Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional al elevului, menținut în proiectul legii educației, dar care va avea și formă electronică. Dacă nu sunt securizate aceste date, cariera oricui poate fi distrusă uitându-te la portofoliu datelor din portofoliul educațional al elevilor”.
Ministrul anunță astfel că portofoliul educațional al elevului va fi gestionat prin SIMS, Sistemului Integrat de Management al Școlarității, un proiect cu finanțare europeană lansat și semnat în septembrie 2019, de Guvernul Dăncilă, dar care a fost blocat până în prezent.
Ce spune ministrul Sorin Cîmpeanu: „Portofoliul personal educațional poate fi realizat și pe suport digital în cadrul sistemului integrat de management al școlarității și va fi administrat de Ministerul Educației, așa cum este prevăzut la art. 61 alin (8) din proiectul Legii învățământului preuniversitar: Formatul portofoliului personal educațional, modalitatea și ritmicitatea înscrierii datelor în cuprinsul acestuia sunt stabilite prin ordin al ministrului educației.
Ministerul Educaţiei coordonează și în prezent funcţionarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Școlarității, cu stricta respectare a normelor legale pentru protecția datelor cu caracter personal. Elevul major sau părinții/reprezentantul legal ai elevului minor controlează caracterul public sau confidențial al informațiilor cuprinse în portofoliu”, a declarat Sorin Cîmpeanu într-un comunicat primit de Edupedu.ro.
Profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, Mircea Miclea a declarat pentru Edupedu.ro, cu privire la proiectul de lege a învățământului lansat în dezbatere de ministru Sorin Cîmpeanu, că “este neclar cine gestionează acest portofoliu personal educațional al elevului, pentru că va avea și o formă electronică, cu date extrem de sensibile. Cine va asigura securizarea acestor date?”.
Declarațiile integrale făcute pentru Edupedu.ro de fostul ministru Mircea Miclea, referitoare la portofoliul personal educațional prevăzut în noul proiect de lege a educației:
- “Mi se pare o idee bună că au reluat portofoliul educațional care era în Legea Educației Naționale [Legea 1/2011 realizată pe baza raportului semnat de Mircea Miclea, lege aflată în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat de la intrarea sa în vigoare – N.Red.] și au dezvoltat această idee.
- Dar este neclar cine gestionează acest portofoliu personal educațional al elevului, pentru că va avea și o formă electronică, cu date extrem de sensibile. Cine va asigura securizarea acestor date?
- Proiectul de lege spune că “elevul major sau părinții/reprezentantul legal ai elevului minor controlează caracterul public sau confidențial al informațiilor cuprinse în portofoliu” [art. 61, alin. (8) din proiectul de lege a învățământului preuniversitar], dar în orice variantă trebuie securizate datele, datele sunt extrem de importante.
- Dacă nu sunt securizate aceste date, cariera oricui poate fi distrusă uitându-te la portofoliul personal educațional, la diverse medii obținute în clasele I, a III-a, a VII-a.”
Tot Sorin Cîmpeanu declara în noiembrie 2021 că acest proiect este „Este un semnal de alarmă major pentru sumele pe care le avem la dispoziție prin PNRR”.
- Marina Manea, fostul secretar de stat pentru proiecte, declara pentru Edupedu.ro în 3 martie 2022 că licitația pentru Catalogul electronic școlar va fi lansată în prima jumătate a acestui an și că ministerul a cerut astfel sprijin celor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale și Autorității pentru Digitalizarea României, pentru „revizuirea și actualizarea proiectului tehnic și a studiului de fezabilitate”.
Revenind la declarațiile din prezent, Cîmpeanu mai spune că „portofoliul personal educațional este elementul central al evaluării învățării și permite monitorizarea evoluției elevului prin înregistrarea în cuprinsul acestuia”, după care enumeră conținutul acestuia:
a) ”a evaluării profilului elevului prin observarea dezvoltării acestuia pe baza unui profil de dezvoltare specific vârstei;
b) a progresului școlar, urmărit prin forme de evaluare continuă care monitorizează atingerea obiectivelor învățării;
c) a evaluărilor profilului preșcolarului/elevului, realizate diferențiat, în funcție de nivelul de învățământ.
4. Portofoliul educațional va sta la baza planurilor de învățare individualizate la nivelul fiecărui elev.
5. Portofoliul personal educațional se utilizează începând cu grupa mijlocie din grădiniță şi este obligatoriu pe tot parcursul învățământului preuniversitar cu un rol esențial în orientarea școlară.
6. La finalizarea clasei a VIII-a, consilierul școlar și dirigintele au obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundară superioară, având caracter de orientare școlară pentru fiecare elev în parte. Recomandarea este emisă în baza unei evaluări specifice, care se comunică elevului și părinților/reprezentantului legal. La elaborarea recomandării sunt consultate și cadrele didactice de la clasă. Recomandarea are un caracter orientativ în stabilirea celor mai potrivite opțiuni pentru profilul fiecărui elev și se include în portofoliul personal educațional.
7. După finalizarea învățământului obligatoriu, portofoliul educațional va fi menținut activ și poate fi completat cu rezultate ale activităților de învățare pe tot parcursul vieții.
8. Portofoliul educațional va reprezenta un instrument util și în procedura de evaluare a cadrelor didactice. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate de învăţare se comunică părinţilor/reprezentantului legal şi sunt trecute în portofoliul personal educaţional al elevului, fiind un criteriu important în evaluarea activității profesionale a cadrului didactic.
9. Portofoliul personal educațional este obligatoriu, începând cu generația de preșcolari care încep grupa mare, clasa pregătitoare și clasa I în anul școlar 2023 – 2024.
10. Portofoliul educațional va avea un rol esențial în reglarea curriculumului prin faptul ca acesta conține evaluările de profil ale elevilor, acest aspect generând o adaptare continuă a școlii la nevoile elevului”, precizează oficialul.
Proiectul a fost prins în Bugetul din acest an al ministerului cu 225,3 milioane de lei. Pentru 2023 estimarea este zero. În 2021 s-au cheltuit totuși 34.000 de lei, din care 29 din fondurile nerambursabile, potrivit fișei de buget.
Istoria proiectului SIMS – Catalogul electronic:
Catalogul electronic a fost anunțat și semnat pe 10 septembrie 2019 ca proiect finanțat din fonduri europene. Totul s-a făcut cu ceremonie publică la care participau trei miniștrii – cel interimar al Educației (Daniel Breaz), al Comunicațiilor (Alexandru Petrescu) și al Fondurilor Europene (Roxana Mînzatu).
Sistemul Informatic de Management al Școlarității – SIMS, avea o valoare de 225 milioane de lei, dintre care circa 191 milioane lei – fonduri nerambursabile, și ar fi trebuit să ducă la digitalizarea completă a „managementului scolarității pe baza fluxurilor definite în cadrul proiectului eGOV”. Adică elevii să se poată înscrie online la liceu, iar profesorii, părinții și elevii să aibă cu toții Catalogul electronic. Tot în acest proiect era prevăzută și platforma pentru evaluarea online a lucrărilor scrise la examenele naționale.
Responsabilă de scoaterea la licitație și de implementarea proiectului este Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare – ARNIEC. Această structură este în subordinea Ministerului Educației și este condusă din 2009 până în prezent, de 12 ani, de Gheorghe Dinu, directorul direcției de informatizare și resurse umane din Universitatea Politehnica București. Acesta a fost prezent și la semnarea contractului pentru Catalogul Electronic, în fotografia de mai jos fiind primul din stânga.
Anul viitor, în 2023, perioada de implementare asumată prin proiect, de 3 ani, expiră.
Ministerul Educației a pus în consultare pe 28 august 2020 caietul de sarcini pentru demararea unei eventuale licitații publice, care nu a mai avut loc nici până în prezent.
Între timp, Ministerul Educației a lansat un proiect pilot prin care școlile care folosesc aplicații private de catalog electronic, dezvoltate de companii din domeniu, s-au putut înscrie pentru a utiliza doar catalogul electronic și a renunța la cel clasic. S-au înscris 248 de școli.
3 comments
Ăsta e PNL -ist?
Este vai de capul lui. Nu știe pe ce lume trăiește cu tot cu consilierii lui specialiști în educatie pe hârtie ca practica lor se vede clar ca e zero. Atâta birocrație ca la noi la nimeni. Profesorii nu mai au și ei viata personala ori crede ca toate hârtiile alea se fac in timpul pauzelor dintre ore? O sa ducă profesorii de la locul de munca direct în mormânt cu pensionarea la 70 de ani. O sa se imputa sistemul de mumii care predau la 70 de ani și abia își țin basinile, iar tineretul da examene an de an din lipsa de posturi ocupate de mumii de 70 de ani. Bacalaureatul grila lasă de dorit, dar asa e când dorești sa te lauzi cu promovabilitate mare și nu testezi competentele copiilor. Poate asa le dădea el studenților examene la agronomie și se lauda ca toți luau note mari. Este jalnic. O sa se aleagă praful de tot. Nu știu cât timp si bani vor avea profesorii din mediul rural care și asa au un spor de tot rasul și petrec atâtea ore pe naveta sa facă portofolii bune elevilor în condițiile în care se roagă în majoritatea cazurilor de părinți sa ii aducă la scoala ca ii iau la treaba la câmp. Nu știu cum poate susține un examen național/de bacalaureat un copil sarman ai cărui parinti abia au bani sa plătească facturile la curent și sa acopere celelalte nevoi de baza. Nu toți copiii sunt la fel, nu toți sunt genii, nu toți dispun de condiții optime de învățare. Sa va fie rușine!!!
De câte ori iese mai aduce încă o dovadă a amatorismului, a minciunii permanente si a imposturii.
Cu toate acestea se comportă ca armata rusă.
Calcă totul in picioare. Argumente, probe, atitudini pertinente, soluții reale.
Poate își dorește o medalie de la Cotroceni asortată cu epoleții primiti in urma studiilor de la Băneasa.
Coadă de topor…pt biet popor.