Sorin Cîmpeanu susține că, la București, specialiștii prevăd depășirea pragului de 6/1000 în octombrie pe o perioadă “de 10-12-14 zile, după care ne putem întoarce la școală cu prezență fizică”

7.325 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reluat luni seară, într-o intervenție la B1 TV, estimările că în București pragul epidemiologic de 6/1000 va atins în a doua jumătate a lunii octombrie, moment din care “școlile vor trebui să treacă în online”. El a susținut, cu aceeași ocazie, că “previziunile specialiștilor spun” că închiderea școlilor nu ar urma să fie de durată: depășirea pragului” va fi pe o perioadă relativ scurtă, de 10-12-14 zile, după care ne putem întoarce la școală cu prezență fizică”.

Sorin Cîmpeanu la B1 TV:

  • “Dacă se păstrează viteza de creștere în București, spre exemplu, strict matematic vorbind, în a doua jumătate a lunii octombrie vom ajunge la nivelul de 6/1000, nivel de la care, din păcate, școlile vor trebui să treacă în online. Din fericire, previziunile specialiștilor spun că în această situație, de nedorit, în care se va atinge pragul de 6/1000, depășirea acestuia va fi pe o perioadă relativ scurtă, de 10-12-14 zile, după care ne putem întoarce la școală cu prezență fizică, pentru a nu continua pierderile pe care le-am avut.”

Ministrul vorbise și duminică seară, la Digi 24, despre necesitatea ca școlile din București să se închidă când pragul de 6/1000 va fi cel mai probabil atins în octombrie. El a spus cu acea ocazie că “este posibil ca în București, în a doua jumătate a lunii octombrie, să ajungem la pragul de 6 la 1000, prag de la care, din păcate, școlile vor trebui să treacă în online până rata de infectare va coborî”.

Sorin Cîmpeanu a făcut declarațiile în contextul în care alți doi oficiali au abordat subiectul, la sfârșitul săptămânii trecute, prin prisma nevoii desfășurării școlii față în față:

  • Întrebat despre deschiderea școlilor în format fizic pentru toți elevii, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a făcut trimitere la apelul UNICEF și al altor organizații ca școlile să se deschidă primele și să se închidă ultimele și a spus: “dacă mergem pe risc zero să stea copilul acasă eu nu vă garantez că va sta acasă, s-ar putea să fie pe stradă, cu colegii lui, cu prietenii lui, să fie la mall, să fie în altă parte, dar nu în școală” – Detalii.
  • Într-un apel la vaccinarea adulților, Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, a spus că “Deschiderea școlii a fost mai mult decât oportună. Școala trebuie să meargă fizic” – Detalii.

Foto: © Sergii KateryniukDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


10 comments
  1. Prin felul în care se poartă și prin ceea ce declara autoritățile noastre nu mai pot fi credibile. Știe ministrul Nimeni de la educație când va fi 6/1000 în București, cât va dura, câți se vor îmbolnăvi etc
    etc.
    Cum sa mai fie credibili în asemenea situații când scriptic și prin declarații ei creaza și întrețin pandemia???
    La gunoi cu declarațiile lor și tratați ca atare!!!
    Suntem singura tara din Europa care este tot timpul contra mersului comun al celorlalte state.
    Ne meritam soarta! [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  2. Sa înțelegem că după ce se va ajunge la rata de 6/1000, peste 2 saptamani, vor scade procentele, dacă elevii se vor întoarce imediat la școală oricum, după spusele d- lui ministru. Până atunci , toți la grămadă ! Profesorii care au predat la clasele trecute online, pot preda fizic la celelalte clase? Cum este posibil???

  3. Mda, și după întoarcerea la prezență fizică, rata va crește din nou și vom face Crăciunul și Revelionul online și probabil și școala puțin înainte de începerea vacanței de iarnă.
    Caz în care nu va fi așa pentru că decid să forțeze sărbătorile, școlile for fi online după vacanța de iarnă tot pentru 10-12-14 zile cel puțin.
    Acuma na, rata de infectare nu este problema, suprasolicitarea spitalelor este.

  4. Obsesiile periculoase ale acestui ministru ambitios.
    Pe sănătatea copiilor, isi face reclama in rândul inconstientilor.

  5. Cand ii explica cineva lui Cimpeanu ca nu conteaza rata de infectare?
    Daca nu mai sunt locuri in spitale poate sa fie si rata de 2 la mie.
    Trebuie sa dea voie la elevi sa aleaga daca vor sa faca online, macar sa putem lua singuri decizii, nu sa ne bazam pe politruci.
    In concluzie, suntem in al treila an scolar pandemic si suntem prinsi nepregatiti.

    1. Si cine le preda alora care vor online? Pune guvernul la bataie oameni formati, dispozitive de streaming,laptopuri, camere? Nici salariile nu ni le a dat complete, remedialele nu s au platit, s au scumpit utilitatile, un lucru esential cand stai mult acasa in online pe banii tai. Eu sunt de acord sa si aleaga, dar sa nu ne mai chinuie pe noi, profesorii din preuniversitar. Tocmai vorbeam azi cu o mama de student din Romania. I s-a dat laptop cu slot de cartela, cartela cu minute si internet si camera web de la facultate. Fiecarui student. Comparati mere cu pere si vedeti ce mutant va iese!

  6. Și dansul se poate întoarce la televizor inclusiv pe postul lui Urania ! Daca doamne ferește intre timp mor câțiva copii la ATI nu cred că îl afectează prea tare, cel mult se întoarce pe postul de la universitate unde va preda si on line că acolo se poate și nu dăunează nivelului de pregătire al studenților !

    1. Tu compari un student responsabil si care prin definitie trebuie sa fie si autodidact cu un elev de pregatitoare caruia doamna ii misca mana sa invete sa scrie? Sau un profesor care preda la primar sau gimnazial sau un logoped sau un profesor de canto ori sport de performanta? Un club sportiv sau liceu in care invata mari gimnaste sau canotori sau scrimeuri se pot antrena prin ecran si sa castige apoi olimpiade?? E singurul punct in care sunt de acord cu Campeanu si daca face ceva si cu vaccinarea, planul de a nu inchide scolile ii va si iesi si fara victime colaterale si exagerari enuntate de dvs.cum ca elevii vor umple ATI-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pornirea permanentă a camerelor video din sălile de clasă, o posibilă soluție în combaterea violenței din școală, spune ministra Educației / Deca ar fi de acord cu exmatricularea pe 3 zile, propusă de sindicate

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat marți, 11 aprilie, că pornirea permanentă a camerelor video din sălile de clasă poate reprezenta o posibilă soluție în combaterea violenței din școală. Reacția…
Vezi articolul

Blocaj în discuțiile de fuziune între Universitatea Maritimă și Politehnica București / Presa locală anunță că fuziunea nu va avea loc, rectorul Costoiu spune doar că “a luat act de poziția” celor din Constanța

Universitatea Maritimă Constanța nu s-ar desființa și nu ar urma să fuzioneze cu Universitatea Politehnica din București, este anunțul făcut studenților astăzi, de președintele Senatului UMC Cornel Panait, la finalul…
Vezi articolul