Situația în căminele studențești din România: o mașină de spălat pentru 58 de studenți, un loc de preparare a hranei pentru fiecare 75 de studenți, curățenie zilnică în doar 6% dintre căminele universităților participante la o analiză pe această temă – ANOSR

1.602 vizualizări
Complex cămin studențesc Regie / Foto: Google Maps
În doar 6,3% dintre căminele celor aproape 40 de universități românești participante la o analiză a Alianței organizațiilor studențești (ANOSR) se desfășoară zilnic servicii de curățenie. Tot în cămine, o mașină de spălat rufe e folosită în medie de către 58 de studenți, iar un oficiu de preoarare a hranei – de peste 75 de studenți, conform cercetării citate, publicate miercuri de ANOSR:

Aceasta arată, totodată, lipsa de adaptare la nevoile studenților cu dizabilități locomotorii, în cazul căminelor aparținând unui număr mare de instituții de învățământ. Astfel, doar jumătate dintre universitățile civile participante (16 din totalul de 33) nu au nicio cameră adaptată pentru nevoile acestor studenți. Iar jumătate dintre căminele universităților respondente (52,5%) nu au rampe de acces.

  • Analiza ANOSR – care poate fi consultată integral aici – vizează „echitatea facilităților de cazare oferite studenților din instituțiile de învățământ superior din România”. Potrivit organizației, „dacă în unele universități locurile de cazare nu sunt nici pe departe suficiente pentru a acoperi cererea de cazare, în alte instituții condițiile din cămine pot fi îmbunătățite”.

În anul universitar anterior (2022-2023), analiza precizează că universitățile au putut soluționa 77% dintre cererile de cazare în cămine. Iar în cazul a 3 universități studenții aveau nevoie să cheltuie peste 60% din cuantumul bursei sociale pentru a-și acoperi taxa de cazare.

Principalele date din raportul ANOSR, scoase în evidență de organizație:

  • la nivel național, camerele cu 2 locuri sunt cele mai răspândite (37,7%), iar în 10 universități de stat mai bine de jumătate din camerele de cămin sunt de 2 locuri
  • doar 6 universități (15,8%) au camere cu grup sanitar propriu în toate căminele
  • în medie, un oficiu de preparare a hranei este folosit de peste 75 de studenți
  • un loc în sala de lectură ajunge să fie destinat unui număr de 8 studenți cazați
  • în medie, o mașină de spălat rufe este utilizată de către 58 de studenți
  • doar 13,33% dintre căminele instituțiilor de învățământ superior respondente au spații de recreere
  • numai în 6,3% dintre cămine serviciile de curățenie se desfășoară zilnic
  • 16 dintre cele 33 de instituții de învățământ superior civile respondente nu au nici măcar o cameră de cămin adaptată pentru nevoile studenților cu dizabilități locomotorii
  • 52,5% dintre căminele instituțiilor de învățământ superior respondente au rampă de acces
  • în anul universitar 2022-2023 au fost soluționate 77,04% dintre cererile de cazare în instituțiile respondente
  • în anul universitar 2022-2023 studenții din 3 universități aveau nevoie să cheltuie mai mult 60% din cuantumul bursei sociale doar pentru a-și acoperi taxa de cazare

Printre recomandările și propunerile ANOSR cu privire la căminele studențești:

  • Introducerea unui nou indicator în cadrul metodologiei de evaluare externă (…) care să vizeze necesitatea instituției de învățământ superior de a dispune de spații de cazare adaptate la nevoile studenților cu dizabilități locomotorii
  • Un act normativ care să reglementeze standarde minime de confort pentru spațiile de cazare din cămine
  • Elaborarea unui indicator de calitate care să prevadă necesitatea instituțiilor de învățământ superior de a oferi studenților spații de cazare adecvate
  • Reduceri de taxă de cazare studenților care provin din medii socio-economice dezavantajate
  • Includerea, în planurile de reabilitare sau de construcție a căminelor, a unor demersuri de amenajare a unui număr minim de camere adaptate pentru studenții cu dizabilități
  • Asigurarea zilnică a serviciilor de curățenie în spațiile comune din cămine (holuri, grupuri sanitare, bucătării, săli de lectură, spații de relaxare etc.)
Citește și:
Doar două universități românești au și strategii distincte de dezvoltare durabilă, și măsuri de verificare că strategiile nu rămân doar pe hârtie / Două din cinci universități nu au măsuri de reducere a consumului de hârtie, prin digitalizare – analiză realizată de Alianța organizațiilor studențești

2 comments
  1. Situatia din căminele studențești este mult mai gri, comparativ cu procentele comunicate in studiu. In Regie conditiile sunt foarte grele, caminele sunt aceleași ca acum 20 de ani. Nici macar nu exista spatiu destinat preparării hranei…. nu mai vorbim de alte facilități… spațiu de studiu, relaxare. Igiena este precară, nu se dezinfectează sau se faca dezinsecție. Condiții decente sunt doar in doua corpuri destinate cadrelor didactice. Mergeți in teren sa va lămuriți cum trăiesc viitorii ingineri și apoi mai publicați un astfel de articol.

  2. Dragii mei, datele sunt inexacte. Situatia e mult mai grava.

    Ca student in anul I, mergi (cum mergeam eu) si iti speli hainele la 300km departare de orasul tau de studii. Sa fim realisti, masinile de spalat sunt inexistente in camine. (cel putin in cele ale Universitatii din Bucuresti).

    Despre oficiu de prepare a hranei: 1 la 75 de studenti este un numar complet nerealist. In Regie sunt aproape zeci de blocuri de studenti, si nu exista nicio cantina (doar shaormerii).

    Pe mine m-a uimit faptul ca se doreste construirea unui centru de robotica in locul unei foste cantine.(pentru ca da bine la anunturi si poze de grup robotica) cand noi am avea nevoie de prize in caminul asta, care se vede ca au trecut prin multe socuri electrice de la petele de pe plastic (chiar ma mir ca nu a murit nimeni, fara sa exagerez).

    Mai exista sali de lectura? Complet ireala cifra prezentata, dar nu mai continui. Studentii sunt infometati, prost alimentati, cu conditii nici de baza, abandonati intr-un cuvant, da cred ca asta e cuvantul abandonati. Ne descurcam singuri si nu plangem. Asta in timp ce altii viseaza la Robotica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Ce faci când o țară întreagă pune frână predării online? Realizezi că sunt alte rute internaționale permise de tehnologie, pentru că restricțiile mai degrabă dăunează și sunt dorite de jumătatea dintre profesori care sunt sub medie – autoarea americană Barbara Oakley

Tehnologia actuală permite tinerilor de oriunde să urmeze cursuri internaționale și să se ducă după cei mai buni profesori, condiții în care respingerea noilor modele de predare, testate în pandemie,…
Vezi articolul

Codul QR care va fi folosit pe diplomele de studii universitare va fi legat de viitorul sistem informatic integrat pentru acte de studii, RUNIDAS, impus de Legea învățământului superior – reprezentanții Ministerului Educației / Ce spun ei despre datele care pot fi accesate astfel

Codul QR care, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, va fi folosit pe diploma de absolvire a diverselor programe universitare începând din 2025 va fi legat de viitorul sistem…
Vezi articolul

Cele mai uşoare subiecte din ultimii 3 ani, la Matematică, la Evaluarea Naţională. Analiza profesorului Sorin Borodi arată că cele mai multe exerciţii au avut grad de dificultate 2, pe o scară de la 1 la 10

Examenul de Matematică de la Evaluarea Națională 2020 a avut subiectele cu cel mai mic grad de dificultate din ultimii 3 ani, potrivit analizei comparative realizate de profesorul de matematică…
Vezi articolul