Organizația Salvați Copiii România solicită deschiderea școlilor în luna ianuarie 2021, printr-un apel publicat pe pagina de Facebook. 63% dintre copii, părinți și profesori își doresc să revină la școală în ianuarie 2021, în condițiile în care 47% dintre elevi nu dețin toate resursele ca să învețe online, se arată în comunicarea Salvați Copiii.
“Toți copiii au nevoie ca școlile să fie deschise în luna ianuarie 2021, în siguranță pentru ei și personalul didactic și nedidactic”, potrivit apelului public lansat.
Organizația susține că “aceasta reprezintă prima măsură pentru a le asigura celor peste 1 milion de copii aflați în risc de abandon școlar, educația de care au nevoie. Salvaţi Copiii îndeamnă autorităţile să redeschidă școlile în semestrul doi și să asigure astfel accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială și se află în pragul abandonului școlar. Educația este cu adevărat o prioritate națională atunci când toți copiii au acces real și egal la școală”.
“Solicităm autorităților să redeschide școlile începând din ianuarie 2021 în condiții de siguranță pentru copii și personalul didactic și nedidactic. Poate, pe faze, ca prim pas învățământul preșcolar, învățământul primar și dorim de asemenea să solicităm dublarea bugetului alocat Educației, pentru ca toți copiii să primească o educație de calitate, toți copiii să fie cuprinși în sistemul educațional. Altfel pierdem o generație, pierdem copii frumoși, deștepți, inteligenți care nu au această armă proprie, unică, Educația, pentru a-și clădi un prezent și un viitor”, a spus Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.
“Deschiderea școlilor în ianuarie este o măsură absolut absolut necesară și care trebuie, în opinia mea, însoțită de un plan de urgență pentru a putea rezolva pierderile pe care le-au înregistrat copiii în această perioadă și totodată pentru a măsura efectele contextului pandemic asupra vieții și bunăstării copilului”, a declarat George Roman, director de advocacy al Salvați Copiii Romania.
Foto: Salvați Copiii