Soluțiile de redeschidere a școlilor în alte țări europene care au închis clasele în ultima lună: întoarcerea a început deja în cele mai multe sisteme și continuă pe parcursul lunii mai

Raport Banca Mondială

Foto: Pixabay.com

Școlile românești se redeschid, după o lună de “vacanță”, în aceeași perioadă în care revin la clasă și elevi din alte țări europene, forțate la rândul lor să închidă școlile din cauza epidemiei Covid-19. Dar în multe dintre acestea, chiar și în țări unde situația epidemiologică a fost considerabil mai gravă decât în România, revenirea elevilor la școală, începând cu cei mai mici dintre ei, a început deja. În altele, procesul trecerii din online la predarea cu prezență fizică urmează să se extindă pe parcursul mai multor săptămâni din mai.

Edupedu.ro trece în revistă măsurile de redeschidere luate în principalele țări europene care, în această primăvară, au optat să închidă temporar școlile și să treacă în online activitatea de predare.

Franța

Țara care a rezistat cel mai mult cu școlile deschise, înainte ca, la începutul lui aprilie, explozia de cazuri de Covid-19 să o oblige să le închidă simultan cu multe măsuri severe de carantină, Franța a început procesul redeschiderii la sfârșitul lunii trecute. Primele deschise au fost școlile primare și învățământul preșcolar, după cum Edupedu.ro a notat aici. Luni, 3 mai, a venit rândul claselor mai mari.

Ungaria

Una dintre țările grav afectate de pandemie în această primăvară, Ungaria și-a redeschis grădinițele și primele clase primare, după o amânare, pe 19 aprilie, restul claselor urmând să-și reia activitatea față în față din 10 mai. Premierul Viktor Orban a anunțat intenția ca, după finalizarea examenelor de sfârșit de ciclu, să înceapă vaccinarea tinerilor de 16-18 ani, el respingând criticile privind folosirea unui vaccin chinezesc, spre deosebire de toate celelalte țări europene.

Polonia

Țară afectată profund de pandemie, Polonia a trecut la predarea exclusiv online, pentru toți elevii, în martie. Săptămâna aceasta, au început să vină la școală elevii din primele clase de școală primară. Restul elevilor urmează să reînceapă școala treptat – în sistem hibrid din 17 mai, pentru ca, din 31 mai, toți elevii să revină la clase, conform planificării guvernamentale.

Belgia

O țară care, într-o manieră similară cu ce s-a întâmplat în educația românească, a decis o “pauză de Paște” cu durată de o lună, în aprilie, Belgia continuă procesul redeschiderii școlilor. Elevii claselor mici și cei de grădiniță au revenit în aprilie, iar cei din învățământul secundar erau așteptați pe 3 mai, dar întoarcerea lor a fost amânată până pe 10 mai, până atunci urmând să învețe online.

Italia

Cei mai mulți elevi s-au întors la clase în aprilie, la capătul unui proces care începuse anterior, evoluție permisă de faptul că aproape toate regiunile au revenit în “zona galbenă” de risc moderat. Atenția se îndreaptă acum spre planurile de activități remediale din vară, în care autoritățile doresc să investească peste circa jumătate de miliard de euro.

Bulgaria

Revenirea elevilor la școală a reînceput din prima parte a lunii aprilie, ultimii elevi urmând să reia activitățile față în față luna aceasta.

Estonia

Țară care se confruntă cu o rată ridicată a infectărilor și care închisese școlile în prima parte a lunii aprilie, a primit din nou la clasă, de luni, 3 mai, elevii de clase primare și din anii terminali, când au fost relaxate și unele restricții economice. Oficialitățile nu au reușit, însă, să se înțeleagă în discuțiile de marți în privința momentului în care să-și reia activitatea față în față elevii din celelalte clase, potrivit radiodifuzorului public eston.

Citește și: Ce se întâmplă cu școlile din Europa, în luna în care cele românești stau închise complet? Harta educației europene în al treilea val al pandemiei Covid-19

Photo 194420023 © Francisco Javier Altamirano MartinDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version