Spații-festival de teatru, arte și dezvoltare personală pentru adolescenți, în 9 orașe din țară / Înscrieri până pe 3 august la atelierele deschise din Alexandria

Foto: captură ideoideis.ro/festivalul

Festivalul Național de Teatru Tânăr “Ideo Ideis” se organizează anul acesta între 9 și 15 august în nouă orașe din țară, pentru adolescenții pasionați de teatru și film. În această săptămână, comunități de liceeni din București, Buzău, Constanța, Brașov, Sibiu, Baia-Mare, Alexandria, Botoșani și Bacău vor avea parte de experiențe de autocunoaștere prin teatru și arte alăturate. Totodată, în Alexandria vor mai avea loc și ateliere gratuite deschise nu numai elevilor de liceu, ci și copiilor mai mici și părinților.

Trupele care își desfășoară activitatea în cadrul festivalului de teatru sunt deja formate, însă până marți, 3 august, la miezul nopții, se așteaptă înscrieri la atelierele Art & Play din Alexandria (10-13 august) care așteaptă în jur 240 de participanți și care vor include, conform organizatorilor:

Printre mentorii care vor coordona participanții se numără: Cătălin Moise, vlogger și pasionat de oratorie, Dumitru Domocos, antreprenor, Diana Filimon – filolog și trainer în storytelling -, Anca Munteanu – actriță – și Mara Zurbagiu, designer grafic și ilustrator. Detaliile complete despre activități se găsesc pe site.

Foto: Facebook.com

“De-a lungul celor 15 ani de existență, Ideo Ideis a creat spațiul în care peste 3000 de adolescenți pasionați de teatru și arte alăturate, au întâlnit profesioniști care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocația lor și de ei înșiși. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri – festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând, astfel, nevoia de proiecte culturale în orașele prea puțin expuse la astfel de evenimente“, se arată într-un comunicat de presă.

Alexandria rămâne nucleul festivalului și pentru ediția 2021, întrucât din cauza pandemiei, în 2020, nu s-au putut aduce toți tinerii la Alexandria, dar aceștia s-au întâlnit în orașele mari din țară, cu “headquarters” și organizare din județul Teleorman, precizează Silvia Guță, coordonatoare a atelierelor de experiențe, pentru EduPedu.ro.

“Astfel, programul festivalului este concentrat pe ateliere de măiestrie, întâlniri cu mentori și dezbateri pe idei culturale diverse. Spectacolele de teatru și proiecțiile de film vor fi și ele prezente în cele șapte zile de desfășurare, continuând să aducă la Alexandria subiecte de interes, în rezonanță cu tema festivalului și explorările personale ale adolescenților participanți”, mai menționează comunicatul.

Festivalul a apărut acum 16 ani și speră să atragă din ce în ce mai mulți adolescenți pe care îi apropie aceleași pasiuni – artistice, legate de psihologie, de interacțiune socială – tineri care, în orașele lor, nu au acces la intervenții culturale așa cum și-ar dori să aibă.

Despre “Ideo Ideis”

Festivalul Național de Teatru Tânăr face parte dintr-un manifest artistic și social care s-a cristalizat în 2021, folosindu-se de experiența și avântul ultimilor 15 ani. Astfel, “Ideo Ideis” devine mai mult decât un festival, păstrând nucleul care l-a consacrat, și anume evenimentul de vară din Alexandria, dar construiește o structură bazată pe șase piloni principali: tabăra de arte performative și revelații, festivalul de teatru tânăr, capsule de teatru și deșteptări, laboratorul de explorare personală prin teatru și arte alăturate, producții de teatru, filme și inclasabile și teatrul tânăr – un teatru fizic, cu sediul în București.

Citește și:
Elevii din două landuri germane se întorc deja, luni, la școală. În ce condiții? Mască obligatorie și testări periodice, dispute privind vaccinarea și pregătirile pentru online
Copiii lăsați de părinți să umble singuri la distanțe mai mari de casă ajung, la maturitate, să se orienteze mai ușor în spațiu decât cei ținuți mai mult sub control – studiu
Finlanda extinde școala obligatorie până la finalul liceului. Mesajul principal în comunicarea reformei: avantajele pe care le au elevii, de la gratuități la acces pe piața muncii
Fără plastic: zeci de localuri și magazine unde poți să bei gratuit apă filtrată în București dacă îți aduci sticla reutilizabilă / Cum devii locație parteneră
Exit mobile version