Toate școlile vor face ore remediale cu elevii în semestrul II, față în față, după orele de la clasă, iar elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta, a anunțat ministrul Educației. Într-o intervenție la Europa FM, Sorin Câmpeanu a declarat că toți profesorii vor fi plătiți suplimentar pentru orele remediale și că a identificat deja ca sursă de finanțare 30 de milioane de euro bani europeni.
Ministrul educației spune că nu există școală în România unde să nu fie nevoie de ore de educație remedială.
”Printre cele 7.203 școli nu este niciuna care să poată spune că n-are nevoie de niciun fel de acțiune remedială. Sunt convins că fiecare profesor va trebui să se implice în aceste acțiuni remediale, într-o măsură mai mare sau mai mică. Am căzut de acord că trebuie făcute față în față. Acțiunile remediale trebuiesc făcute peste programul specific, clasic aferent semestrului II. Deci este clar că trebuie să vină mai multe ore la școală. Mai multe ore la școală pot însemna și și ore pe parcursul zilelor de sâmbătă. Dar vom vedea care este disponibilitatea în funcție de specificul fiecărei școli”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Europa FM.
Ministrul a precizat că toți profesorii vor fi plătiți suplimentar pentru orele remediale. Oficialul a susținut că au fost identificate deja fondurile necesare: 30 de milioane de euro bani europeni, notează sursa citată.
Redeschiderea școlilor începând din semestrul al doilea, pe 8 februarie 2021, nu va depinde de cât de mulți profesori vor fi de acord cu vaccinarea anti-COVID, ci de cât de mult va scădea rata de incidență a cazurilor de COVID-19, a precizat ministrul Educației. ”Orice persoană din sistemul de învățământ care se va vaccina va însemna un minus cu privire la riscul de transmitere a acestui virus. Indiferen de rezultatul disponibilității pentru vaccinare, noi ne dorim începerea școlii”, a afirmat Cîmpeanu.
Luni reîncepe școala, după vacanța de iarnă
Luni, 11 ianuarie, 2.918.275 de elevi (populația școlară în anul 2020-2021, conform Ministerului Educației) reîncep școala, după vacanța de iarnă care a durat două săptămâni și jumătate. Semestrul I continuă după această vacanță.
Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)
Cursuri: Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă: Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri: Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021
Semestrul al II-lea (17 săptămâni)
Cursuri: Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021
- Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie
Cursuri: Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021
- Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai
Cursuri: Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.
Elevii de clasa a XII-a vor avea doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.
Calendar Evaluarea Națională 2021
- 07 – 11 iunie 2021 Înscrierea la evaluarea națională
- 11 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 22 iunie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă
- 24 iunie 2021 Matematica – probă scrisă
- 25 iunie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 29 iunie 2021 Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
- 30 iunie – 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Vezi și: Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației
Calendar BAC 2021
31 mai-4 iunie 2021 | Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen |
4 iunie 2021 | Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a |
14-16 iunie 2021 | Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A |
16-17 iunie 2021 | Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B |
18-23 iunie 2021 | Evaluarea competențelor digitale – proba D |
23-25 iunie 2021 | Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C |
28 iunie 2021 | Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă |
29 iunie 2021 | Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă |
30 iunie 2021 | Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă |
1 iulie 2021 | Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă |
5 iulie 2021 | Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00 |
6-9 iulie 2021 | Rezolvarea contestațiilor |
9 iulie 2021 | Afișarea rezultatelor finale |