Sorin Cîmpeanu, despre liceenii din localități în carantină, care învață în alte orașe: Nu văd de ce ar fi mai puțin important să poți merge mâine la simularea pentru Bacalaureat, dar să poți merge la cumpărături

6.412 vizualizări
Foto: gov.ro
Nu văd de ce ar fi mai puțin important să poți merge mâine la simularea pentru Bacalaureat, dar poți merge la cumpărături, spre exemplu, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la RomâniaTV. Declarația vine după ce ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus tot duminică seara că „dacă un elev locuiește într-o localitate care e carantinată, atunci nu vine la școală”.

Voiculescu nu s-a referit la elevii de liceu care încep luni simularea Bacalaureatului, ci la elevi în general.

Moderator: „Ce se întâmplă cu elevii care locuiesc în zone carantinate, dar învață în alte localități. Ne-a spus ministrul Vlad Voiculescu că nu vor putea merge la școală. Ce decizie aveți?

Sorin Cîmpeanu: „Nu știu dacă domnul ministru Vlad Voiculescu a spus lucrul ăsta, pentru că situația este următoarea: în România, sunt 78 de licee în care nu se organizează simularea din 1.577, adică 5%. Acolo unde sunt copii care învață în zone în care se organizează simularea, dar locuiesc în zone carantinate, atâta vreme cât există disponibilitatea de a ieși dintr-o zona carantinată pentru a merge la cumpărături, spre exemplu, nu văd de ce ar fi mai puțin important să poți merge mâine la simularea pentru un examen care este determinant pentru viitorul oricărui tip tânăr, examenul de bacalaureat, pentru a susține proba de limba română.

Mai ales că este vorba despre un număr între 200 și 300 de elevi aflați în situația aceasta la nivel național. Nu știu dacă toți cei aproape 300 de elevi vor merge, vor dori să meargă pentru că nu este un examen obligatoriu, dar dacă 200 dintre ei vor dori să meargă sunt convins că nu aceasta va fi măsura care va genera creșterea ratei de infectare.

Atenție vorbim de elevi de clasa a XII-a și a XIII-a care nu merg însoțiți de părinți la școală, dată fiind vârsta pe care o au. Deci eu susțin în continuare cu principiul conform căruia școlile trebuie să fie închise ultimele”.

Articolul este în curs de actualizare


18 comments
  1. Domnul ministru nu înțelege că elevii se infectează cat timp stau câteva ore într-o clasă la distanță mică unul de altul nu când circula într-un supermarket la cumpărături .cred că dacă știe mai bine merita propus prin cumul și ministru al sănătății.

  2. În ierarhia valorilor, valoarea materială este prima. De ea depinde în mod direct sănatatea. Fără indivizi sănătoși nu poți avea o educație de calitate. Domnul ministru nu înțelege asta, sau nu vrea să înțeleagă. De fapt, cred că adună capital electoral din bazinul majoritar al românilor care nu înțeleg nici efectele pandemiei, și nici pe ce lume trăiesc în general. Din nefericire, aceasta atitudine este de-a dreptul criminala! Este inmiit mai gravă moatea unui părinte decât repetarea unui an școlar. Cât despre respectarea măsurilor din școli, ei bine, nu prea se respectă ori nu se respecta deloc, mai ales în pauze. Testările din școli sunt inexistente, unii elevi frecventează orele bolnavi iar masca e un accesoriu de purtat cu săptămânile în buzunar (mereu aceeași). Elevii de liceu fumează și beau “la poștă” ori se pupă la discreție de ca și cum n-ar fi pandemie, cei din gimnaziu mănâncă în fiecare pauză adesea în grupuri mari, iar în ciclul primar foarte mulți dintre părinți sunt împotriva măștilor. Am văzut inclusiv o mamă care își ștergea copilul pe față cu masca ei personală. Am 14 elevi cu simptome grave post-Covid, care îi mulțumesc dumnului ministru pentru compasiunea de neegalat dovedită la cârma acestui minister. [Comentariu editat pentru a inlatura majusculele]

    1. Nu generalizati! Sunt intr-o scoala din mediul rural profesor. La noi nu se face rabat la reguli. Ce inseamna asta ca elevii mamanca impreuna? Nu exista, daca ai profesori responsabili. Copiii au pauzele decalate, merg doar cate unul sau cate doi pe rand. Stam cu ei pana aproape se suna de intrare(da, stiu, e greu pt noi, dar suntem responsabili). Cu noi mananca cate unul in banca, distantati, fara sa aiba contact fata in fata, neavand masca. Nu exista alta pauza decat cea de toaleta de care spuneam. Exista doar cele 5 minute stabilite de minister ca asteptare in clasa a profesorului. Cand va veni caldura vor iesi in pauza de 10 minute afara distantati cu noi. Stiu ca nu peste tot e la fel, dar nu generalizati. Si sa stiti ca e un efort comun: da, nu mai avem pauze, nu mai ajungem la toaleta, de mancat, pace…acasa. Da, nu putem respira 8-10 ore cu masca. Da, ne doare gatul, ne doare pieptul si am obosit sa tot spunem: Masca , Ionel…Andreea etc. Dar fara asa ceva esti prada sigura in calea Covidului.

    2. Sunt întru totul de acord cu mențiunea că în Timișoara exista cazuri de părinți pozitivi care și-au trimis copii la școală, chipurile că e doar o simpla răceală, e bine acea simpla răceală a dus la intubat doua persoane, poate ne spune acum domnul ministru cine răspunde pentru asta….

  3. Piramida lui Maslow stabileste importanta nevoilor umane. Pe prima treapta sunt nevoile fiziologice, deci hrana, apa, locuinta. Nevoia de siguranta este mai susa, deci e natural sa ”iesi din barlog” sa iti cumperi alimente, chiar daca exista un pericol! Simularile se pot organiza online, renuntandu-se la birocratia raportarii notelor, care ar fi irelevante in aceste conditii, dar elevii pot beneficia de o autoevaluare si in acest mod. A aduce la scoala elevi pe naveta duce la o mare probabilitate de raspandire a virusului. La nivelul scolilor accesul la testari rapide este refuzat uneori profesorilor care l-au cerut, daca nu manifesta simptome grave, precum febra ridicata! Oricum, daca o clasa se inchide deoarece are copii confirmati cu Covid, profesorii care au predat la acea clasa merg in continuare sa predea celorlalte clase! Profesorii sunt deci fiinte ”magice”, de care nu se prinde Covidul, iar daca totusi se imbolnavesc, trebuie sa stea acasa in carantina si sa predea online! Concediile medicale sunt adesea facultative pentru ei!

  4. El nu vede, nu stie, nu intelege…din pozitia de ministru! Cine dracu l-a numit pe-asta in functie!!! Sa ne scuteasca cu toate idioteniile lui!

  5. Nu copiii merg la cumpărături, domnule Câmpeanu, ci părinții lor. Asa ca nu mai amestecați lucrurile cum va convine.
    Sunteți direct răspunzător de explozia cazurilor în toată tara, din cauza ca ca faceți ca nu știți ceea ce toată lumea știe. Și anume, copiii, elevii în general, contaminati și asimptomatici, sunt principalii vectori de transmitere a virusului în familii și în comunitate. Ca de profesori oricum nu va pasa. Profesorii vaccinați cu Astra Zeneca în martie, vor face raspelul la sfarsitul lui aprilie și vor avea imunitate la jumătatea lui mai.
    Pana atunci sung la dispoziția elevilor asimptomatici,care nu sunt depistați, pentru ca vestitele teste se fac doar elevilor cu simptome, și asta dacă vor părinții. În general părinții nu vor testarea copiilor lor, pentru ca ei știu ca fac forme asimptomatice sau usoare. Iar pentru asta nu au chef sa stea acasă cu copilul și nici sa stea toată familia în izolați la domiciliu doua săptămâni. Astfel își trimit copiii în continuare la scoala.
    Are cineva vreo dovada ca e plin în scoli de elevi asimptomatici și contagiosi?
    Nu. Prinde orbul, scoate-i ochii.

  6. Un om complet lipsit de empatie și care refuza sa accepte ca elevii asimptomatici sunt principalii vectori de transmitere a virusului în comunitate, în familii.
    Valul 3 ar trebui sa se numească “valul lui Câmpeanu”. În primul rand d:eschiderea școlilor, dar și vacantele pe la munte, la schi, în aglomerație la telecabină și la teleschi, au concurat și au adus România în situația actuala .
    Acum vrea sa ii aducă la școală și pe elevii din zone carantinate. E grav, din ce în ce mai grav.

    1. Am in scoala elevi cu cate un părinte decedat. Ala da șoc emoțional, nu alintăturile cu “lipsa socializării” sau inepțiile cu “școala nu infectează”. Acest ministru este un personaj de-a dreptul odios! [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

      1. Da, asta dezastru! La care nu se gandeste nimeni desi sigur exista in fiecare scoala cel putin un astfel de caz! Si la noi la scoala avem eleva cu tatal mort de covid! Din pacate parca suntem o generatie de zombie tampiti, fara nicio empatie…cred ca pandemia asta e prea putin pentru ce meritam!

        1. Ar fi dezastru să existe în fiecare școală cel puțin un caz de părinte mort de covid! Exagerați. În niciuna din școlile din localitatea mea nu există un asemenea caz.
          Sunt de acord cu măsurile de precauție, viața este prioritară. Dar să nu exagerăm!

  7. Cîmpeanu este cumva licențiat în medicina și nu știm noi!???? Doamne cât mai trebuie sa ii mai suportam inepțiile individului ăstuia? Bai Cîmpeanu este vorba de copiii noștrii și sănătatea unui popor întreg, ai sa răspunzi legal vreodată ptr deciziile proaste care le-ai luat. Demisia! 😠

    1. Și ce dacă spui ce gândești?
      Din cauza lasitatii și fricii au ajuns cadrele didactice batjocura ministerului și a inspectoratelor.

      1. Frica nu-mi mai e demult, decat am vazut cat de mult isi bat joc de noi. M-am cenzurat din bun simt, pentru ca sunt pe un forum public. Si obisnuiesc sa respect regulile impuse de cei 7 ani de acasa. Da. Suntem noi, ca tagma, neuniti, lasi si blazati. Dar nici nu poti spune ca nu am incercat. Ne-am ales oameni sa ne reprezinte. Si s-au ascuns liderii nostri de sindicate, s-au facut ca nu stiu, ca nu vad..Banul sa intre. Eheee…va veni si vremea lor…Si vor cadea precum merele putrezite din copaci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like