SNSPA anunță că rectorul Remus Pricopie a participat, alături de Liviu Maior, la aniversarea a 30 de ani a Băncii Mondiale în România

Foto: captură - snspa.ro

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și fost ministru al Educației (2012-2014), a participat, alături de profesorul Liviu Maior, fost ministru al Educației (1992-1996), la evenimentul de aniversare a 30 de ani a Grupului Băncii Mondiale din România, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ.

„În calitate de ministru al educației, Liviu Maior a inițiat primul proiect de reformă a învățământului din România, prima lege a calității învățământului superior (Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior), a introdus Legea învățământului 84/1995 și a finalizat primele negocieri cu Banca Mondială, pentru mai multe proiecte de finanţare”, se arată în anunț.

Începând din anul 1996, „Remus Pricopie s-a implicat activ în proiectele derulate de Banca Mondială pentru dezvoltarea sistemului de învățământ din România: realizarea strategiei pentru reducerea părăsirii timpurie a şcolii, educația pe tot parcursul vieții şi strategia pentru creşterea gradului de participare în învăţământul superior, implementarea unor programe educaționale de calitate, precum proiectul privind învățământul secundar („ROSE”) din România, studii, rapoarte și analize, realizate împreună cu experți internaționali și specialiști ai Băncii Mondiale”.

Exit mobile version