Soluții de testare Covid-19 a elevilor din SUA, Austria, Franța, Germania: Accent pe auto-testare acasă sau sub supravegherea profesorului, apel la specialiști sau voluntari din afara școlii, testări pe eșantion restrâns

4.499 de vizualizări
Testul acadelei intr-o scoala din Germania / Sursa: Captura Deutsche Welle
Testarea Covid-19 a elevilor, în mediu școlar, a fost aplicată în ultimul an de numeroase țări din Europa și din restul lumii. Unele dintre ele, care au optat să folosească intens această strategie de a ține sub control transmisia virusului în școli, au decis în noul an școlar să aplice anumite strategii, dintre care cel mai des folosită este cea a testelor pe care elevii înșiși le administrează, chiar și cei de vârste mici, sub supravegherea profesorului.

Alte soluții aplicate în ultimul an, pentru a face față dificultăților logistice (număr mare de elevi, nevoia de procesare rapidă a testelor etc.) includ testarea pe bază de eșantion sau doar în zone restrânse, cu rată ridicată de infecție, sau, în cazul în care se decide testarea extinsă la nivel de unitate de învățământ, apelul la specialiști (medici, asistenți, studenți) sau la voluntari sau angajați din afara școlii.

Austria

Austria a început testarea sistematică a elevilor la începutul anului, după principiul: în cazul copiilor cu vârste mici, procedura este efectuată de către părinți acasă, în timp ce elevii cu vârste mai mari se testează singuri la școală. În noul an școlar, 2021-2022, această țară cere elevilor să se testeze de mai multe ori pe săptămână, folosind o combinație de teste autoadministrabile, atât antigen, cât și PCR. Toate rezultatele sunt înscrise în “pașaportul” folosit în Austria pentru dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. Se recomandă ca elevul să nu mănânce sau să bea timp jumătate de oră înaintea testării. Instrucțiunile pentru ca elevii să-și poată administra singuri testele sunt oferite pe diverse căi: exemple inclusiv în format video pentru testele antigen – aici. Instrucțiuni pentru folosirea testului PCR, inclusiv în numeroase limbi străine, chiar și în română, aici

Ghid austriac de folosire a testului PCR, în limba română. Sursa: Bmbwf.gv.at
Germania

O altă țară care a introdus de la începutul anului testarea la scară largă în școli, Germania folosește mai multe modele de testare a elevilor în școli, având în vedere că sistemul de învățământ este unul descentralizat. Unele landuri au cerut testare doar la începutul noului an școlar, altele au cerut testare intensă la revenirea din vacanță, urmată de o testare periodică – cel mai adesea, de două ori pe săptămână – în perioada ulterioară.

Rețeta cea mai comună este cea a auto-testării de către elevi, chiar și de către cei de 6-7 ani, sub supravegherea profesorului. Pentru aceasta, există mai multe soluții, inclusiv “metoda acadelei”, în care elevii trebuie să țină o perioadă scurtă de timp, în gură, un test sub formă de “acadea”, care este apoi colectat și trimis spre analiză pe rute stabilite clar.

Ca soluție pentru reducerea costurilor: toate testele dintr-o clasă sunt analizate la comun, iar testarea se repetă, cu analiză individuală, doar în cazul claselor unde apar unul sau mai multe teste pozitive.

Un exemplu de procedură cu testul “acadea”:

Un exemplu de testare a copiilor de școală primară, în prima parte a reportajului următor:

Franța

Statul francez se numără, de asemenea, printre primele din Europa care au introdus testarea sistematică în școli, ca efort de a ține educația funcțională, în sistem față în față, pe parcursul pandemiei. Când au anunțat, la începutul anului, un val de testări în mediu școlar, folosind teste de salivă, profesorii se temeau că vor fi puși să efectueze ei testele, chiar dacă nu sunt calificați pentru acest lucru. Dar s-a decis ca operațiunile să fie făcute de către personal dedicat – medici și asistente, cu sprijinul a circa 1.700 de “mediatori” calificați, recrutați din rândul studenților. Profesorii erau invitați să ajute, voluntar, la supravegherea copiilor sau la activitățile administrative asociate.

La începutul acestui an școlar, soluția preferată de guvern – dar criticată de Consiliul Științific al țării, pentru că presupunea o testare limitată – a fost o testare de tip screening pentru școlile primare, dar o strategie de limitare a testării la gimnaziu și liceu, în zonele cu rată de infecție mai ridicată, în acest caz urmând să fie alocate teste autoadministrabile pentru elevi și profesori. Politicile preferate de guvern au fost să încurajeze cât mai mult vaccinarea, inclusiv în rândul elevilor, prin includerea persoanelor de 12-17 ani în categoria celor pentru care se aplică pașaportul Covid, necesar diverselor activități în spații publice.

SUA

Sistemul american de învățământ fiind descentralizat, există o multitudine de abordări pentru testarea în școli, dar aceasta nu funcționează, adesea, din lipsă de informații, din lipsa pregătirii personalului școlar pentru activități sanitare, lipsa organizării sau a personalului specializat, acolo unde acesta este necesar. 

Cu toate acestea, există zone cu organizare mai bună, cum este cazul Californiei, care, deși se confruntă la rândul său cu dificultăți, oferă toate informațiile necesare pe un site dedicat. Strategiile de testare sunt tratate într-un document de zeci de pagini, cu soluții de la testarea pe bază de eșantion aleatoriu sau de eșantion restrâns în rândul elevilor asimptomatici – mai ușor de administrat decât la nivelul întregii școli, în mod repetat și des – la testarea doar în cazul apariției unui focar.

  • Una dintre soluții: testarea periodică de evaluare să cuprindă 10% dintre clasele cu elevi nevaccinați sau 10% dintre angajații școlii. Strategiile propun, totodată, ca, acolo unde au loc testări regulate extinse, școlile să apeleze la ajutorul unor persoane din comunitate sau să angajeze personal care să desfășoare sau să contribuie la desfășurarea procedurilor de testare, în funcție de resursele fiecărei școli.

Și în California testarea elevilor, inclusiv prin teste de salivă pe care ei aceștia le pot face singuri, a fost pilotată în prima parte a anului, înainte să fie extinsă. Un exemplu de exercițiu de pilotare, pentru a-i învăța pe elevi să efectueze singuri testele:

Vezi și:
INTERVIU Un elev de clasa a VI-a din Germania explică ce înseamnă autotestarea copiilor la școală, de COVID: Ne testăm de 3 ori pe săptămână, în sala de clasă. Dacă e descoperit un caz pozitiv, venim la școală până e descoperit un al doilea caz
Purtarea obligatorie a măștilor s-a reintrodus în școlile din 40 de departamente ale Franței, pe fondul ratelor de incidență crescute. Acum o lună, măștile obligatorii au fost scoase pentru elevii de școală primară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cum îți gestionezi emoțiile la examen

Cum îți gestionezi emoțiile la examenul de clasa a VIII-a și ce pot face părinții, în ultimele zile dinaintea Evaluării Naționale. Psihologii Laura Visu-Petra, Andrei Miu și Lavinia Damian: Dacă evaluează examenul ca pe o oportunitate de a sta sub reflector și de a se bucura că sunt stăpâni pe sine, le promit că emoțiile negative nu vor fi copleșitoare și va rămâne loc de emoții pozitive

Patru zile îi mai despart pe copiii care tocmai au terminat clasa a VIII-a de examenele Evaluării Naționale. Ce pot face tinerii de 14 ani pentru a-și concentra efortul și…
Vezi articolul

Analist “21st Century Children”, despre copii și tehnologie: Dependența de telefon nu este recunoscută psihiatric, în pofida titlurilor-șoc din media. O abordare moderată: oportunități vs. riscuri

Foarte mulți oameni au tendința să vorbească despre “dependența” de ecrane, mai ales în cazul tinerilor și copiilor. Această “dependență” este, însă, în continuare subiect de dispută și nu este,…
Vezi articolul

Gerontocrația amenință universitățile, prin securizarea posturilor de conducere pentru „dinozauri“: Orice grad universitar va putea rămâne titular în facultăți până la 70 de ani, după care cu prelungire anuală poate preda „fără limită de vârstă“, prevede proiectul Legii educației Deca

Legea educației prezentată public de ministrul Ligia Deca pe 27 februarie 2023 transformă universitățile în moșii ale clicilor universitare la putere acum: profesorii și cercetătorii vor putea să rămână titulari…
Vezi articolul

Harta găurilor din sistemul de protecție și sprijin pentru copiii vulnerabili, prezentată într-o analiză a Băncii Mondiale pentru Ministerul Familiei: Zeci de mii de copii în sistemul de protecție socială, lipsa specialiștilor crește “disproporționat” riscul de abandon școlar

România are un număr mare de copii care intră în sistemul de protecție socială, cu un ritm de intrare de 4.000 de copii pe an, în pofida faptului că a…
Vezi articolul