Gest de solidarizare fără precedent făcut de Facultățile de Drept din trei mari centre universitare, cu decizia de astăzi a Universității din București de a exmatricula 45 de studenți de la Drept “care au fraudat mai multe examene”. Facultățile de profil din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Craiova au emis poziții prin care își exprimă “solidaritatea față de Facultatea de Drept a Universității din București în demersul acesteia de a nu tolera frauda incontestabilă.”
- „Considerăm incompatibilă cu valorile care trebuie să caracterizeze activitatea academică și o societate sănătoasă tolerarea oricăror forme de fraudă organizată a unor examene, indiferent de circumstanțele particulare în care s-au produs. (…) A arăta intransigență față de astfel de comportamente, repetate, reprezintă nu doar un standard moral necesar, dar și o formă de respect față de marea majoritate a studenților care respectă standardele academice” – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
- „Corectitudinea examinării, indiferent de forma acesteia este o valoare intangibilă; această valoare este fundamentul formării unor generații integre de profesioniști ai dreptului și constituie obiectivul central al activității universitare. Pentru aceste considerente, suntem pe deplin angajați în protejarea corectitudinii formelor de evaluare și asumarea consecințelor încălcării acesteia. Exprimăm deplina solidaritate cu demersurile menite să protejeze valorile ante-menționate” – Universitatea Al. I Cuza din Iași.
- „Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu, membră a Hexagonului Facultăților de Drept, își exprimă solidaritatea față de Facultatea de Drept a Universității din București în demersul acesteia de a nu tolera frauda incontestabilă. Sistemul educațional, învățământul juridic în particular, trebuie să promoveze în primul rând valori fundamentale – integritate, onestitate, corectitudine, bună-credință” – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
- „Standardele academice și imperativul respectării regulamentelor universitare exclud frauda, în toate formele de manifestare ale acesteia, în procesul de evaluare a cunoștințelor și competențelor. Demersurile colegilor de la Facultatea de Drept a Universității din București sunt în spiritul acestor principii asumate și promovate în comun și asigură exigențele necesare în formarea viitoarelor generații de juriști” – Universitatea din Craiova.
- „Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara apreciază că educația, în general, și educația juridică, în special, trebuie să aibă un fundament etic solid, care impune instituțiilor de învățământ să aleagă, chiar în circumstanțe particulare dificile, calea onestității și a integrității academice. Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara consideră că, în numele tuturor acestor valori, frauda în procesul de evaluare este intolerabilă” – Universitatea de Vest din Timișoara.
Poziția integrală a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca:
„Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în contextul reacțiilor publice declanșate de decizia adoptată de Facultatea de Drept a Universității din București de a propune exmatricularea a 45 de studenți apreciază că se impune a transmite public următoarea poziție:
Considerăm incompatibilă cu valorile care trebuie să caracterizeze activitatea academică și o societate sănătoasă tolerarea oricăror forme de fraudă organizată a unor examene, indiferent de circumstanțele particulare în care s-au produs. A accepta o conduită care presupune participarea în cunoștință de cauză la un sistem organizat de fraudare a mai multor examene dintr-o sesiune, fie și indirect, prin aplicarea unor sancțiuni minimale, ar însemna să fim complici la degradarea morală a mediului academic, a întregului sistem juridic și, în cele din urmă, a societății în ansamblul său. În ambientul acestor dezbateri menționăm faptul că și Regulamentul de organizare și funcționare al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai prevede, la art. 81, sancțiunea exmatriculării fără drept de înmatriculare pentru studentul care încearcă să promoveze examenul prin fraudă, precum utilizarea sau încercarea de utilizare în timpul examenului a mijloacelor de informare neautorizate de examinator.
A arăta intransigență față de astfel de comportamente, repetate, reprezintă nu doar un standard moral necesar, dar și o formă de respect față de marea majoritate a studenților care respectă standardele academice și depun eforturi mari pentru promovarea onestă a examenelor, multe dintre ele foarte dificile. Conducerea Facultății de Drept din Cluj-Napoca își exprimă solidaritatea cu colegii de la Facultatea de Drept din București nevoiți să adopte o astfel de decizie dificilă.”
Poziția Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde rector este Tudorel Toader:
„Facultatea de Drept a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în calitate de formator al noilor generații de juriști, reafirmă și în contextul actual întreaga sa dedicație față de valorile academice. Aceste valori, comune întregului corp profesoral și tuturor studenților, sunt în mod esențial subsumate ideii de corectitudine.
Facultatea de Drept, prin Consiliul Facultății, evidențiază preocuparea pentru formarea profesională și personală a studenților săi în spiritul deservirii adevărului și al combaterii oricărei forme de fraudă. Examinarea corectă este, fără doar și poate, parte a procesului academic dedicat excelenței, în acord cu Carta Universitară, constituind un demers căruia i se dedică, în mod constant, întreaga noastră atenție.
Dincolo de circumstanțe concrete, potențiala fraudare masivă a unui examen susținut de studenții unei Facultăți de Drept nu poate genera decât o reacție de dezaprobare. Exprimăm deplina încredere în instrumentele instituționale de prevenire și combatere a oricăror forme de fraudă. Corectitudinea examinării, indiferent de forma acesteia este o valoare intangibilă; această valoare este fundamentul formării unor generații integre de profesioniști ai dreptului și constituie obiectivul central al activității universitare. Pentru aceste considerente, suntem pe deplin angajați în protejarea corectitudinii formelor de evaluare și asumarea consecințelor încălcării acesteia. Exprimăm deplina solidaritate cu demersurile menite să protejeze valorile ante-menționate.”
Poziția Universității Lucian Blaga din Sibiu:
„Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu, membră a Hexagonului Facultăților de Drept, își exprimă solidaritatea față de Facultatea de Drept a Universității din București în demersul acesteia de a nu tolera frauda incontestabilă.
Sistemul educațional, învățământul juridic în particular, trebuie să promoveze în primul rând valori fundamentale – integritate, onestitate, corectitudine, bună-credință.
În lipsa lor, sistemul nu mai are rațiune de a funcționa.”
Poziția Universității din Craiova:
„Facultatea de Drept a Universității din Craiova, parte a Hexagonului Facultăților de Drept, susține demersurile instituționale menite să promoveze competența profesională și să asigure respectarea standardelor de integritate în mediul universitar.
În acest context, Facultatea de Drept a Universității din Craiova reafirmă atașamentul față de valorile esențiale asumate de facultățile membre ale Hexagonului Facultăților de Drept: calitatea actului educațional, excelența în cercetare, integritatea și buna-credință. Standardele academice și imperativul respectării regulamentelor universitare exclud frauda, în toate formele de manifestare ale acesteia, în procesul de evaluare a cunoștințelor și competențelor.
Demersurile colegilor de la Facultatea de Drept a Universității din București sunt în spiritul acestor principii asumate și promovate în comun și asigură exigențele necesare în formarea viitoarelor generații de juriști.”
Poziția Universității de Vest din Timișoara:
„În calitate de membră, alături de Facultatea de Drept a Universității din București, a Hexagonului Facultăților de Drept din România, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, prin Consiliul său, adoptă și face publică următoarea poziție în raport cu situația care a condus la decizia Facultății de Drept a Universității din București de a aplica mecanismele de protejare a integrității academice în procesul de evaluare:
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își reafirmă angajamentul ferm de a promova și proteja valorile fundamentale ale societății, între care dreptatea, echitatea și integritatea, precum și valorile fundamentale ale mediului universitar juridic, între care calitatea, rigoarea și corectitudinea în recunoașterea performanței academice.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își asumă în mod responsabil rolul de a educa generațiile viitoare de juriști ai României în spiritul acestor valori.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara apreciază că educația, în general, și educația juridică, în special, trebuie să aibă un fundament etic solid, care impune instituțiilor de învățământ să aleagă, chiar în circumstanțe particulare dificile, calea onestității și a integrității academice.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara consideră că, în numele tuturor acestor valori, frauda în procesul de evaluare este intolerabilă.
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își manifestă solidaritatea cu Facultatea de Drept a Universității din București în salvgardarea principiilor și standardelor comune Hexagonului Facultăților de Drept din România.”
Informații de background
Reacția celor 3 universități vine la decizia istorică a Universității din București de a exmatricula 45 de studenți la drept. Rectorul Marian Preda a anunțat astăzi, 2 martie 2021, că cei 45 de studenți de la Drept “care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați.
Cei 45 de studenți de la Drept „care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați astăzi, a decis rectorul de la Universitatea din București. „În calitate de rector al Universității din București, validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate” de Consiliul Facultății de Drept, a anunțat astăzi Marian Preda. „Pentru fraudarea examenelor nu există decât o singură sancțiune, și anume exmatricularea”, a precizat rectorul, în cadrul unei declarații de presă.
Amintim că Decanul Facultății de Drept i-a înaintat rectorului propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I, pentru că “au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari”, cu scopul de a rezolva “împreună” subiectele de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021″, după cum a precizat Universitatea.
Edupedu.ro a publicat în exclusivitate săptămâna trecută informația că mai mulți studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost propuși pentru exmatriculare, pe motiv de fraudare a mai multor examene. „Sunt două grupuri alcătuite de studenți din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi și chiar filmulețe în care unii studenți explicau metode de copiere și cum să își așeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspirație”, au explicat sursele pentru Edupedu.ro.
Informația a fost confirmată apoi pentru Edupedu.ro de către decanul Facultății de Drept. „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”, a declarat atunci decanul Răzvan Dincă. Acesta a precizat că situația este cu atât mai gravă fiind vorba de oamenii școliți să devină viitorii magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai dreptului, deci tocmai cei care ar trebui să practice echitate și corectitudine și să judece conform acestor valori.
Reprezentanții studenților Facultății de Drept au reacționat vineri seară într-un comunicat de presă în care nu au făcut nicio referire la fraudarea examenelor de către cei 45 de colegi propuși oficial spre exmatriculare, au transmis în schimb că „studenții reprezentanți în Consiliul Facultății au agreat, unanim, ideea că forma de evaluare trebuie să urmeze forma de desfășurare a activității didactice – dacă seminarele s-ar desfășura fizic, examenele s-ar desfășura fizic, dacă seminarele s-ar desfășura online, examenele s-ar desfășura online.”
Foto: Pixabay.com