Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că nu va participa la ședințele din acest weekend ale Consiliului Național al Rectorilor. Forul are o conducere rotativă asigurată din decembrie de rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, care va fi predată acum pentru următoarele 6 luni rectorului aflat la al treilea mandat în fruntea Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan; Sorin Cîmpeanu s-a suspendat din poziția de președinte CNR când a preluat portofoliul de ministru al Educației.
“Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) apreciază eforturile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a găzdui Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), programată în perioada 25-27 iunie 2021, dar rămâne consecventă în a apăra și promova principiile transparenței și legalității în organizarea și funcționarea instituțiilor care îndeplinesc funcții publice. Ca atare, SNSPA își menține decizia de a nu trimite un reprezentant legal (rector sau prorector) la ședințele CNR”, anunță instituția de învățământ superior condusă de rectorul Remus Pricopie.
“Problemele semnalate încă din primăvara anului 2019 în ceea ce privește funcționarea acestui organism consultativ al Ministerului Educației, respectiv lipsa de transparență și interferențele politice, sunt departe de a fi rezolvate, în pofida demersurilor întreprinse de actuala conducere interimară. CNR are nevoie de o reformă profundă, care să împiedice orice încercare viitoare de a confisca această instituție, pentru a o subordona unor interese personale și/sau politice. CNR trebuie să evolueze independent de interesele politice și să redevină un exemplu de conduită democratică”, avertizează SNSPA.
Instituția de învățământ superior precizează că “va relua colaborarea cu această instituție doar atunci când Consiliul Național al Rectorilor va redeveni ‘vocea’ universităților din România, când va colabora cu autoritățile statului în interesul comunității academice, nu în interesul partidului de guvernământ, oricare ar fi acesta”.
Comunicatul integral al SNSPA, cu privire la ședința CNR din 25 – 27 iunie 2021:
“SNSPA își menține decizia de a nu participa la ședințele CNR
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) apreciază eforturile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a găzdui Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), programată în perioada 25-27 iunie 2021, dar rămâne consecventă în a apăra și promova principiile transparenței și legalității în organizarea și funcționarea instituțiilor care îndeplinesc funcții publice. Ca atare, SNSPA își menține decizia de a nu trimite un reprezentant legal (rector sau prorector) la ședințele CNR.
Problemele semnalate încă din primăvara anului 2019 în ceea ce privește funcționarea acestui organism consultativ al Ministerului Educației, respectiv lipsa de transparență și interferențele politice, sunt departe de a fi rezolvate, în pofida demersurilor întreprinse de actuala conducere interimară. CNR are nevoie de o reformă profundă, care să împiedice orice încercare viitoare de a confisca această instituție, pentru a o subordona unor interese personale și/sau politice. CNR trebuie să evolueze independent de interesele politice și să redevină un exemplu de conduită democratică.
În conformitate cu prevederile legale, dar și cu menirea sa în spațiul universitar românesc, CNR are datoria de a transmite un semnal clar și fără echivoc mediului academic și întregii societăți, de respectare a valorilor democratice, de asumare a principiilor bunei guvernări și de asigurare a supremației legii.
SNSPA va relua colaborarea cu această instituție doar atunci când Consiliul Național al Rectorilor va redeveni „vocea” universităților din România, când va colabora cu autoritățile statului în interesul comunității academice, nu în interesul partidului de guvernământ, oricare ar fi acesta.”
Informații de background
Amintim că rectorul SNSPA a acuzat în repetate rânduri CNR și președintele forului, actualul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, de nereguli în funcționarea organizației ce reunește rectorii universităților.
Remus Pricopie a dat în judecată Consiliul Național al Rectorilor, pentru a arăta că mandatul lui Sorin Cîmpeanu de președinte al forului a încetat de drept încă de pe 29 mai 2020.
În septembrie 2020, la alegerile în cadrul cărora Cîmpeanu a ieșit președintele CNR pentru încă un mandat, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative i-a contestat statutul de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, apreciind într-un comunicat al instituției pe care o conduce că este “inacceptabil ca prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu să reprezinte universitățile”.
Sorin Câmpeanu a spus atunci pentru EduPedu.ro că nu răspunde acuzațiilor ce i se aduc, calificându-le drept “probleme marginale“.