că fiecare membru de sindicat plătește o cotizație care se reține automat din salariu, în cele mai multe cazuri, cotizație calculată la salariul brut, inclusiv sporuri, și care reprezintă până la 1% din venitul lunar brut. Cu cât acest venit e mai mare, cu atât cotizația crește.
Foto: Pixabay.com